OFENSĂ. Subst. Ofensă, insultă, insultare, jignire, lezare (fig.), injurie, ocară (pop.), invectivă, ultragiere, ultraj, afront, vexațiune (livr.); crimă de lezmajestate. Înjurare, drăcuire; înjurătură, sudalmă (pop.), suduitură (pop.), hulă (pop.). Înjosire, umilire. Adj. Ofensator, ofensant (rar), insultător, jignitor, injurios, ocărîtor (înv.), vexatoriu (livr.). Ofensat, lezat (fig.), insultat, jignit, ofuscat (fam.), vexat (livr.). Vb. A ofensa, a insulta, a jigni, a invectiva, a ultragia, a-i da (a-i spune) (cuiva) o pupăză în obraz, a leza (fig,), a vexa (livr.). A se ofensa, a se simți jignit, a se ofusca (fam.). A (se) înjura, a (se) sudui (pop.), a (se) drăcui, a (se) ocărî, a (se) blestema, a huli (pop.). V. batjocură, blestem, defăimare, discreditare, impolitețe, umilință.