ORGAN¹, organe, s. n. 1. Parte din corpul unei ființe vii, care îndeplinește una sau mai multe funcții vitale sau utile vieții. ♦ Gură; p. ext. voce, glas. 2. Parte componentă a unui mecanism, a unui aparat, a unei mașini, formată din una sau din mai multe piese, având o anumită funcție. 3. Fig. Mijloc, instrument de acțiune, de comunicare etc.; p. ext. exponent, reprezentant; mijlocitor. ♦ (Urmat de determinări care indică felul sau apartenența) Ziar, revistă. 4. Grup de persoane care îndeplinește o funcție politică, socială, administrativă etc.; instituție politică, socială, administrativă etc. reprezentată de aceste persoane. – Din ngr. órganon, it. organo, lat. organum, fr. organe, germ. Organ, rus. organ.

organ² sn [At: CANTEMIR, ap. HEM. 385 / Pl: ~e și (nob sm) ~i / E: ngr ὄργανον, it organo, lat organum, fr organe, ger Organ, rs орган] 1 Parte din corpul unei ființe, prin care se realizează una sau mai multe funcții vitale. 2 Gură. 3 (Pex) Voce. 4 Parte componentă a unui mecanism, a unui aparat sau a unei mașini, alcătuită din una sau mai multe piese, care îndeplinește o anumită funcțiune. 5 (Înv; fig) Instrument de acțiune, de comunicare etc. 6 (Pex) Exponent. 7 (Pex) Mijlocitor. 8 (Șîs) ~ de presă Ziar. 9 (Îas) Revistă. 10 (Înv; lpl) Material didactic. 11 (Înv, lpl) Rechizite. 12 Grup de persoane care îndeplinesc o funcție politică, administrativă, științifică etc.

organ¹ sn [At: PSALT. 308 / V: (îvr) ~ă sf, (reg) h~ / Pl: ~e / E: slv оръганъ, ngr ὄργανον, lat organum, it organo] 1 (Înv) Instrument muzical. 2 (Înv) Harfă. 3 (Înv) Orgă. 4 (Reg) Contrabas.

ORGAN¹, organe, s. n. 1. Parte din corpul unei ființe vii, care îndeplinește una sau mai multe funcții vitale sau utile vieții. ♦ Gură; p. ext. voce, glas. 2. Parte componentă a unui mecanism, a unei mașini, formată din una sau din mai multe piese, având o anumită funcție. 3. Fig. Mijloc, instrument de acțiune, de comunicare etc.; p. ext. exponent, reprezentant; mijlocitor. ♦ (Urmat de determinări care indică felul sau apartenența) Ziar, revistă. 4. Grup de persoane care îndeplinește o funcție politică, socială, administrativă etc.; instituție politică, socială, administrativă etc. reprezentată de aceste persoane. – Din ngr. órganon, it. organo, lat. organum, fr. organe, germ. Organ, rus. organ.

ORGAN², organe, s. n. (Învechit) 1. Harfă, liră. Organe, fluiere, chitări, alăute, buciume, cimpoaie și alte multe d-alde astea cîntau într-o unire. ISPIRESCU, L. 237. Și în gîndu-mi trece vîntul, capul arde pustiit, Aspru, rece sună cîntul cel etern neisprăvit... Ah! organele-s sfărmate și maestrul e nebun! EMINESCU, O. I 158. 2. Orgă. Toată obștea, cuvioasă... asculta cîntările latinești ale băiatului și răsunetul măreț al organului. ODOBESCU, S. I 101. Munții sînt a lui [templului] altare, codrii, organe sonoare, Unde crivățul pătrunde scoțînd note-ngrozitoare. ALECSANDRI, P. III 18.

ORGAN¹, organe, s. n. 1. Parte din corpul unei ființe, prin care se realizează una sau mai multe funcțiuni vitale sau utile vieții. Ochiul este organul văzului. ▭ Da strașnic ghiers, părinte Ghermănuță! Halal de organ. HOGAȘ, M. N. 147. Floarea ce cu naivitate minte prin haina ei strălucită că e ferice înlăuntrul gingașelor sale organe. EMINESCU, N. 61. 2. (La mașini sau mecanisme) Ansamblu de piese îmbinate (uneori o piesă monobloc); p. ext. grup de piese reunite, avînd o anumită funcțiune. 3. Fig. Mijloc, instrument (de acțiune, de comunicare, de înțelegere etc.), p. ext. exponent. Sînt chemate limbile de a fi un organ de înțelegere. RUSSO, S. 79. ♦ (Adesea determinat prin «de presă», «de publicitate» etc.) Ziar, publicație periodică, revistă. «Lupta de clasă», organ teoretic și politic al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Romîn. 4. Grup de persoane care îndeplinesc o funcție de conducere politică sau administrativă. Organul suprem al puterii de stat a Republicii Populare Romîne este Marea Adunare Națională. ▭ Sarcinile de amănunt, dragă tovarășe, nu se pot fixa decît de dumneata însuți, la fața locului... în colaborare cu organele noastre locale, se-nțelege. GALAN, B. I 10

ORGAN s.n. 1. Parte a corpului, a unui organism care îndeplinește una sau mai multe funcții vitale sau utile vieții. 2. Piesă componentă a unei mașini sau a unui mecanism. 3. (Fig.) Instrument, mijloc de acțiune, de comunicare; (p. ext.) publicație, ziar. 4. Grup de persoane numite sau alese în conducerea unei organizații politice sau administrative. [Cf. lat. organum, fr. organe, germ. Organ, rus. organ].

