pără³ sf vz pâră

părî v vz pârî

pâr³ sn vz pâră

pâră sf [At: PSALT. HUR. 5^v/2 / V: (îrg) pără^[1], (înv) pâr sn / Pl: ~re, ~ri / E: pvb pârî] 1 (Înv) Neînțelegere. 2 (Înv) Ceartă. 3 (Înv) Învrăjbire. 4 (Jur; spc) Judecată. 5 (Îrg; îlv) A avea ~ (cu cineva) sau a se băga în ~ri A se judeca. 6 (Îvp; îe) A face (o) ~ (asupra cuiva) sau a da în (ori la) ~ (pe cineva), a pune ~ (pe cineva), a băga ~ (după cineva) A da în judecată pe cineva. 7 (Îvr) Pedeapsă pentru păcatele săvârșite. 8 (Îvp; înv; șîs carte de ~) Plângere făcută împotriva cuiva. 9 (Îvp; spc) Act prin care se cere deschiderea unui proces Si: acțiune în justiție. 10 (Îvp) Temei juridic al acțiunii în fața unui organ de justiție, a unei persoane care este împuternicită să judece. 11 (Îvp) Cauză supusă dezbaterilor unei instanțe Si: pricină. 12 (Pop; îlv) A aduce ~, a ridica ~, a face ~, a porni ~ A acuza. 13 (Pop) Denunț. 14 (Pop) Defăimare. 15 (Pop) Clevetire. corectat(ă)

pâri v vz pârî

pârî [At: COD. VOR. 2/25 / V: (înv) părî, ~ri / Pzi: ~răsc / E: slv пьрѣти] 1 vrr (Înv) A avea o dispută cu cineva pentru ceva. 2 vrr (Înv) A se certa învinuindu-se reciproc. 3 vrr (Îrg) A fi în proces cu cineva. 4 vt(a) (Înv) A nu recunoaște fapta incriminată. 5 vt(a) (Înv) A contesta adevărul acuzației. 6 vt (Îrg; cu determinările „la județ”, „la judecător”) A chema în judecată, a reclama în fața justiției. 7 vi (Îvr) A revendica în baza unui drept. 8 vt(a) A se plânge de faptele cuiva Si: a acuza, a învinui. 9 vt A arăta în mod răutăcios și tendențios faptele cuiva, exagerând sau mințind. 10 vt A vorbi pe cineva de rău. 11 vt A trăda pe cineva. 12 vt A denunța.

PÎRĂ, pîre, s. f. 1. Plîngere contra cuiva, acuzare, denunț. Întreba dacă are cineva vreo pricină, vreo pîră de adus. GALACTION, O. I 280. Nu voi s-ascult astăzi, duminică, așa vorbe de pîră. CARAGIALE, S. 53. 2. (Învechit și popular) Judecată, proces. El m-a dat în pîră ca să mă scoată din Ciobotești. SLAVICI, la TDRG. Acești trei oameni avea pîră pentru un mînz. SBIERA, P. 218. – Pl. și: pîri.

PÎRÎ, pîrăsc, vb. IV. Tranz. 1. A arăta în mod răutăcios faptele unei persoane, a acuza, a se plînge de cineva; a da pe față, a spune (pe cineva) ia... a denunța, a reclama. Cîțiva [elevi] din a patra fumau și se lăsau șantajați de alții care le cereau țigări, că altfel îi pîrăsc. PAS, Z. I 113. Ceilalți s-au vorbit între dînșii să dea jalobă asupra lui cu feluri de clevetiri, pîrîndu-l că ar fi un fățarnic. NEGRUZZI, S. I 225. 2. (Învechit și popular) A chema (pe cineva) în judecată, a intenta (cuiva) proces. Lupul te pîrăște, lupul te judecă, se zice despre judecătorii puternici, interesați și nedrepți.

