4 intrări

33 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OCEÁN, oceane, s. n. Vastă întindere de apă sărată de pe suprafața globului, delimitată de continente. ◊ Oceanul planetar (sau mondial) = totalitatea oceanelor și a mărilor, cu legătură între ele, formând o singură masă lichidă. ♦ Fig. întindere nemărginită, noian, imensitate; mulțime nemărginită. – Din lat. oceanus, germ. Ozean, fr. océan.

OCEÁN, oceane, s. n. Vastă întindere de apă sărată de pe suprafața globului, delimitată de continente. ◊ Oceanul planetar (sau mondial) = totalitatea oceanelor și a mărilor, cu legătură între ele, formând o singură masă lichidă. ♦ Fig. Întindere nemărginită, noian, imensitate; mulțime nemărginită. – Din lat. oceanus, germ. Ozean, fr. océan.

OCEÁN, oceane, s. n. Vastă întindere de apă sărată stătătoare, care ocupă suprafețele dintre continente. Oceanul Pacific.Oceanul geme, urlă groaznic Insula se zguduie-n temei. BENIUC, V. 40. De ce plecase însă de bunăvoie Lara, Lăsînd în părăsire căminul său și țara, Spre-a merge peste-oceane cu țărm necunoscut? MACEDONSKI, O. I 257. ♦ Fig. Noian, imensitate. Luna căzuse într-un ocean de întuneric. SADOVEANU, O. III 607. Ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare Strălucește și dezmiardă oceanul de ninsoare. ALECSANDRI, P. A. 112. – Pronunțat: o-cean.

OCEÁN s.n. Întindere vastă de apă sărată care acoperă suprafețele dintre continente. ◊ Ocean planetar = ansamblul oceanelor și mărilor globului terestru. ♦ (Fig.) Întindere nemărginită. // (În forma oceano-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) ocean”. [Pron. o-cean, pl. -ne, -nuri. / cf. fr. océan, lat. oceanus, gr. okeanos].

OCEÁN1 [-CEAN] s. n. 1. întindere vastă de apă sărată care separă continentele. ◊ ~ planetar = ansamblul oceanelor și mărilor globului terestru. 2. (fig.) întindere nemărginită; imensitate. (< fr. océan, lat. oceanus, gr. okeanos)

OCEÁN ~e n. 1) Vastă întindere de apă sărată, care ocupă spațiul dintre continente. 2) fig. Întindere sau mulțime nemărginită. ◊ ~ul planetar (sau mondial) totalitate a oceanelor și mărilor de pe globul pământesc care comunică între ele. [Sil. -cean] /<lat. oceanus, fr. océan, germ. Ozean

ocean n. 1. vastă întindere de apă sărată ce acopere trei sferturi din suprafața globului: Oceanul se divide în Atlantic, Înghețat, Pacific; 2. fig. mare cantitate sau întindere: oceane de stele EM. oceanul de ninsoare AL. ocean de neamuri BĂLC.; 3. fig. abis: m’afund în oceanul de noapte și tăcere AL.

2) *oceán (ea 2 sil.) n., pl. ane (lat. océanus [și ca adj. máre océanum], oceanu Atlantic, d. vgr. okeanós, după numele unuĭ zeŭ). Vastă întindere de apă sărată care acopere cea maĭ mare parte a pămîntuluĭ. O parte din această întindere, dar mult maĭ mare de cît marea: îs cincĭ oceane (Glacial de Nord și de Sud, Atlantic, Pacific și Indian). Fig. Vastă întindere în general, mare: un ocean de verdeață, de ninsoare, de popoare; oceanu pasiunilor. – Maĭ vechĭ și ocheán (ea 2 silabe), după ngr. V. noĭan.

1) oceán m., pl. enĭ (vsl. otĭčĭnŭ, al tatăluĭ, de tată. V. ocină). Dos. Moștenitor.

OCEAN2(O)- elem. „ocean, mare”. (< fr. océan/o/-, cf. lat. oceanus, gr. okeanos)

Atlantic (Oceanul) m. imensă întindere de apă între Europa, Africa și America, străbătută de trei cabluri submarine, cari pun în comunicațiune Lumea Veche cu cea Nouă.

