OBSTACOL, obstacole, s. n. 1. Piedică, stavilă care închide drumul, care oprește vederea, trecerea etc. ♦ Fig. Ceea ce împiedică săvârșirea unei acțiuni; greutate, dificultate; opoziție. 2. (Sport) Piedică naturală sau amenajată care mărește dificultatea parcurgerii unui traseu, utilizată în atletism, hipism, ciclocros, motocros etc. [Var,: obstacul s. n.] – Din fr. obstacle, lat. obstaculum, it. obstacolo.

obstacol sn [At: CALENDARIU (1794), 31/10 / V: (înv) ~cul, (Mol, Trs) ostacă sf / Pl: ~e, (înv) ~uri, (rar, sm) ~i / E: fr obstacle, it ostacolo] 1 Lucru care barează trecerea Si: piedică, stavilă. 2 Obiect care împiedică vederea. 3 (Fig) Lucru care împiedică săvârșirea unei acțiuni Si: dificultate, greutate. 4 Obiect peste care trebuie să treacă sau să sară un sportiv care ia parte la anumite probe de cros, hipism etc.

*OBSTACOL (pl. -le) sn. 1 Piedică, tot ce se împotrivește Ia săvîrșirea unui lucru: inteligențele alese nu se opresc dinaintea nici unui ~ (I.-GH.) ¶ 2 Gard, șanț, etc. care se face pe un cîmp de curse și peste care trebue să sară caii: cursă de ~e [fr. < lat.].

OBSTACOL, obstacole, s. n. 1. Piedică, stavilă care închide drumul, care oprește vederea, trecerea etc. ♦ Fig. Ceea ce împiedică săvârșirea unei acțiuni; greutate, dificultate; opoziție. 2. (Sport) Piedică naturală sau amenajată care mărește dificultatea parcurgerii unui traseu, utilizată în atletism, hipism, ciclocros, motocros etc. [Var.: obstacul s. n.] – Din fr. obstacle, lat. obstaculum, it. obstacolo.

OBSTACOL, obstacole, s. n. Piedică, stavilă care stă în cale, care închide drumul, oprește vederea, trecerea etc.; fig. ceea ce se împotrivește la săvîrșirea unei acțiuni; greutate, dificultate. Întotdeauna i se împotrivea un obstacol neprevăzut. C. PETRESCU, C. V. 41. Proiectul de divorț al lui Grigore i se părea obstacolul cel mai grav, pe care trebuie neapărat și în primul rînd să-l înlăture. REBREANU, R. I 255. Păturică... își luase hotărîrea de a deveni om mare, și nici un obstacol nu putea să-l abată de la această idee fixă. FILIMON, C. 77. ♦ Gard, șanț etc. anume amenajat, peste care trebuie să treacă, să sară cel ce ia parte la anumite competiții sportive (cros, hipism etc.). Cursă de obstacole. – Variantă: (învechit) obstacul (GHICA, S. 132, I. IONESCU, M. 76) s. n.

OBSTACOL s.n. 1. Piedică, stavilă. ♦ (Fig.) Opoziție; dificultate, piedică. 2. Gard, șanț etc. care trebuie trecut în cadrul unei competiții sportive. [Var. obstacul s.n. / < fr. obstacle, cf. lat. bis. obstaculum].

OBSTACOL s. n. 1. piedică, stavilă. ◊ (fig.) opoziție; dificultate, piedică. 2. (pl.) gard, șanț etc. care trebuie trecut în cadrul unei competiții sportive. (< fr. obstacle, lat. obstaculum)

OBSTACOL ~e f. 1) Factor care împiedică sau îngreuiază realizarea unei acțiuni; stavilă; piedică, impediment; baraj; barieră. 2) Obiect material peste care trebuie să se treacă la o întrecere sportivă. Cursă cu ~e. /<fr. obstacle, lat. obstaculum, it. obstacolo

obstacol n. 1. ce stă în cale, piedică; 2. fig. greutate.

obstacul sn vz obstacol

ostacă sf vz obstacol

STEEPLE-CHASSE (stipl-ceiz) (engl.) = Alergări de cai cu fel de fel de obstacole.

OBSTACUL s.n. v. obstacol.

*obstácul n., pl. e (lat. ob-staculum, d. ob-stare, a sta în față). Pedică, lucru care împedecă drumu, ca un șanț, un gard, un rîŭ ș. a. Fig. Dificultate: a învinge toate obstaculele. – Și -ol.

obstacol s. n., pl. obstacole

obstacol s. n., pl. obstacole

obstacol s. n., pl. obstacole

obstacol

obstacol, -le.

OBSTACOL s. 1. v. dificultate. 2. v. piedică.

