omat smn vz omăt¹

OMĂT, omături, s. n. (Pop.) Zăpadă, nea. ♦ (Reg.) Nămete, troian. [Pl. și (m.): omeți] – Din sl. ometŭ „măturare; pospai”.^[1]

omăt¹ smn [At: HERODOT (1645) 99 / V: (îvr) um~, (reg) homet^[1], homete, omat, omet, omete, omeț, umet, umete / Pl: ~uri, (rar) ~ete, ~eți / E: ucr обмет] 1 (Pop) Zăpadă. 2 (Reg) Troian. 3 (Reg) Spumă de albuș de ou.

omet³ smn vz omăt¹

omete smn vz omăt¹

omeț smn vz omăt¹

umet smn vz omăt¹

OMĂT, omături, s. n. (Pop.) Zăpadă, nea. ♦ (Reg.) Nămete, troian. [Pl. și (m.): omeți] – Din sl. ometŭ „măturare; pospai”.

OMĂT, omături, s. n. (Regional) Zăpadă; nea. Streșinile picurau și soarele împrăștia deasupra Măgurei, pe omături, o strălucire orbitoare. SADOVEANU, B. 90. Tremură omătul pe livadă, Cînd de departe-un lup își taie cale Și-și strigă nopții patima flămîndă. GOGA, C. P. 18. Treptat omătul spulberat Se-ntinde ca o mare. ALECSANDRI, P. A. 160. ◊ Fig. Cireșii poartă pe-a lor ramuri ce se-ndoaie Și de vînt scutură grele omătul trandafiriu A-nfloririi lor bogate. EMINESCU, O. IV 126. Omătul mieilor v. miel. Pasărea-omătului v. pasăre.

PASĂRE, păsări, s. f. 1. Vertebrat ovipar, cu corpul acoperit cu pene și cu membrele anterioare transformate în aripi pentru zbor. Păsări de apă albe se înalță pe vîrful catargelor. SAHIA, N. 40. Toate păsările dorm, Numai eu nu mai am somn! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 163. Nu da pasărea din mînă pentru cea de pe gard (= nu lăsa să-ți scape un lucru sigur pentru unul îndoielnic). Toată pasărea pe limba ei piere (= fiecare plătește într-un fel sau altul pentru faptele sale). ◊ Pasăre de curte v. curte. Pasăre călătoare v. călător (3). Pasăre măiastră v. măiestru. ◊ Fig. Pasăre de fier = avion. Trăim într-un veac în care... păsări de fier brăzdează văzduhul. SADOVEANU, E. 62. Lapte de pasăre v. lapte. 2. Compuse: pasăre-muscă = colibri (Trochilus palia). Ochii așteptau fără mirare să vadă apărînd și făpturi potrivite priveliștii: șerpi groși cît brațul, pasărea-muscă, o maimuță balansîndu-se în leagănul de liane. C. PETRESCU, R. DR. 214; pasărea-omătului = pasăre mică, cu pene de diferite culori, predominînd culoarea albă; trăiește în munții Carpați și rareori la șes (Montifringilla nivalis, Fringilla nivalis). Pasărea-omătului... mai cu seamă în munții Carpaților se află într-un număr foarte însemnat. MARIAN, O. I 386; pasărea-paradisului v. paradis; pasărea-cînepei = cînepar; pasărea-morții = cucuvea; pasăre-tătărască = nagîț; pasăre-țigănească = codobatură. – Pl. și: pasări (BUJOR, S. 90, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 219). – Variantă: pasere, paseri (SADOVEANU, O. II 540, GÎRLEANU, L. 42, ISPIRESCU, L. 17), s. f.

OMĂT ~uri n. pop. Precipitație atmosferică sub formă de fulgi albi (compuși din cristale de gheață); zăpadă; nea. /<sl. ometu

omăt n. 1. Mold. și Tr. zăpadă: iarba pare de omăt EM.; 2. spumă din bătutul albușului ouălor pentru cozonaci. [Bulg. OMET, derivat din slav. OMETATI, a zăcea (cf. zăpadă)].

omăt și (vechĭ) omét n., pl. omete și omăturĭ (vsl. ometŭ, chenar, plasă de pescuit; sîrb. omet, măturătură, umet, gunoĭ măturat, troĭan; bg. námet, nămete, troĭan; rut. zámet, viscol; rus. metélĭ, viscol, omët, chenar, căpiță de snopĭ, zamëty, pl. troĭan, zametátĭ, -mestí, a troĭeni. V. mătură, nămete, pomătuf, podmet, predmet, smetie). Vechĭ (omet și omăt). Chenar, tivitură. Azĭ. Est. (omăt). Zăpadă. Vest și Ur. (pl. m. omețĭ). Nămețĭ, zăpadă veșnică. – Pl. și ometurĭ (Biblia 1668, Tkt.).