ORGAN¹ s. n. 1. parte a unui organism animal sau vegetal care îndeplinește funcții vitale sau utile vieții. 2. piesă componentă a unei mașini, a unui mecanism. 3. (fig.) mijloc de acțiune, de comunicare etc.; (p. ext.) publicație, ziar. 4. grup de persoane numite, ori alese în conducerea unei organizații politice sau administrative. ♦ ~ de stat = formă de organizare legală cu anumite puteri în exercitarea funcțiilor statului; ~ reprezentativ = organ de stat ales prin vot. (< lat. organum, gr. organon, fr. organe, germ. Organ, rus. organ)

organ s. n. (pol., adm.) Grup de persoane care îndeplinea o funcție politică, socială, administrativă în timpul comunismului ◊ „Dl. A. bănuiește astfel că cei 7100 lei confiscați au intrat în buzunarul unor «organe».” R.l. 2 IV 92 p. 3. ◊ „Organili de ordine intervin, îl ridică [pe student] și-l transportă cu duba la Secția I Poliție.” Timișoara internaț. 50/95 p. 7. ◊ „[...] cartea mai fusese odată confiscată de «organe».” R.lit. 16/96 p. 22 [pronunțare incultă organili] (formal din fr. organe, germ. Organ; DEX, DN3)

ORGAN² ~e n. înv. 1) v. ORGĂ. 2) Instrument muzical constând dintr-o ramă triunghiulară, pe care sunt întinse coarde verticale, inegale ca lungime, care produc sunete, când sunt ciupite cu degetele; harpă. /<sl. oruganu, ngr. órganon, lat. organum

ORGAN¹ ~e n. 1) Parte a unui organism animal sau vegetal care îndeplinește anumite funcții. 2) Piesă sau ansamblu de piese dintr-un sistem tehnic. 3) Publicație periodică (ziar, revistă). ~ul Uniunii Scriitorilor. 4) mai ales la pl. Instituție cu funcții speciale într-un domeniu anumit al vieții sociale. /<ngr. órganon, it. organo, lat. organum, fr. organe

organ n. 1. partea corpului destinată a împlini anumite funcțiuni: ochiul e organul vederii; 2. voce: acest cântăreț are un organ frumos; 3. orgă: organele ’s fărâmate și maestrul e nebun EM.; 4. diterite părți ale unei mașini: organele unei locomotive; 5. persoană prin mijlocul căreia se declară voința ori se face ceva: judecătorul e organul legii; 6. mijloc de manifestare sau de acțiune: acest jurnal e organul guvernului.

*orgán n., pl. e (fr. organe, d. lat. órganum, vgr. órganon, instrument. V. orgă). Vechĭ. Biblia (vsl. organŭ). Harpă. Azĭ. Parte a corpuluĭ destinată a împlini o funcțiune: urechea e organu auzuluĭ. Voce: acest cîntăreț are un organ puternic. Orgă. La mașinĭ, aparat elementar care servește la transmiterea saŭ conducerea mișcăriĭ. Fig. Persoană pin care se împlinește voința altuĭa: judecătoru e organu legiĭ. Mijloc de manifestare saŭ de acțiune: acest ziar e organu guvernuluĭ. V. astrolab.

organă sf vz organ¹

organi- ec vz organo-

organo- [At: DN³ / V: organi- / E: fr, it organo-] Element prim de compunere savantă cu semnificația: 1-2 (Referitor la) organ². 3-4 (Referitor la) organism.

ORGANI- v. organo-.

ORGANO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la un) organ”, „organism”. [Var. organi-. / < fr., it. organo-, cf. gr. organon].

ORGANO- elem. organ²(o)-.

ORGAN²(O)- elem. „organ, organism”. (< fr. organ/o/-, cf. lat. organum, gr. organon)

organ s. n., pl. organe

organ s. n., pl. organe

organ (parte a corpului omenesc, a unui mecanism, instituție, harpă) s. n., pl. organe

ORGAN s. v. liră, orgă.

ORGAN s. 1. organism. (~ constituit de stat.) 2. v. autoritate. 3. v. publicație. 4. (ANAT.) organ genital = sex; organ rudimentar = rudiment.

ORGAN s. 1. organism. (~ constituit de stat.) 2. autoritate, for. (~ele superioare administrative.) 3. publicație. (~ de presă.) 4. (ANAT.) organ genital = sex.

organ s. v. LIRĂ. ORGĂ.

