16 definiții pentru îmbelșugare

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎMBELȘUGARE s. f. Belșug; abundență, îndestulare. [Var.: (reg.) îmbielșugare s. f.] – V. îmbelșuga.

ÎMBELȘUGARE s. f. Belșug; abundență, îndestulare. [Var.: (reg.) îmbielșugare s. f.] – V. îmbelșuga.

îmbelșugare sf [At: BELDIMAN, N. P. I, 9/1 / S și: (înv) înb~ / V: (reg) ~bie~, ~bil~ / Pl: ~gări / E: îmbelșuga] 1 (Rar) Fertilizare a pământului. 2 Belșug. 3 (Pex) Îndestulare.

ÎMBELȘUGARE s. f. Belșug, abundență, îndestulare. Unchiașul... de la venirea băiatului, trăia mai bine și mai cu îmbelșugare. POPESCU, B. IV 42. Frumusețile ce natura le răspîndește... cu atîta îmbelșugare. NEGRUZZI, S. I 315. – Variantă: îmbielșugare (SADOVEANU, D. P. 158) s. f.

îmbelșugare f. ahundantă. [V. belșug].

îmbelșugáre f. Belșug, abundanță. – Și îmbilș- și îmbĭelș-.

ÎMBIELȘUGARE s. f. v. îmbelșugare.

ÎMBIELȘUGARE s. f. v. îmbelșugare.

ÎMBIELȘUGARE s. f. v. îmbelșugare.

bilșugare sf vz îmbelșugare

îmbieșlugare sf vz îmbelșugare

îmbilșugare sf vz îmbelșugare

înbielșugare sf vz îmbelșugare

înbilșugare sf vz îmbelșugare

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

îmbelșugare s. f., g.-d. art. îmbelșugării

îmbelșugare s. f., g.-d. art. îmbelșugării

îmbelșugare s. f., g.-d. art. îmbelșugării

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎMBELȘUGARE s. abundență, belșug, bogăție, îndestulare, prisos, (rar) afluență, mănoșie, răsfăț, risipă, (livr.) opulență, profuziune, (pop.) jertfă, (prin Olt.) temei, (înv.) sătul, saturare, spor. (~ de bunuri.)

Intrare: îmbelșugare
îmbelșugare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îmbelșugare
  • ‑mbelșugare
  • îmbelșugarea
  • ‑mbelșugarea
plural
  • îmbelșugări
  • ‑mbelșugări
  • îmbelșugările
  • ‑mbelșugările
genitiv-dativ singular
  • îmbelșugări
  • ‑mbelșugări
  • îmbelșugării
  • ‑mbelșugării
plural
  • îmbelșugări
  • ‑mbelșugări
  • îmbelșugărilor
  • ‑mbelșugărilor
vocativ singular
plural
îmbielșugare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îmbielșugare
  • ‑mbielșugare
  • îmbielșugarea
  • ‑mbielșugarea
plural
  • îmbielșugări
  • ‑mbielșugări
  • îmbielșugările
  • ‑mbielșugările
genitiv-dativ singular
  • îmbielșugări
  • ‑mbielșugări
  • îmbielșugării
  • ‑mbielșugării
plural
  • îmbielșugări
  • ‑mbielșugări
  • îmbielșugărilor
  • ‑mbielșugărilor
vocativ singular
plural
înbilșugare
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
înbielșugare
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
îmbilșugare
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
bilșugare
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

îmbelșugare, îmbelșugărisubstantiv feminin

  • 1. Abundență, belșug, îndestulare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Unchiașul... de la venirea băiatului, trăia mai bine și mai cu îmbelșugare. POPESCU, B. IV 42. DLRLC
    • format_quote Frumusețile ce natura le răspîndește... cu atîta îmbelșugare. NEGRUZZI, S. I 315. DLRLC
etimologie:
  • vezi îmbelșuga DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.