obraț sn [At: URICARIUL, X, 142 / V: (reg) ~at, ~te, (înv) ~ță sf, ovrație^[1] sf / Pl: ~e și ~uri / E: vsl обратъ] 1 (Îrg) Capăt al ogorului. 2 (Pex) Loc lăsat nelucrat la capătul sau împrejurul unei vii. 3 Livadă la poalele unui deal cu vii. 4 (Reg) Arătură oblică la capătul ogorului. 5 (Reg) Holdă perpendiculară pe capătul unor holde paralele. 6 (Îrg) Suprafață de teren, lată de o prăjină și lungă de patru sau opt prăjini. 7 (Îrg) Fiecare din fâșiile în care se împarte un lan pentru a-l secera sau cosi Si: (pop) postată. 8 (Îrg) Unitate de lungime, egală cu 26,76 m. 9 (Îrg) Măsură de lungime nedeterminată, de obicei mică. 10 (Reg) Loc împrejmuit în fața casei Vz curte. 11 (Reg) Împrejmuire. 12 (Reg) Cărare printre holde. 13 (Reg) Drum de câmp printre ogoare.