ORGANE s. pl. v. rechizite.

organe s. pl. v. RECHIZITE.

organ (organe), s. n. – 1. Mădular, parte a corpului. – 2. Orgă. – 3. Harfă, lăută. – Mr. organ. Mgr. ὄργανός, parțial prin intermediul sl. oruganu (Murnu 40). Sec. XVI, înv. cu ultimul sens, în cel de al doilea substituit în general de orgă, s. f., din fr. orgue. – Der. organic, adj., din fr. organique; organism, s. n., din fr. organisme; organist, s. m., din fr. organiste; organiza (var. înv. organisi), vb. din fr. organiser și anterior din ngr. ỏργανίζω (Gáldi 216); organizator (var. înv. organisitor), adj.; organizați(un)e, s. f., din fr. organisation; neorganizat, adj. (dezorganizat, fără organizare); dezorganiza, vb., din fr. désorganiser; reorganiza, vb. (a organiza din nou), din fr. reorganiser; anorganic (var. neorganic), adj., din fr. anorganique.

ORGAN-, v. ORGANO-. □ ~ectomie (v. -ectomie), s. f., rezecție a unei porțiuni de organ; ~onimie (v. -onimie), s. f., nomenclatura organelor corpului.

ORGAN DE TRAFIC AERIAN factor responsabil care asigură controlul traficului aerian în regiunile de control. În regiunile de control, pe căile aeriene, traficul este controlat de un centru de control regional, în regiunile de control terminal traficul este asigurat de către controlul de apropiere, iar în zonele de control de aerodrom, traficul aerian este controlat de către turnul de control de aerodrom.

barrel-organ (cuv. engl.) v. mecanice, instrumente.

organo pleno (plenum organum) (loc. lat., abl.) (it. il ripieno, organo pieno; engl. full organ; germ. volles Werk), termen ce desemnează, în muzica barocă*, o sumă selectivă de registre (II), principale și mixturi (1), precum și pe locțiitorii acestora (în poziții egale cu acelea pe care le înlocuiesc); registrele de aliquote (3) cu terțe*, septime* și none*, nu intră în componența clasicului o. cu tutti*-ul orgilor* (fr. grand jeu*) construite în sec. 19 (orgile de tip orch.), ce cuprinde totalitatea registrelor, imitând timbrurile* orch.

ORGANO- „organ, organic, organism”. ◊ gr. organon „instrument, organ” > fr. organo-, it. id., germ. id., engl. id. > rom. organo-. □ ~filetic (v. -filetic), adj., referitor la apariția, diferențierea și evoluția istorică a organelor vegetale sau animale; ~fil (v. -fil₁), adj., cu afinitate deosebită pentru anumite organe sau țesuturi; ~filie (v. -filie₃), s. f., filogenie a organelor; ~filogeneză (v. filo-₂, v. -geneză), s. f., studiu al dezvoltării organelor din punct de vedere filogenetic; ~gen (v. -gen₁), adj., 1. Care intră în compoziția substanțelor organice. 2. Care s-a format sub acțiunea organismelor vegetale sau animale. 3. Care participă la formarea compușilor organici. 4. Care produce organe; ~geneză (v. -geneză), s. f., proces de formare a organelor în cursul dezvoltării individuale a organismelor; sin. organogenie; ~genie (v. -genie₁), s. f., organogeneză*; ~grafie (v. -grafie), s. f., 1. Disciplină care se ocupă cu descrierea organelor animalelor și vegetalelor. 2. Morfologia externă a organelor; ~ide (v. -id), s. f. pl., părți din protoplasma celulei, care îndeplinesc anumite funcțiuni; ~leptic (v. -leptic), adj., s. n., 1. adj., s. n., (Substanță) care are afinitate pentru un anumit organ. 2. adj., Care afectează organele de simț. 3. adj., Care apreciază calitatea produselor alimentare cu ajutorul organelor de simț; ~lit (v. -lit₁), s. n., rocă sedimentară de origine organică; ~logie (v. -logie₁), s. f., studiu științific al organelor; ~patie (v. -patie), s. f., boală a organelor, însoțită de leziuni; ~pexie (v. -pexie), s. f., operație chirurgicală de fixare a unui organ anormal; ~plastic (v. -plastic), adj., capabil de a forma organe; ~taxie (v. -taxie), s. f., clasificare a organelor în funcție de anumite criterii și caractere; ~terapie (v. -terapie), s. f., metodă de tratare a unor boli, bazată pe folosirea organelor sau a glandelor; ~tomie (v. -tomie), s. f., secționare chirurgicală a unui organ; ~trofic (v. -trofic), adj., care se hrănește cu substanțe organice; ~trop (v. -trop), adj., care se fixează pe anumite țesuturi organice; sin. organotropi; ~tropic (v. -tropic), adj., organotrop*; ~tropie (v. -tropie), s. f., capacitate a unor agenți patogeni de a infecta anumite organe ale gazdei; sin. organotropism.

organ, organe s. n. (intl.) polițist.

funcția întărește organul prov. (er., glum.) viața sexuală activă menține potența.