Pacific (Oceanul) n. mare vastă între Azia și America, descoperită în 1513 de Balboa: dobândi acest nume dela Magelan, care a pătruns acolo în 1520.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

oceán (-cean) s. n., pl. oceáne

oceán s. n. (sil. -cean), pl. oceáne


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

OCEÁN s. (GEOGR.) 1. apă, (înv.) mare, noian. (Navighează pe ~ până în India.) 2. oceanul planetar = oceanul mondial; oceanul mondial v. oceanul planetar.

OCEAN s. (GEOGR.) (înv.) mare, noian. (Navighează pe ~.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

oceán (oceáne), s. n. – Vastă întindere de apă sărată. – Var. (înv.) ochean. Fr. océan, și mai înainte din gr. ỏϰεανός (sec. XVII). – Der. oceanic, adj., din fr. océanique.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

OCEANO- „ocean, mare”. ◊ gr. okeanos „ocean” > fr. océano-, engl. id. > rom. oceano-.~drom (v. -drom), adj., (despre specii acvatice) care migrează numai în inferiorul mediului marin; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante care cresc în apa oceanelor; ~graf (v. -graf), s. m. și f., specialist în oceanografie; ~grafie (v. -grafie), s. f., 1. Știință care se ocupă cu studiul fenomenelor fizice și chimice din mări și oceane. 2. Disciplină care tratează despre influența mediului marin asupra florei și faunei de la diferite adîncimi; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în oceanologie; ~logie (v. -logie1), s. f., ramură a hidrologiei care se ocupă cu studiul oceanului planetar.

arată toate definițiile

Intrare: Ocean
Ocean nume propriu
nume propriu (I3)
  • Ocean
Intrare: ocean (s.m.)
ocean3 (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M22)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ocean
  • oceanul
  • oceanu‑
plural
  • oceni
  • ocenii
genitiv-dativ singular
  • ocean
  • oceanului
plural
  • oceni
  • ocenilor
vocativ singular
plural
Intrare: ocean (s.n.)
ocean1 (pl. -e) substantiv neutru
  • silabație: o-cean
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ocean
  • oceanul
  • oceanu‑
plural
  • oceane
  • oceanele
genitiv-dativ singular
  • ocean
  • oceanului
plural
  • oceane
  • oceanelor
vocativ singular
plural
ocean2 (pl -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DN
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ocean
  • oceanul
  • oceanu‑
plural
  • oceanuri
  • oceanurile
genitiv-dativ singular
  • ocean
  • oceanului
plural
  • oceanuri
  • oceanurilor
vocativ singular
plural
Intrare: ocean(o)
prefix (I7-P)
  • oceano
ocean4 (pref.) element de compunere prefix
prefix (I7-P)
  • ocean
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ocean (s.n.)

  • 1. Vastă întindere de apă sărată de pe suprafața globului, delimitată de continente.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 3 exemple
    exemple
    • Oceanul Pacific.
      surse: DLRLC
    • Oceanul geme, urlă groaznic Insula se zguduie-n temei. BENIUC, V. 40.
      surse: DLRLC
    • De ce plecase însă de bunăvoie Lara, Lăsînd în părăsire căminul său și țara, Spre-a merge peste-oceane cu țărm necunoscut? MACEDONSKI, O. I 257.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Oceanul planetar (sau mondial) = totalitatea oceanelor și a mărilor, cu legătură între ele, formând o singură masă lichidă.
      surse: DEX '09 DEX '98 DN
    • 1.2. figurat Întindere nemărginită, mulțime nemărginită.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: imensitate noian 2 exemple
      exemple
      • Luna căzuse într-un ocean de întuneric. SADOVEANU, O. III 607.
        surse: DLRLC
      • Ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare Strălucește și dezmiardă oceanul de ninsoare. ALECSANDRI, P. A. 112.
        surse: DLRLC

etimologie:

ocean(o) oceano ocean

  • 1. Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) ocean”.
    surse: DN

etimologie: