2 intrări

28 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OFENSÁ, ofensez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o ofensă; a insulta, a jigni, a vexa. ♦ Refl. (Fam.) A se supăra, a reacționa ca un om jignit, căruia i s-a adus o ofensă; a se ofusca. – Din fr. offenser.

OFENSÁ, ofensez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o ofensă; a insulta, a jigni, a vexa. ♦ Refl. (Fam.) A se supăra, a reacționa ca un om jignit, căruia i s-a adus o ofensă; a se ofusca. – Din fr. offenser.

ofensa [At: CALENDAR (1855), 75 / V: (înv) ofan~ / Pzi: ~sez / E: fr offenser] 1 vt A aduce cuiva o ofensă Si: a insulta, a jigni. 2 vr (Fam) A se supăra, simțindu-se jignit.

OFENSÁ, ofensez, vb. I. Tranz. A aduce (cuiva) o ofensă; a insulta, a jigni. Mihai se simți ofensat de acest dispreț. C. PETRESCU, Î. I 10. Trebuie să ia seama, să nu facă vreo gafă, să-l ofenseze și să-l piarză. REBREANU, R. I 43. Dacă te-am ofensat dineaorea, iartă-mă. NEGRUZZI, S. III 482. ♦ (Familiar) Refl. A se supăra (simțindu-se jignit). Ce te-ai ofensat așa!

OFENSÁ vb. I. tr. 1. A aduce cuiva o ofensă; a jigni, a insulta. 2. refl. (Fam.) A se supăra; a se ofusca. [< fr. offenser].

OFENSÁ vb. I. tr. a aduce cuiva o ofensă; a jigni, a insulta. II. refl. (fam.) a se supăra (simțindu-se jignit); a se ofusca. (< fr. offenser)

A OFENSÁ ~éz tranz. A înjosi prin vorbe sau prin purtare nedemnă; a jigni; a insulta. /<fr. offenser

A SE OFENSÁ mă ~éz intranz. A se simți jignit. /<fr. offenser

ofensà v. 1. a face o ofensă; 2. fig. a atinge; 3. a se supăra: se ofensează pentru nimica.

OFÉNSĂ, ofense, s. f. Cuvânt, comportare, faptă jignitoare; insultă, jignire; injurie. – Din fr. offense.

OFÉNSĂ, ofense, s. f. Cuvânt, comportare, faptă jignitoare; insultă, jignire; injurie. – Din fr. offense.

ofensă sf [At: NEGULICI / Pl: ~se / E: fr offense] 1-2 Cuvânt sau faptă jignitoare Si: injurie, insultă, jignire.

OFÉNSĂ, ofense, s. f. Cuvînt sau faptă jignitoare; insultă, jignire, injurie. Nu pierdea prilejul să le arunce o ofensă. C. PETRESCU, C. V. 99. Asta o consider ca o ofensă adusă autorităților portului. BART, S. M. 103. Ofensa nemaiauzită o ținuse secretă. IBRĂILEANU, A. 22.

OFÉNSĂ s.f. Comportare, faptă, exprimare, expresie jignitoare; jignire, insultă, injurie. [< fr. offense, cf. lat. offensa].

OFÉNSĂ s. f. cuvânt, faptă jignitoare; insultă, injurie. (< fr. offense, lat. offensa)

OFÉNSĂ ~e f. Vorbă sau faptă ofensatoare; insultă. ◊ A aduce (cuiva) o ~ a ofensa; a jigni. [G.-D. ofensei] /<fr. offense

*ofénsă f., pl. e (fr. offense, d. lat. offensa). Vorbă saŭ purtare care ofensează, acțiunea de a ofensa.

*ofenséz v. tr. (fr. offenser, lat. offensare, d. of-féndere, a ataca). Jignesc, indispun pin vorbă saŭ purtare nedemnă: a mustra pe cineva în fața inferiorilor luĭ, a-l ofensa. Fig. Acest tabloŭ ofensează gustu publiculuĭ. V. refl. Mă simt ofensat: nu te ofensa de toate nimicurile!


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ofensá (a ~) vb., ind. prez. 3 ofenseáză

ofensá vb., ind. prez. 1 sg. ofenséz, 3 sg. și pl. ofenseáză; conj. prez. 3 sg. și pl. ofenséze

arată toate definițiile

Intrare: ofensa
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ofensa
  • ofensare
  • ofensat
  • ofensatu‑
  • ofensând
  • ofensându‑
singular plural
  • ofensea
  • ofensați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ofensez
(să)
  • ofensez
  • ofensam
  • ofensai
  • ofensasem
a II-a (tu)
  • ofensezi
(să)
  • ofensezi
  • ofensai
  • ofensași
  • ofensaseși
a III-a (el, ea)
  • ofensea
(să)
  • ofenseze
  • ofensa
  • ofensă
  • ofensase
plural I (noi)
  • ofensăm
(să)
  • ofensăm
  • ofensam
  • ofensarăm
  • ofensaserăm
  • ofensasem
a II-a (voi)
  • ofensați
(să)
  • ofensați
  • ofensați
  • ofensarăți
  • ofensaserăți
  • ofensaseți
a III-a (ei, ele)
  • ofensea
(să)
  • ofenseze
  • ofensau
  • ofensa
  • ofensaseră
Intrare: ofensă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ofensă
  • ofensa
plural
  • ofense
  • ofensele
genitiv-dativ singular
  • ofense
  • ofensei
plural
  • ofense
  • ofenselor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ofensa

  • 1. A aduce cuiva o ofensă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: insulta jigni vexa attach_file 3 exemple
    exemple
    • Mihai se simți ofensat de acest dispreț. C. PETRESCU, Î. I 10.
      surse: DLRLC
    • Trebuie să ia seama, să nu facă vreo gafă, să-l ofenseze și să-l piarză. REBREANU, R. I 43.
      surse: DLRLC
    • Dacă te-am ofensat dineaorea, iartă-mă. NEGRUZZI, S. III 482.
      surse: DLRLC

etimologie:

ofensă

  • 1. Cuvânt, comportare, faptă jignitoare.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: injurie insultă jignire attach_file 3 exemple
    exemple
    • Nu pierdea prilejul să le arunce o ofensă. C. PETRESCU, C. V. 99.
      surse: DLRLC
    • Asta o consider ca o ofensă adusă autorităților portului. BART, S. M. 103.
      surse: DLRLC
    • Ofensa nemaiauzită o ținuse secretă. IBRĂILEANU, A. 22.
      surse: DLRLC

etimologie: