10 definiții pentru impediment


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

IMPEDIMÉNT, impedimente, s. n. Piedică, obstacol în calea realizării unei intenții. – Din lat. impedimentum. Cf. it. impedimento.

IMPEDIMÉNT, impedimente, s. n. Piedică, obstacol în calea realizării unei intenții. – Din lat. impedimentum. Cf. it. impedimento.

impediment sn [At: MARIAN, NA. 167 / Pl: ~e / E: lat impedimentum, cf it impedimento] Obstacol în calea realizării unei intenții.

IMPEDIMÉNT, impedimente, s. n. (Livresc) Piedică, obstacol.

IMPEDIMÉNT s.n. (Liv.) Piedică, obstacol. [< lat. impedimentum, cf. it. impedimento].

IMPEDIMÉNT s. n. piedică, obstacol. ◊ (jur.) impediment legal = obiecție la săvârșirea unui act juridic. (< lat. impedimentum, it. impedimento)

IMPEDIMÉNT ~e n. Factor care împiedică realizarea unui lucru; piedică; obstacol; stavilă; barieră; baraj. /<lat. impedimentum


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

impedimént s. n., pl. impediménte

impedimént s. n., pl. impediménte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

IMPEDIMÉNT s. v. dificultate.

IMPEDIMENT s. dificultate, greutate, impas, inconvenient, neajuns, nevoie, obstacol, opreliște, piedică, stavilă, (pop.) opreală, poticală, potrivnicie, (înv. și reg.) scandal, sminteală, (înv.) anevoință, nevoință, poprire, stenahorie, (fig.) barieră, handicap, hop. (A avut de depășit un ~.)

Intrare: impediment
impediment substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • impediment
  • impedimentul
  • impedimentu‑
plural
  • impedimente
  • impedimentele
genitiv-dativ singular
  • impediment
  • impedimentului
plural
  • impedimente
  • impedimentelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

impediment

etimologie: