ofensa [At: CALENDAR (1855), 75 / V: (înv) ofan~ / Pzi: ~sez / E: fr offenser] 1 vt A aduce cuiva o ofensă Si: a insulta, a jigni. 2 vr (Fam) A se supăra, simțindu-se jignit.

OFENSA, ofensez, vb. I. Tranz. A aduce (cuiva) o ofensă; a insulta, a jigni. Mihai se simți ofensat de acest dispreț. C. PETRESCU, Î. I 10. Trebuie să ia seama, să nu facă vreo gafă, să-l ofenseze și să-l piarză. REBREANU, R. I 43. Dacă te-am ofensat dineaorea, iartă-mă. NEGRUZZI, S. III 482. ♦ (Familiar) Refl. A se supăra (simțindu-se jignit). Ce te-ai ofensat așa!

OFENSA vb. I. tr. 1. A aduce cuiva o ofensă; a jigni, a insulta. 2. refl. (Fam.) A se supăra; a se ofusca. [< fr. offenser].

OFENSA vb. I. tr. a aduce cuiva o ofensă; a jigni, a insulta. II. refl. (fam.) a se supăra (simțindu-se jignit); a se ofusca. (< fr. offenser)

A SE OFENSA mă ~ez intranz. A se simți jignit. /<fr. offenser

A OFENSA ~ez tranz. A înjosi prin vorbe sau prin purtare nedemnă; a jigni; a insulta. /<fr. offenser

ofensà v. 1. a face o ofensă; 2. fig. a atinge; 3. a se supăra: se ofensează pentru nimica.

ofansa v vz ofensa

ofensă sf [At: NEGULICI / Pl: ~se / E: fr offense] 1-2 Cuvânt sau faptă jignitoare Si: injurie, insultă, jignire.

OFENSĂ, ofense, s. f. Cuvînt sau faptă jignitoare; insultă, jignire, injurie. Nu pierdea prilejul să le arunce o ofensă. C. PETRESCU, C. V. 99. Asta o consider ca o ofensă adusă autorităților portului. BART, S. M. 103. Ofensa nemaiauzită o ținuse secretă. IBRĂILEANU, A. 22.

OFENSĂ s.f. Comportare, faptă, exprimare, expresie jignitoare; jignire, insultă, injurie. [< fr. offense, cf. lat. offensa].

OFENSĂ s. f. cuvânt, faptă jignitoare; insultă, injurie. (< fr. offense, lat. offensa)

OFENSĂ ~e f. Vorbă sau faptă ofensatoare; insultă. ◊ A aduce (cuiva) o ~ a ofensa; a jigni. [G.-D. ofensei] /<fr. offense

ofensă f. insultă cu vorba sau cu fapta.

*ofénsă f., pl. e (fr. offense, d. lat. offensa). Vorbă saŭ purtare care ofensează, acțiunea de a ofensa.

*ofenséz v. tr. (fr. offenser, lat. offensare, d. of-féndere, a ataca). Jignesc, indispun pin vorbă saŭ purtare nedemnă: a mustra pe cineva în fața inferiorilor luĭ, a-l ofensa. Fig. Acest tabloŭ ofensează gustu publiculuĭ. V. refl. Mă simt ofensat: nu te ofensa de toate nimicurile!

ofensa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ofensez, 3 ofensează; conj. prez. 1 sg. să ofensez, 3 să ofenseze

ofensa (a ~) vb., ind. prez. 3 ofensează

ofensa vb., ind. prez. 1 sg. ofensez, 3 sg. și pl. ofensează; conj. prez. 3 sg. și pl. ofenseze

ofensă s. f., g.-d. art. ofensei; pl. ofense

ofensă s. f., g.-d. art. ofensei; pl. ofense

ofensă s. f., g.-d. art. ofensei; pl. ofense

OFENSA vb. 1. v. jigni. 2. v. supăra.

OFENSA vb. 1. a insulta, a jigni, a ultragia, (livr.) a invectiva, a vexa, (pop.) a sudui, (fig.) a atinge, a răni, (livr. fig.) a leza. (L-ai ~ pe nedrept.) 2. a se supăra, (livr. și fam.) a se ofusca, (fam. fig.) a se șifona. (Ce te-ai ~ așa?)

OFENSĂ s. v. jignire.

OFENSĂ s. afront, injurie, insultă, jignire, ocară, rușine, umilință, (livr.) ultraj, vexațiune, (pop.) hulă, sudalmă, suduitură, (înv.) băsău, dosadă, înfruntare, necinste, obidă, (fig.) atingere, (livr. fig.) lezare. (Nu poate suporta ~ ce i-a fost adusă.)

ofensă (ofense), s. f. – Injurie, insultă. Fr. offense. – Der. ofensa, vb., din fr. offenser; ofensator, adj. (insultător); ofensiv, adj., din fr. offensif; ofensivă, s. f., din fr. offensive; inofensiv, adj., din fr. inoffensif.

OFENSĂ. Subst. Ofensă, insultă, insultare, jignire, lezare (fig.), injurie, ocară (pop.), invectivă, ultragiere, ultraj, afront, vexațiune (livr.); crimă de lezmajestate. Înjurare, drăcuire; înjurătură, sudalmă (pop.), suduitură (pop.), hulă (pop.). Înjosire, umilire. Adj. Ofensator, ofensant (rar), insultător, jignitor, injurios, ocărîtor (înv.), vexatoriu (livr.). Ofensat, lezat (fig.), insultat, jignit, ofuscat (fam.), vexat (livr.). Vb. A ofensa, a insulta, a jigni, a invectiva, a ultragia, a-i da (a-i spune) (cuiva) o pupăză în obraz, a leza (fig,), a vexa (livr.). A se ofensa, a se simți jignit, a se ofusca (fam.). A (se) înjura, a (se) sudui (pop.), a (se) drăcui, a (se) ocărî, a (se) blestema, a huli (pop.). V. batjocură, blestem, defăimare, discreditare, impolitețe, umilință.