obrate s vz obraț

OBRAȚ, obrațe, s. n. (Înv. și reg.) Veche unitate de lungime egală cu 26,76 m; (astăzi) măsură de lungime (nedeterminată), de obicei mică. – Din sl. obratŭ „hotar”.

obrat sn vz obraț

obraț sn [At: URICARIUL, X, 142 / V: (reg) ~at, ~te, (înv) ~ță sf, ovrație^[1] sf / Pl: ~e și ~uri / E: vsl обратъ] 1 (Îrg) Capăt al ogorului. 2 (Pex) Loc lăsat nelucrat la capătul sau împrejurul unei vii. 3 Livadă la poalele unui deal cu vii. 4 (Reg) Arătură oblică la capătul ogorului. 5 (Reg) Holdă perpendiculară pe capătul unor holde paralele. 6 (Îrg) Suprafață de teren, lată de o prăjină și lungă de patru sau opt prăjini. 7 (Îrg) Fiecare din fâșiile în care se împarte un lan pentru a-l secera sau cosi Si: (pop) postată. 8 (Îrg) Unitate de lungime, egală cu 26,76 m. 9 (Îrg) Măsură de lungime nedeterminată, de obicei mică. 10 (Reg) Loc împrejmuit în fața casei Vz curte. 11 (Reg) Împrejmuire. 12 (Reg) Cărare printre holde. 13 (Reg) Drum de câmp printre ogoare.

obrață sf vz obraț

obrație sf vz obraț

ovrație sf vz obraț

OBRAȚ, obrațe, s. n. (Înv. și reg.) Veche unitate de lungime, egală cu 26,76 metri; (astăzi) măsură de lungime (nedeterminată), de obicei mică. – Din sl. obratŭ „hotar”.

OBRAȚ, obrațe și obrațuri, s. n. (Mold.) 1. Veche unitate de lungime, egală cu 26,76 m; (astăzi) măsură de lungime (nedeterminată), de obicei mică. La o sută de obrațe, curge Siretul. SADOVEANU, O. I 284. La vro cîteva obrațuri, gîrnețul s-a înfierbîntat. CREANGĂ, P. 126. Începînd a cosi, coasa merse cîteva obrațe și odată sări din toporîște. ȘEZ. I 85. 2. Suprafață de teren, lată de aproximativ o prăjină și lungă de patru. Lanurile mari... se răcluiesc la un obraț, la două obrațe ori la mai multe obrațe și pe urmă se dau la secerători bucăți care se despart între ele prin cărări. PAMFILE, A. R. 120.

OBRAȚ ~e n. (în trecut) Unitate de măsură a lungimii (egală cu 26,76 m). [Sil. o-braț] /<sl. obratu

obraț n. bucată secerată lungă de opt prăjini, livede cu pomi roditori: la vr’o câteva obrățuri CR. [Singular refăcut după pl. obrațe = slav. OBRATŬ, ocol].

obráț n., pl. e și urĭ (vsl. obratŭ, limită d. obratiti din *ob-vratiti, a’nvîrti; bg. uvrat, 919 m.p., infl. de braț, brațe. V. vîrtej). O măsură agrară în care se’mparte un teren de cosit (în est 4 prăjinĭ fălceștĭ pătrate așezate una după alta). Pl. Marginile neplantate ale unei viĭ (numite în sud și obráție: via cu obrația eĭ). – Un ex. în Univ. 29 Maĭ 1939, 2, 5; cîĭniĭ (vagabonzĭ) vor veni de regulă pe obrațe, vor fi văzuțĭ și’mpușcațĭ (de vînător). Decĭ: „hat, cărare”. V. falce, postată.

obraț (înv., reg.) (desp. o-braț) s. n., pl. obrațe

obraț (înv., reg.) (o-braț) s. n., pl. obrațe

obraț s. n. (sil. -braț), pl. obrațe

OBRAȚ s. (înv.) trăsură. (~ul era o unitate de măsură agrară egală cu 6 prăjini.)

*OBRAȚ s. (reg.) trăsură. (~ul are 6 prăjini.)

obraț (obrațe), s. n. – (Mold.) Teren care are o prăjină lățime și patru lungime. Sl. obratu „hotar”, din obratiti „a (se) vărsa, a se răsturna” (Cihac, II, 222; Tiktin; Conev 78). Probabil bazat pe capacitatea de a ara al unei perechi de boi, ca în sp. arada. – Der. obrație, s. f. (îngrăditură, loc îngrădit); obrăți, vb. (a parcela un teren); obrățește, adv. (în parcele de un obraț fiecare).

obraț, obrațe, s.n. (înv. și reg.) 1. loc (cu pomi) la poalele unui deal cu vii; marginea viei. 1. veche unitate de lungime, egală cu 26,76 m.

Obrăte v. Obretenia 4.