ORDIE s. f. (Mold., ȚR) Oaste (de turci sau de tătari). A: Ordea turcilor încă nu-i strînsă să fie așădzată la un loc. NECULCE. S-au pus ordia din sus de mori, lîngă cetățuia Elenei. IM 1754, 141^v; cf. IM 1754. 69^r, 75^v, 141^r; M. COSTIN; NECULCE. B: Cară și salahori cu bani ... la ordie le-au trimis. R. GRECEANU; cf. IM 1730, 14^v, 106^v, 199^v, 200^r. Variante: orde (NECULCE), urdie (M. COSTIN, NECULCE). Etimologie: bg. ordija. Cf. ș i r a g (2).