3 intrări

30 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OPÚS2, -Ă, opuși, -se, adj. 1. Care este așezat în fața cuiva sau a ceva, în partea dimpotrivă; p. ext. (despre fenomene, caractere, legi) care nu se poate împăca cu altul; contrar, potrivnic. ♦ (Substantivat, n. art.) Ceea ce se opune altuia. 2. (Mat.; despre unghiuri) Care este așezat, într-o figură geometrică, în fața altui unghi sau în fața uneia dintre laturi; (despre laturi) care este așezat în fața altei laturi sau în fața unuia dintre unghiuri. – V. opune.

OPÚS2, -Ă, opuși, -se, adj. 1. Care este așezat în fața cuiva sau a ceva, în partea dimpotrivă; p. ext. (despre fenomene, caractere, legi) care nu se poate împăca cu altul; contrar, potrivnic. ♦ (Substantivat, n. art.) Ceea ce se opune altuia. 2. (Mat.; despre unghiuri) Care este așezat, într-o figură geometrică, în fața altui unghi sau în fața uneia dintre laturi; (despre laturi) care este așezat în fața altei laturi sau în fața unuia dintre unghiuri. – V. opune.

ÓPUS1, opusuri, s. n. (Muz.) Indicație folosită pentru numerotarea lucrărilor unui compozitor. ♦ Piesă muzicală a unui compozitor care poartă această indicație. [Abr.: op] – Din fr. opus, germ. Opus.

ÓPUS1, opusuri, s. n. (Muz.) Termen care denumește, împreună cu un număr de clasificare, o operă a unui compozitor, potrivit succesiunii cronologice a lucrărilor sale. [Scris și (prescurtat): op] – Din fr. opus, germ. Opus.

OPÚS2, -Ă, opuși, -se, adj. Care este așezat în fața cuiva sau a ceva, în partea dimpotrivă; p. ext. (despre fenomene, caractere, legi) care nu se poate împăca cu altul, potrivnic, contrar. V. antagonist. Sensuri opuse. Legi opuse.Pe trotuarul opus trecură prin lumina felinarului două umbre femeiești. BART, E. 190. Paienjeni de smarald au țesut de pe o insulă pînă la malul opus un pod. EMINESCU, N. 66. ◊ Unghiuri opuse = unghiuri care au același vîrf, laturile unuia fiind în prelungirea laturilor celuilalt.

ÓPUS1 s. n. Termen consacrat în muzică, pentru a denumi, împreună cu un număr de clasificare, o operă a unui compozitor, potrivit succesiunii cronologice a lucrărilor sale. Sonata lui Beethoven opus 57.

ÓPUS s.n. Bucată muzicală a unui compozitor care poartă un anumit număr de clasificare, dat după succesiunea cronologică a lucrărilor acestuia. [< lat. opus, cf. germ. Opus].

ÓPUS s. n. termen pentru catalogarea și numerotarea cronologică a lucrărilor unui compozitor. (< lat. opus, germ. Opus)

OPÚS ~să (~și, ~se) și substantival v. A OPUNE și A SE OPUNE.În direcție ~să în sens invers. /v. a (se) opune

ÓPUS ~uri n. Creație muzicală care poartă un anumit număr de ordine în succesiunea cronologică a lucrărilor unui compozitor. /<fr. opus, germ. Opus[1]

  1. Scris și (prescurtat): op LauraGellner

opus a. 1. pus față în față: case opuse; 2. de ceea parte: malul opus al râului.; 3. contrar: albul și negrul sunt colori opuse; fig. interese opuse. ║ n. ceeace este opus: economia este opusul risipei.

*opús, -ă adj. (d. opun). Pus față în față: munțĭ opușĭ, malurĭ opuse. Fig. Advers, contrar: albu e opus negruluĭ, interese opuse. Geom. Unghĭurĭ opuse pin creștet, unghĭurĭ ale căror laturĭ îs formate de prelungirile laturilor celuĭ-lalt unghĭ, ca în litera X. S. n., pl. urĭ. Lucru opus, lucru contrar: binele e opus răuluĭ.

opus (cuv. lat. „lucrare, operă, muncă, acțiune, faptă”), termen folosit spre a numerota lucrările muzicale în ordinea compunerii sau publicării lor; în mod obișnuit apare abrev. op., urmată de cifre indicând numărul lucrăriii (ex. op. 1, op. 27 etc.). Pentru prima dată termenul apare folosit de B. Marini (1617). Numerotarea o. este uneori relativă (în special pentru sec. 18) deoarece diferiți editori au folosit numerotări diferite.