OBSTACOL s. 1. dificultate, greutate, impas, impediment, inconvenient, neajuns, nevoie, opreliște,piedică, stavilă, (pop.) opreală, poticală, potrivnicie, (înv. și reg.) scandal, sminteală, (înv.) anevoință, nevoință, poprire, stenahorie, (fig.) barieră, handicap, hop. (A avut de depășit un mare ~.) 2. piedică, (înv. și reg.) împiedicare, (fig.) frînă. (~ în dezvoltarea unui proces.) erată

OBSTACOL. Subst. Obstacol, piedică, stîncă (fig.), frînă (fig.), impediment, dificultate; barieră, bară, stavilă, opreliște, opreală (înv. și reg.); baraj, stâvilar, zăgaz, opritoare, dig; stop. Gard, împrejmuire, îngrădire, palancă (reg. ), pălan (reg. ), zăplaz, ulucă. Zid, zidurel (dim., pop.), mur (latinism înv.), perete. Fortificație, întăritură, baricadă. Șanț, tranșee. Baraj de sîrmă ghimpată; baraj de mine, cîmp de mine; baraj de artilerie, baraj de foc; linie fortificată, linie de apărare. Fort, fortăreață, cetate; meterez, redută. Blocadă, împresurare, încercuire, asediu, asediere, izolare. Oprire, stăvilire; zăgăzuire, îndiguire, baricadare, barare, blocare, blocaj (rar); fortificare, întărire; încuiere, zăvorîre, ferecare. Restricție; embargo; prohibiție. Adj. Barat, oprit, închis, zăgăzuit, îndiguit; împiedicat, înțepenit; zidit, închis; fortificat, întărit. Vb. A pune (a ridica) obstacole (în calea cuiva), a împiedica, a pune piedică (piedici); a pune bețe-n roate; a stăvili, a bara, a opri, a zăgăzui, a îndigui, a împrejmui, a îngrădi, a face (a ridica) un gard, a ridica (a construi) un zid, a zidi, a zidui (rar); a baricada, a ridica baricade; a fortifica, a întări; a închide, a zăvorî, a încuia, a fereca. A bloca, a încercui. V. apărare, împotrivire, împrejmuire, opoziție.

OBSTACOL s. n. Piedică, stavilă care stă în cale, care închide drumul, care oprește trecerea, vederea etc. ; (fig.) ceea ce împiedică săvîrșirea unei acțiuni; greutate, dificultate. N-avea mai multe obstacuri a învinge. CALENDARIU (1794), 31/10. Un obstacul în circulațiunea capilarie. MARIN, F. 368. Pertef pașa... arăta,... obstaculele ce există în Coran de a da cestiunii grecești soluțiunea cerută. GHICA, S. 132. Își luase hotărîrea de a deveni om mare și nici un obstacol nu putea să-l abată de la această idee fixă. FILIMON, O. I, 123. Aici sînt obstaculele formate din stîncile și pietrișul ce se află în matca Dunărei și cari împiedică navigațiunea ei. I. IONESCU, M. 76. Căci m-am nălțat prin mine și brațu-mi hotărît, Lovind orice obstacol, minuni a săvîrșit. ALECSANDRI, T. II, 151. Răsărea cîte un obstacol care se punea în drumul meu ca un zid nestrăbătut. COL. LĂCUSTEANU, A. M. 68, cf. DDRF, ALEXI, W. Proiectul de divorț al lui Grigore i se părea obstacolul cel mai grav. REBREANU, R. I, 255. Înțelegea că... pentru omul acesta cu temeritate... de nebun... nu poate exista nici un obstacol. C. PETRESCU, C. v. 286. Această reprimare constituie un obstacol de neînvins pentru evoluția vieții sufletești. RALEA, S. T. II, 20. Privirile pornite în susul apelor nu se mai opresc la primul obstacol. BOGZA, C. O. 16, cf. 255. Cele mai simple mijloace ce se pot folosi pentru oprirea zăpezii pe cîmp sînt obstacolele construite din zăpadă. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2862. Dacă ar fi așa, nu te-ai poticni la primul obstacol. V. ROM. iunie 1954, 116. ♦ Gard, șanț etc. anume amenajate, peste care trebuie să treacă sau să sară un sportiv care ia parte la anumite probe de cros, hipism etc. Cursă cu obstacole. DL, cf. DM, DER. – pl.: obstacole și (învechit) obstacuri, (m.) obstacoli (FILIMON, O. I, 99). – Și: (învechit) obst'acul (pl. și, neobișnuit, m. obstaculi, I. IONESCU, m. 19) s. n.; (Mold., Transilv.) ostacă (POLIZU, LM, DDRF, GHEȚIE, R. m., ALEXI, W.) s. f. – Din lat. obstaculum, -i, fr. obstacle, it. ostacolo.