PÂRĂ ~e și ~i f. 1) Informare a unor organe sau persoane în drept despre comiterea unei infracțiuni; denunț. 2) înv. Proces judiciar. [G.-D. pârei] /v. a pârî

A PÂRÎ ~ăsc tranz. A prezenta ca vinovat de înfăptuirea unor acțiuni reprobabile ținute în taină, dând în vileag, cu intenții rele (în fața unor persoane sau organe oficiale); a denunța; a declara. /<sl. p[â]rĕti

pâră f. acuzațiune: pâra cere dovadă PANN. [Abstras din pârî].

pârî v. 1. a acuza; 2. a denunța [Slav. PRĬETI].

pîră f., pl. e și ĭ (vsl. pĭrĭa, infl. de pîrăsc). Vechĭ. Proces. Azĭ. Acuzațiune. Denunțare.

pîrăsc, a -î v. tr. (din vechîu pîrésc, a pîri, d. vsl. prĭeti, pĭrĭeti, a se certa. Cp. cu dirăsc, tîrăsc, vîr). Acuz. Denunț. V. refl. Mă cert, mă cĭorovoĭesc. Duc proces, mă judec.

pîrésc, V. pîrăsc.

pâră (pop., fam.) s. f., g.-d. art. pârei; pl. pâre

pârî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pârăsc, 3 sg. pârăște, imperf. 1 pâram; conj. prez. 1 sg. să pârăsc, 3 să pârască

pâră (pop., fam.) s. f., g.-d. art. pârei; pl. pâre

pârî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pârăsc, imperf. 3 sg. pâra, perf. s. 3 sg. pârî, 3 pl. pârâră, m.m.c.p. 1 sg. pârâsem, 2 sg. pârâseși; conj. prez. 3 să pârască; ger. pârând; part. pârât

pâră s. f., g.-d. art. pârei; pl. pâre

pârî vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pârăsc, imperf. 3 sg. pâra; conj. prez. 3 sg. și pl. pârască

pîrî (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pîrăsc, conj. pîrască)

pârăsc, -răști 2, -răște 3, -rască 3 conj., -rît prt., -rîtor adj. v.

pîrî (-răsc, -ît), vb. – A denunța, a acuza, a inculpa. Sl. prĕti, prją, priši, „a se certa” (Miklosich, Slaw. Elem., 41; Cihac, II, 244), cf. sb., cr. preti „a acuza”, mag. per „ceartă”; trebuie să se pornească de la un sl. *pĭrĕti, cf. tîrî. – Der. pîră, s. f. (acuzație, inculpare; delațiune, denunț); pîrîș, s. m. (înv., acuzator, turnător, denunțător), cf. mag. peres (Gáldi, Dict., 181); pîrît, s. m. (acuzat); pîrîtor, s. m. (turnător).

PÂRĂ s. v. acțiune, acuzare, acuzație, animozitate, bârfă, bârfeală, bârfire, bârfit, calomnie, calomniere, cauză, ceartă, cleveteală, clevetire, clevetit, conflict, defăimare, denigrare, denunț, denunțare, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discreditare, discuție, disensiune, dispută, divergență, gâlceavă, învinovățire, învinuire, învrăjbire, judecată, litigiu, neînțelegere, plângere, ponegreală, ponegrire, proces, reclamație, șoaptă, vrajbă, zâzanie.

PÂRÎ vb. v. denunța.

PÂRÎ vb. v. certa, învrăjbi, judeca, supăra.

pîră s. v. ACȚIUNE. ACUZARE. ACUZAȚIE. ANIMOZITATE. BÎRFĂ. BÎRFEALĂ. BÎRFIRE. BÎRFIT. CALOMNIE. CALOMNIERE. CAUZĂ. CEARTĂ. CLEVETEALĂ. CLEVETIRE. CLEVETIT. CONFLICT. DEFĂIMARE. DENIGRARE. DENUNȚ. DENUNȚARE. DEZACORD. DEZBINARE. DIFEREND. DISCORDIE. DISCREDITARE. DISCUȚIE. DISENSIUNE. DISPUTĂ. DIVERGENȚĂ. GÎLCEAVĂ. ÎNVINOVĂȚIRE. ÎNVINUIRE. ÎNVRĂJBIRE. JUDECATĂ. LITIGIU. NEÎNȚELEGERE. PLÎNGERE. PONEGREALĂ. PONEGRIRE. PROCES. RECLAMAȚIE. ȘOAPTĂ. VRAJBĂ. ZÎZANIE.

pîrî vb. v. CERTA. ÎNVRĂJBI. JUDECA. SUPĂRA.

PÎRÎ vb. a denunța, a reclama, a spune, (pop.) a vinde, (Mold., Transilv. și Maram.) a ponoslui, (înv.) a jelui, a vădi, (fam. fig.) a aranja, a turna. (L-a ~ autorităților.)

pấră, pâre, s.f. Reclamație, plângere. – Din pârî „a reclama” (MDA).