OPÚNE, opún, vb. III. 1. Tranz. A pune în fața cuiva sau a ceva, ca împotrivire, un lucru, un argument etc. ♦ Refl. A se împotrivi (rezistând sau făcând uz de forță), a pune piedici, a ține piept; a zădărnici. 2. Tranz. A pune față în față două sau mai multe ființe sau lucruri pentru a evidenția prin comparație contrastul dintre ele. 3. Refl. (Despre unghiuri) A fi așezat, într-o figură geometrică, în fața altui unghi sau în fața uneia dintre laturi; (despre laturi) a fi așezat în fața altei laturi sau în fața unuia dintre unghiuri. [Prez. ind. și: (reg.) opúi] – Din lat. opponere, fr. opposer (după pune).

OPÚNE, opún, vb. III. 1. Tranz. A pune în fața cuiva sau a ceva, ca împotrivire, un lucru, un argument etc. ♦ Refl. A se împotrivi (rezistând sau făcând uz de forță), a pune piedici, a ține piept; a zădărnici. 2. Tranz. A pune față în față două sau mai multe ființe sau lucruri pentru a scoate în evidență, prin comparație, deosebirile dintre ele. 3. Refl. (Despre unghiuri) A fi așezat, într-o figură geometrică, în fața altui unghi sau în fața uneia dintre laturi; (despre laturi) a fi așezat în fața altei laturi sau în fața unuia dintre unghiuri. [Prez. ind. și: (reg.) opúi] – Din lat. opponere, fr. opposer (după pune).

OPÚNE, opún, vb. III. 1. Tranz. A pune un lucru, o acțiune împotriva cuiva sau a ceva, a ridica un argument față de cineva. Toderiță opunea... tatălui său tăceri înnegurate. VORNIC, P. 8. Marii ardeleni... opun străinismului, ivit sub forma grecească, scrierile lor. RUSSO, S. 68. Se consultară Ce fel ar putea face Și prin care mijloace Stavilă ar opune L-acea înecăciune. ALEXANDRESCU, M. 389. ♦ Refl. A se împotrivi (rezistînd sau făcînd uz de forță), a pune piedici, a ține piept. Șetasar ce-i stă-mpotrivă de prisos i se opune. MACEDONSKI, O. I 105. Ladislau... se opune acestor barbari. BĂLCESCU, O. II 12. 2. Tranz. A pune față în față două sau mai multe lucruri sau ființe pentru a face să iasă în evidență, prin comparare, deosebirile dintre ele. 3. Refl. (Geom.; despre unghiuri) A fi așezat, într-o figură geometrică, în fața altui unghi sau în fața uneia dintre laturi; (despre laturi) a fi așezat în fața altei laturi sau în fața unuia dintre unghiuri. În triunghiuri egale la laturi egale se opun unghiuri egale.Prez. ind. și: (regional) opui (ȘEZ. I 60).

OPÚNE vb. I. tr. 1. a pune în fața cuiva sau a ceva, ca împotrivire, un lucru, un argument etc. 2. a pune față în față, a compara. II. refl. a se împotrivi. (< lat. opponere, după fr. opposer)

A SE OPÚNE mă opún intranz. 1) A nu cădea de acord, ripostând; a fi împotrivă; a se împotrivi. 2) (despre unghiuri sau despre laturi) A fi așezat în fața altui unghi sau a altei laturi. /<lat. opponere, fr. opposer

A OPÚNE opún tranz. (ființe, lucruri, acțiuni etc.) A pune față-n față (pentru a evidenția deosebirea dintre ele sau pentru a demonstra incompatibilitatea lor); a contrapune. /<lat. opponere, fr. opposer

opune v. 1. a pune față în față: a opune două tablouri; 2. a pune în cale spre a face piedică: a opune forței forța; 3. a pune în paralel: a opune pe Alexandri lui Eminescu; 4. a fi contrar, a face obstacol: a se opune unui proiect.

*opún, opús, a opúne v. tr. (lat. oppóno, -pónere. – Se conj. ca pun. V. pun). Pun în față, pun contra: a opune valurilor un cheĭ, dușmanilor o armată. Fig. Obĭectez: a opune argumente puternice. Compar, pun în paralelă: a-ĭ opune pe Romanĭ Grecilor. Opun rezistență, rezist, mă opun: dușmanu n’a opus nicĭ o rezistență. V. refl. Opun rezistență, rezist, mă împotrivesc, îs contra: mă opun invaziuniĭ dușmanilor, unuĭ proĭect. V. opor.

