OPULENT, -Ă, opulenți, -te, adj. Bogat, îmbelșugat, abundent; voluminos, masiv. – Din fr. opulent, lat. opulentus.

OPULENȚĂ, opulențe, s. f. Bogăție, belșug, abundență. – Din fr. opulence, lat. opulentia.

opulent, ~ă a [At: CODRU-DRĂGUȘANU, C. 231 / Pl: ~nți, ~e / E: fr opulent, lat opulentus] 1 (Liv) Bogat. 2 Îmbelșugat. 3 (Fig) Voluminos.

opulență sf [At: CODRU-DRĂGUȘANU, C. 230 / Pl: ~țe / E: fr opulence, lat opulentia] (Liv) Belșug.

OPULENT, -Ă, opulenți, -te, adj. (Livr.) Bogat, îmbelșugat, abundent; voluminos, masiv. – Din fr. opulent, lat. opulentus.

OPULENȚĂ, opulențe, s. f. (Livr.) Bogăție, belșug, abundență. – Din fr. opulence, lat. opulentia.

OPULENT, -Ă, opulenți, -te, adj. (Livresc) Bogat, îmbelșugat, abundent; voluminos.

OPULENȚĂ s. f. (Livresc) Bogăție, belșug, abundență (extremă). Fiecare nouă sfidare adîncește prăpastia dintre mizeria populației muncitoare și opulența luxuriantă a clasei stăpînitoare. LIT. ANTIMONARHICĂ 157.

OPULENT, -Ă adj. (Liv.) Îmbelșugat, bogat, abundent. [< fr. opulent, lat. opulentus].

OPULENȚĂ s.f. (Liv.) Bogăție, îmbelșugare, belșug. [< fr. opulence, lat. opulentia].

OPULENT, -Ă adj. îmbelșugat, bogat, abundent. (< fr. opulent, lat. opulentus)

OPULENȚĂ s. f. bogăție, belșug, abundență. (< fr. opulence, lat. opulentia)

OPULENT ~tă (~ți, ~te) 1) Care manifestă bogăție; excesiv de bogat. Regiune ~tă. Viață ~tă. 2) (despre persoane sau despre părți ale corpului lor) Care se caracterizează, se impune prin amploarea formelor; caracterizat prin opulență; corpolent. Femeie ~tă. /<fr. opulent, lat. opulentus

OPULENȚĂ ~e f. Caracter opulent. /<fr. opulence, lat. opulentia

opulent a. foarte avut sau puternic.

opulență f. bogăție mare.

*opulént, -ă adj. (lat. opulentus, d. ops, pl. opes, avere, bogăție, de unde vine *co-opia, copia, abundanță, și copiosus, copios). Bogat, sumptuos, magnific: palat opulent. Adv. Cu opulență.

*opulénță f., pl. e (lat. opulentia). Bogăție, sumptuozitate, magnificență: a trăi în opulență.

opulent adj. m., pl. opulenți; f. opulentă, pl. opulente

opulență s. f., g.-d. art. opulenței; pl. opulențe

opulent adj. m., pl. opulenți; f. opulentă, pl. opulente

opulență s. f., g.-d. art. opulenței; pl. opulențe

opulent adj. m., pl. opulenți; f. sg. opulentă, pl. opulente

opulență s. f., g.-d. art. opulenței; pl. opulențe

OPULENT adj. v. bogat, îmbelșugat.

OPULENȚĂ s. v. abundență, belșug, bogăție, îmbelșugare, îndestulare, prisos.

opulent adj. v. BOGAT. ÎMBELȘUGAT.

opulență s. v. ABUNDENȚĂ. BELȘUG. BOGĂȚIE. ÎMBELȘUGARE. ÎNDESTULARE. PRISOS.

Opulent ≠ sărac

Opulență ≠ mizerie, pauperitate, penurie, pauperism