OBRAȚ, obrațe și obrațuri, s. n. (Mold.) 1. Veche unitate de lungime, egală cu 26,76 m; (astăzi) măsură de lungime (nedeterminată), de obicei mică. La o sută de obrațe, curge Siretul. SADOVEANU, O. I 284. La vro cîteva obrațuri, gîrnețul s-a înfierbîntat. CREANGĂ, P. 126. Începînd a cosi, coasa merse cîteva obrațe și odată sări din toporîște. ȘEZ. I 85. 2. Suprafață de teren, lată de aproximativ o prăjină și lungă de patru. Lanurile mari... se răcluiesc la un obraț, la două obrațe ori la mai multe obrațe și pe urmă se dau la secerători bucăți care se despart între ele prin cărări. PAMFILE, A. R. 120.