arată toate definițiile

Intrare: opus (adj.)
opus1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A4)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • opus
  • opusul
  • opusu‑
  • opu
  • opusa
plural
  • opuși
  • opușii
  • opuse
  • opusele
genitiv-dativ singular
  • opus
  • opusului
  • opuse
  • opusei
plural
  • opuși
  • opușilor
  • opuse
  • opuselor
vocativ singular
plural
Intrare: opus (s.n.)
opus2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • opus
  • opusul
  • opusu‑
plural
  • opusuri
  • opusurile
genitiv-dativ singular
  • opus
  • opusului
plural
  • opusuri
  • opusurilor
vocativ singular
plural
op3 (abr.) abreviere
abreviere, simbol, siglă (I6)
  • op
Intrare: opune
verb (VT636)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • opune
  • opunere
  • opus
  • opusu‑
  • opunând
  • opuind
  • opunându‑
  • opuindu‑
singular plural
  • opune
  • opuneți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • opun
  • opui
(să)
  • opun
  • opui
  • opuneam
  • opusei
  • opusesem
a II-a (tu)
  • opui
(să)
  • opui
  • opuneai
  • opuseși
  • opuseseși
a III-a (el, ea)
  • opune
(să)
  • opu
  • opuie
  • opunea
  • opuse
  • opusese
plural I (noi)
  • opunem
(să)
  • opunem
  • opuneam
  • opuserăm
  • opuseserăm
  • opusesem
a II-a (voi)
  • opuneți
(să)
  • opuneți
  • opuneați
  • opuserăți
  • opuseserăți
  • opuseseți
a III-a (ei, ele)
  • opun
(să)
  • opu
  • opuie
  • opuneau
  • opuseră
  • opuseseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

opus (adj.)

  • 1. Care este așezat în fața cuiva sau a ceva, în partea dimpotrivă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Pe trotuarul opus trecură prin lumina felinarului două umbre femeiești. BART, E. 190.
      surse: DLRLC
    • Paienjeni de smarald au țesut de pe o insulă pînă la malul opus un pod. EMINESCU, N. 66.
      surse: DLRLC
  • 2. matematică (Despre unghiuri) Care este așezat, într-o figură geometrică, în fața altui unghi sau în fața uneia dintre laturi; (despre laturi) care este așezat în fața altei laturi sau în fața unuia dintre unghiuri.
    surse: DEX '09 DEX '98
    • 2.1. Unghiuri opuse = unghiuri care au același vârf, laturile unuia fiind în prelungirea laturilor celuilalt.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi opune
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX

opus (s.n.) op

  • 1. muzică Indicație folosită pentru numerotarea lucrărilor unui compozitor.
    surse: DEX '09 un exemplu
    exemple
    • Sonata lui Beethoven opus 57.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Piesă muzicală a unui compozitor care poartă această indicație.
      surse: DEX '09 NODEX
    • diferențiere Termen consacrat în muzică, pentru a denumi, împreună cu un număr de clasificare, o operă a unui compozitor, potrivit succesiunii cronologice a lucrărilor sale.
      surse: DLRLC DN
  • comentariu abreviere op
    surse: DEX '09

etimologie:

opune

  • 1. tranzitiv A pune în fața cuiva sau a ceva, ca împotrivire, un lucru, un argument etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00 3 exemple
    exemple
    • Toderiță opunea... tatălui său tăceri înnegurate. VORNIC, P. 8.
      surse: DLRLC
    • Marii ardeleni... opun străinismului, ivit sub forma grecească, scrierile lor. RUSSO, S. 68.
      surse: DLRLC
    • Se consultară Ce fel ar putea face Și prin care mijloace Stavilă ar opune L-acea înecăciune. ALEXANDRESCU, M. 389.
      surse: DLRLC
    • 1.1. reflexiv A se împotrivi (rezistând sau făcând uz de forță), a pune piedici, a ține piept.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00 sinonime: zădărnici împotrivi 2 exemple
      exemple
      • Șetasar ce-i stă-mpotrivă de prisos i se opune. MACEDONSKI, O. I 105.
        surse: DLRLC
      • Ladislau... se opune acestor barbari. BĂLCESCU, O. II 12.
        surse: DLRLC
  • 2. tranzitiv A pune față în față două sau mai multe ființe sau lucruri pentru a evidenția prin comparație contrastul dintre ele.
    surse: DEX '09 DLRLC MDN '00 sinonime: compara contrapune
  • 3. reflexiv (Despre unghiuri) A fi așezat, într-o figură geometrică, în fața altui unghi sau în fața uneia dintre laturi; (despre laturi) a fi așezat în fața altei laturi sau în fața unuia dintre unghiuri.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • În triunghiuri egale la laturi egale se opun unghiuri egale.
      surse: DLRLC

etimologie: