ORDIE, ordii, s. f. (Înv.) Hoardă, oaste (turcească sau tătară); tabără militară. ♦ Mulțime mare de oameni; gloată. [Acc. și: ordie] – Din bg., sb. ordija.

ordie sf [At: NECULCE, L. 242 / V: (reg) ho~, ~de, ur~^[1] / A și: ordie / Pl: ~ii / E: bg ордия, srb ordija] (Înv) 1-2 Oaste (de turci sau) de tătari. 3 Tabără militară. 4 Hoardă. 5 Mulțime de oameni Si: (pop) gloată, (reg) droaie. corectat(ă)

ORDIE, ordii, s. f. (Înv.) Hoardă, oaste (turcească sau tătară); tabără militară. ♦ Mulțime mare de oameni; gloată. – Din bg., scr. ordija.

ORDIE, ordii, s. f. (Învechit și arhaizant) Hoardă; oaste turcească. Frații taie drumuri largi în ordiile păgîne. SADOVEANU, O. I 106. Chiajna, în fruntea oștirei sale, apucă drumul înapoi către București, răsipind groază înainte-i numai prin gloata năprasnicei sale ordii. ODOBESCU, S. A. 123. Vlad urmind oștii cei mare Turcești, ordiilor despărțite Neașteptat înainte le sare. BUDAI-DELEANU, Ț. 175. – Accentuat și: ordie.

ORDIE ~i f. înv. 1) Oaste turcească sau tătară. 2) Mulțime neorganizată de oameni; gloată; buluc. /<bulg., sb. ordija

ordie (urdie) f. 1. (arhaic) tabără de oaste: atât în divan cât și la ordie OD.; 2. lagăr în genere: unde erau ordiile ciumaților GHICA. [Turc. ORDY (serb. ORDĬIA, oștire)].

ordíe, V. urdie.

hordie sf vz ordie

orde sf vz ordie

urdie sf [At: (a. 1646) IORGA, S. D. V, 182 / Pl: ~ii și (înv) ~ / E: nct] 1 Oaste (mai ales de turci sau de tătari) Si: ordie. 2 Tabără militară. 3 Hoardă (2). 4 Mulțime mare (de oameni) Si: ceată (19), gloată (1), droaie (2). 5 (Reg) Familie (numeroasă).

‡URDIE 👉 ORDIE.

URDIE, urdii, s. f. (Învechit și arhaizant; și în forma ordie) 1. Armată, oaste. Frații taie drumuri largi în ordiile păgîne. SADOVEANU, O. I 106. Viteazul Mihai Scaldă Țara Muntenească de la Giurgiu pîn’ la plai, În sîngele de năpîrcă al urdiilor păgîne. HASDEU, R. V. 153. Badiule, te ține bine, Că urdia-ntreagă vine! Turcii vin grămadă claie, Capul tău să mi ți-l taie. ALECSANDRI, P. P. 125. 2. Mulțime, gloată, ceată. Am adunat sujete Cu ce să fac să rîdă pre Pan ș-a lui urdie. NEGRUZZI, S. II 250. ◊ (Poetic) Ai fi zis că imense și negre urdii de fantome uriașe urcau, în rînduri strînse, pe înalte trepte de haos. HOGAȘ, M. N. 175. 3. Lagăr. Plecau cu carul plin spre Dudești sau spre Cioplea, unde erau ordiile ciumaților. GHICA, S. 30. – Variantă: ordie s. f.

urdie f. 1. od. V. ordie: ieși din câmp afar’ cu mica urdia sa NEGR.; 2. fig. azi, Mold. mulțime mare, gloată. [V. ordie].

urdíe f. (turc. ordu, orda, ordy, urdu, tabără, armată; ngr. ordi [scris ornti], bg. sîrb. ordija, rus. ordá, pol. [h]orda, it. orda, fr. germ. horde). Tabără păgînească. Ceată de năvălitorĭ (maĭ ales Turcĭ și Tatarĭ). – Și ordíe (Nec. 2, 403), oardă (389) și órdă. Azĭ (neol. după fr.) și hordă și hoardă. V. poĭadă.

!ordie (înv.) s. f., art. ordia, g.-d. art. ordiei; pl. ordii, art. ordiile (desp. -di-i-)

!ordie (-di-e)/ordie (înv.) s. f., art. ordia (-di-a)/ordia, g.-d. art. ordiei/ordiei; pl. ordii/ordii, art. ordiile (-di-i-)/ordiile

ordie s. f. (sil. -di-e), art. ordia (sil. -di-a), g.-d. art. ordiei; pl. ordii, art. ordiile (sil. -di-i-)

ordie (ordii), s. f. – Hoardă, mai ales, de tătari. – Var. (înv.) urdie, (h)oardă. Mr. urdie. Tc. ordu, urdu (Eguilaz 423; Loebel 71; Șeineanu, II, 373; Lokotsch 1594), cf. ngr. ỏρντί, bg. ordija, it. orda, fr. horde (› hoardă), sp. horda, germ. Horde. Sec. XVII, înv.

ORDIE s. v. armată, hoardă, oaste, oștire, putere, trupe.

ordie s. v. ARMATĂ. HOARDĂ. OASTE. OȘTIRE. PUTERE. TRUPE.

ORDIE s. f. (Mold., ȚR) Oaste (de turci sau de tătari). A: Ordea turcilor încă nu-i strînsă să fie așădzată la un loc. NECULCE. S-au pus ordia din sus de mori, lîngă cetățuia Elenei. IM 1754, 141^v; cf. IM 1754. 69^r, 75^v, 141^r; M. COSTIN; NECULCE. B: Cară și salahori cu bani ... la ordie le-au trimis. R. GRECEANU; cf. IM 1730, 14^v, 106^v, 199^v, 200^r. Variante: orde (NECULCE), urdie (M. COSTIN, NECULCE). Etimologie: bg. ordija. Cf. ș i r a g (2).

ORDE s. f. v. ordie.

URDIE sl. v. ordie.

urdie, urdii, s.f. (înv.) V. ordie.