PENÚRIE s. f. Lipsă a unor lucruri necesare; spec. lipsă a mijloacelor de trai; sărăcie, mizerie. [Acc. și: penuríe] – Din fr. pénurie.

PENURÍE s. f. (Livr.) Lipsă a unor lucruri necesare; spec. lipsă a mijloacelor de trai; sărăcie, mizerie. – Din fr. pénurie.

PENURÍE s. f. (Livresc) Lipsă a celor necesare traiului; sărăcie mare. Astfel vorbea bietul romîn de penuria ce roade poporul, încă denaintea groaznicului război de la 1848, într-o țară atît de mănoasă ca Ardealul. ODOBESCU, S. I 469.

penúrie / penuríe s. f., art. penúria / penuría, g.-d. penúrii / penuríi, art. penúriei / penuríei

PENURÍE s. v. lipsă, mizerie, nevoie, sărăcie.

PENURÍE s.f. (Liv.) Lipsă a mijloacelor de existență; sărăcie, lipsă mare. [Gen. -iei. / cf. fr. pénurie, lat. penuria].

PENURÍE s. f. lipsă a mijloacelor de existență; sărăcie; lipsă a unor materii prime, mijloace energetice etc. (< fr. pénurie, lat. penuria)

PENURÍE f. livr. 1) Lipsă acută a unor bunuri necesare; criză. 2) Sărăcie mare; mizerie. [G.-D. penuriei] /<fr. pénurie

*penúrie f. (lat. penuria). Mare sărăcie, mare lipsă: penurie de banĭ, a trăi în penurie. V. carență, indigență.

penuríe s. f., art. penuría, g.-d. penuríi, art. penuríei

penurie s. v. LIPSĂ. MIZERIE. NEVOIE. SĂRĂCIE.