OCEANO- v. ocean.

OCEAN²(O)- elem. „ocean, mare”. (< fr. océan/o/-, cf. lat. oceanus, gr. okeanos)

*OCEAN (pl. -ne) sn. 1 🌍 Mare imensă ce desparte continentele; oceanul ocupă o întindere de 375 de milioane de km. pătrați, adică aproape trei sferturi din suprafața totală a globului (care e de 510 milioane de km. pătrați); se împarte oceanul în cinci părți: I. ~ul Atlantic; II. ~ul Pacific; III. ~ul Indian; IV. ~ul Glacial arctic; v. ~ul Glacial antarctic ¶ 2 Ⓕ Noian, imensitate, întindere nemărginită, mulțime nenumărată: privind în ~ul adînc al cerului albastru (DLVR.); ...doritul soare Strălucește și desmiardă ~ de ninsoare (ALECS.); Lung ~ de iarbă, necunoscut în lume (ALECS.); soarele se cobora spre apus într’un ~ de flăcări (ALECS.); Sau văd nopți ce’ntind deasupră-mi ~ele de stele (EMIN.).

OCEAN s.n. Întindere vastă de apă sărată care acoperă suprafețele dintre continente. ◊ Ocean planetar = ansamblul oceanelor și mărilor globului terestru. ♦ (Fig.) Întindere nemărginită. // (În forma oceano-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) ocean”. [Pron. o-cean, pl. -ne, -nuri. / cf. fr. océan, lat. oceanus, gr. okeanos].

OCEANO- „ocean, mare”. ◊ gr. okeanos „ocean” > fr. océano-, engl. id. > rom. oceano-. □ ~drom (v. -drom), adj., (despre specii acvatice) care migrează numai în inferiorul mediului marin; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante care cresc în apa oceanelor; ~graf (v. -graf), s. m. și f., specialist în oceanografie; ~grafie (v. -grafie), s. f., 1. Știință care se ocupă cu studiul fenomenelor fizice și chimice din mări și oceane. 2. Disciplină care tratează despre influența mediului marin asupra florei și faunei de la diferite adîncimi; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în oceanologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., ramură a hidrologiei care se ocupă cu studiul oceanului planetar.