omăt (zăpadă) (pop.) s. n., (nămeți) pl. omături

pasărea-omătului (pasăre) s. f. art., g.-d. art. păsării-omătului

omăt (zăpadă) (pop.) s. n., pl. omături

!pasărea-omătului (specie de păsări) s. f. art., g.-d. art. păsării-omătului

omăt s. n., pl. omături

pasărea-omătului s. f.

omăt, pl. omături

omăt, -turi.

omăt (-meți), s. m. – Zăpadă. Sl., cf. sl. omesti, ometą „a arunca”, rus. omet „morman”, sb. omet „măturat” (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 210; Conev 37), cf. nămete. – Der. omăta, vb. (a ninge); omătos, adj. (cu zăpadă); omătuță, s. f. (plantă, Leocoium vernum); (în)omeți, vb. (a acoperi cu zăpadă); ometiță, s. f. (fulg de zăpadă; praf de făină), din sb. umetica (Candrea).

Oma, -t v. Toma I 1, 4.

OMĂT s. v. zăpadă.

OMĂT s. (MET.) nea, ninsoare, zăpadă. (~ul acoperă cîmpia.)

OMĂT s. m. și n. (Mold., Criș.,, Trans. N, Trans. SV) Zăpadă. A: Pogorî ploaie sau omăt din ceriu. DM, 3^v. A lui iaste soarele și luna, stealele ceriului și stihiile ... grindina, omeții, ploile. ALF., 6^r; cf. DOSOFTEI, PS.; PAT. 1685, 14^r, 14^v; CANTEMIR, HR.; N. COSTIN; NCCD, 264; PSEUDO-AMIRAS (gl.); PAT. 1742, 234^r, 234^v; VP, 56^r; B 1774, 22^v, 30^r; B 1775, 83^P{r}; CRON. SEC. XVIII, 13^r. C: A doua dzi le plouă Dumnedzău mană din ceri, albă ca omătul. CRON. ante 1730, 84^v. De vor fi păcatele voastre ca văpsite, ca omătul le voi albi. M 1704, 83^v. E frumoasă și lată-n șele, Ca omătu' albă-n ptiele. CÎNTECE, 5^r. // B: Au căzut preste mine ca niște omăt sau gheață înghețată. BIBLIA (1688). Forme gramaticale: nom. pl. omeți (N. COSTIN; CRON. SEC. XVIII, 13^r), omeții (ALF., 6^r); gen. pl. omeților (CANTEMIR, HR.). Etimologie: ucr. obmet „măturare; pospai”. Cf. n e a.

omắt, omături, (umăt), s.n. Zăpadă, nea, ninsoare: „În anul 1785, în luna lui August au căzut omăt de cătă sară și pe dimineață au îndețatu cumu-i ciontu și au degerat toate bucatele, adecă mălaiu și celelalte toate...” (însemnare pe o carte bisericească, din 1771, v. Bârlea, Însemnări: 211-212); „Să credeți, iubiții mei, că vineri, în noaptea Rusaliilor, au căzut omătu peste tot Maramurășul, în anul 1776, iară, de la Facerea Lumii, 7284” (Bârlea, 1909: 74). ■ Termen specific subdialectului moldovenesc (Tratat, 1984: 231). – Din vsl. ometǔ „măturare” (Scriban, DEX); din ucr. ovmet (MDA).

omăt, omături, (umăt), s.n. – Zăpadă, nea, ninsoare: „Mare omăt o pticat” (Calendar, 1980: 6); „În anul 1785, în luna lui August au căzut omăt de cătă sară și pe dimineață au înd’ețatu cumu-i ciontu și au degerat toate bucatele, adecă mălaiu și celelalte toate...” (însemnare pe o carte bisericească, din 1771, v. Bârlea, Însemnări: 211-212); „Umătu’ când ptică moale, cătă primăvară, îi îngrășământ la pământ” (Memoria, 2014: 178). Termen specific subdialectului moldovenesc (Tratat, 1984: 231). – Din vsl. ometǔ „măturare” (Scriban, DEX); din ucr. ovmet (MDA).

omăt, -uri, (umăt), s.n. – Zăpadă, nea, ninsoare: „Mare omăt o pticat” (Calendar 1980: 6); „În anul 1785, în luna lui August au căzut omăt de cătă sară și pe dimineață au înd’ețatu cumu-i ciontu și au degerat toate bucatele, adecă mălaiu și celelalte toate...” (însemnare pe o carte bisericească, din 1771, v. Bârlea Însemnări: 211-212) – Din sl. ometǔ „măturare” (DEX), cf. rus omet „morman” (DER).