ojog [At: DDRF / V: (reg) ij~, ~oc, ojug sm, orjoc, orj~ sn, uj~ / Pl: (1-3, 6-7) ~oage și (rar) ~uri (4-5) ~ogi / E: mg azsag] (Reg) 1 sn Cociorvă (1). 2 sn Coadă a cociorvei (1). 3 sn Băț lung care are la un capăt o cârpă sau un mănunchi de zdrențe, de pănuși (udate) etc. și cu care se curăță cuptorul de spuză sau se răcește când e prea încins. 4 sm (Fig) Om înalt și slab. 5 sm (Fig) Om decăzut din punct de vedere moral. 6 sn Coajă de mesteacăn. 7 sn Lemn asemănător cu iasca.

OJOG (pl. -oage) sn. Trans. Cîrpă sau pămătuf de șters cuptorul: cu ~ul te-oiu mătura (GRM.) [ung. a z s a g].

OJOG s. n. v. ojoc.

ojoc sn vz ojog

ojug sm vz ojog

orjoc sn vz ojog

orjog sn vz ojog

ujog sn vz ojog

urjog sn vz ojog

OJOC, ojoace, s. n. Băț (uneori cu o cîrpă udă la capăt) folosit pentru a curăța cuptorul, pentru a mișca jarul etc. – Variantă: ojog s. n.

ojog² (om înalt) (reg.) s. m., pl. ojogi

ojog¹ (băț, coajă de mesteacăn) (reg.) s. n., pl. ojoage

ojog¹ (om înalt) (reg.) s. m., pl. ojogi

ojog² (băț, coajă de mesteacăn) (reg.) s. n., pl. ojoage

ojog (om înalt) s. m., pl. ojogi

ojog (băț, coajă de mesteacăn) s. n., pl. ojoage

ojog (ojoage), s. n. – Perie cu coadă. – Var. ojoc, ijoc, orjoc. Sl. ožegu, din žesti, žegą „a arde” (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 226; Conev 62), prin intermediul mag. azsag (Tiktin; Drăganu, Dacor., VI, 285), cf. pol. ožog și jeg.

OJOG fam., mold. (Sur VIII; Isp IV¹); Ojogeni sat dispărut; cf. Ojoc b. (Ur XXII 224), < subst. ojoc „coada cociorvei, pămătuf”.

OJOG s. v. cociorvă.

ojog s. v. COCIORVĂ.

OJOG s. n., s. m. (Regional) 1. s. n. Cociorvă (tdrg, șez. ii, 42, vin, 91, chest. ii 316/49, alr ii 3879/157, 365, a v 15, 16, 20, 22, vi 4); coada cociorvei (pașca, gl., bul. Fil. ii, 290, com. marian, com. din bălăceana – gura humorului și din lupșa – abrud); băț lung care are la un capăt o cîrpă sau un mănunchi de zdrențe, de pănuși (udate) etc. și cu care se curăță cuptorul de spuză (lb, cihac, ii, 226, LM, DDRF, GHEȚIE, R. m., REV. CRIT. III, 172, a iII 2, com. din bistrița, din monor – reghin și din podeni – aiud) sau se răcește cînd e prea încins (chest. viii 25/34). Bătrîna știa... A chiema pribegiții prin fumariu, A călări pe ojog, ca pe un armăsar! budai-deleanu, t. v. 109. 2. s. m. fig. Om înalt și subțire. Da ce vrei, mă, ojugule! În luptă să ne luptăm, în săbii să ne tăiem? com. sat. v, 110, com. din bălăceana – gura humorului. ♦ (Ca epitet, precedînd termenul calificat de care se leagă prin prep. „de”) Om decăzut din punct de vedere moral. com. din lupșa – abrud. Am fost la ujogul de Cristea să văd dacă pot scoate banii ce i i-am dat ca împrumut. ib. 3. s. n. Coajă de mesteacăn (Pîrvova – Băile Herculane). chest. ii 317/10a. ♦ „Lemn asemănător cu iasca sau putregaiul uscat”. com. din loman – sebeș. – pl.: (n.) ojoage și (rar) ojoguri (alr ii/i h 285/157), (m.) ojogi (a v 22). – Și: ojoc (ddrf, pașca, gl., dr. vi, 267, 285, bul. Fil. ii, 290), ujog, ijog (dr. vi, 267, 285), orjoc (ib. 285), orjog (ib. 267, 285) s. n.; ojug s. m. – Din magh. azsag.