oarba sfa [At: I. GOLESCU, C. / E: orb] 1 Exclamație ironică la adresa adversarului care părăsește lupta și fuge în mod laș. 2 (Pop; îe) A da cuiva cu ~ A pune la punct pe cineva.

ORB², OARBĂ, orbi, oarbe, adj. 1. (Adesea substantivat) Lipsit de simțul văzului, care nu vede (deloc). ◊ Expr. A nimerit orbul Brăila sau nimeresc orbii Suceava, se spune pentru a încuraja pe cel care șovăie să se ducă într-un loc necunoscut. A se bate ca orbii = a se bate foarte tare. 2. Fig. Care nu admite alte păreri. 3. Fig. Care pare să acționeze fără discernământ, la întâmplare, fără rațiune, fără finalitate; p. ext. de temut, fioros. ♦ Complet, total. ♦ Lipsit de spirit de observație sau de perspicacitate. 4. Fig. Lipsit de lumină; întunecos, întunecat. 5. (În sintagmele) Fereastră oarbă sau geam orb = adâncitură în perete, de forma unei ferestre, constituind un motiv arhitectonic. Sobă oarbă = motiv ornamental de forma unei sobe; sobă care are gura în a doua cameră. Dușumea oarbă = dușumea de scânduri brute distanțate, peste care se montează parchetul. Cartuș orb = cartuș fără proiectil, folosit la exerciții, la parade, la demonstrații etc. Cameră oarbă = cameră fără ferestre, cu destinații speciale (în fizică, în medicină etc.). Puț orb = puț de mină care nu are ieșire directă la suprafață. – Lat. orbus.

ȘARPE, șerpi, s. m. (La pl.) Ordin de reptile (veninoase și neveninoase) lipsite de membre, cu corpul cilindric, adaptate la târâre prin mișcări ondulatorii; (și la sg.) reptilă din acest ordin. ◊ Șarpe de casă = specie de șarpe neveninos, lung de circa 1,60 m, cu două pete galbene pe ceafă, care trăiește mai ales în regiunile inundabile, pe lângă casă (Natrix natrix). Șarpe de alun = șarpe neveninos, lung de circa 1 m, cu o bandă neagră pe laturile capului, care trăiește la noi prin pădurile de alun și prin locuri stâncoase (Cornelia austriaca). Șarpe cu clopoței = specie de șarpe veninos din America de Nord, lung până la 2 metri, a cărui coadă este prevăzută cu solzi comoși care produc un zgomot caracteristic (Crotalus horridus). Șarpe cu ochelari = cobră. ◊ Expr. (A țipa sau a striga, a urla) ca din (sau în) gură de șarpe = (a țipa, a striga, a urla) foarte tare. În gaură de șarpe = într-un loc ascuns, care poate fi aflat cu mare greutate. A sări ca mușcat de șarpe = a se înfuria, a-și ieși din fire. A încălzi (sau a crește) șarpele la (sau în) sân = a arăta dragoste și bunăvoință unui om nerecunoscător. A-l mușca pe cineva șarpele de inimă, se spune când cineva se simte ispitit să facă (sau să spună) ceea ce n-ar trebui. A-l mușca (pe cineva) șarpele invidiei (ori al vanității) = a fi cuprins de invidie, de vanitate. A călca șarpele pe coadă = a insulta, a supăra pe un om rău, iute la mânie. ◊ Compus: șarpe-orb = nume dat unor specii de șopârle. ♦ Fig. Persoană rea, vicleană, perfidă. [Var.: șerpe s. m.] – Lat. pop. serpes, -is (= serpens, -ntis).

orb², oarbă [At: PSALT. HUR. 123^r/15 / Pl: ~i, ~oarbe / E: ml orbus] 1-2 smf, a (Ființă) lipsit(ă) de simțul văzului Si: nevăzător. 3 a (Îcs) De-a baba-oarba (sau mâța-oarbă, de-a oarba, de-a -ul) Joc de copii, în care unul dintre participanți, legat la ochi, încearcă să-i prindă sau să-i lovească pe ceilalți, iar cel prins sau lovit trece în locul lui. 4 a (Reg; îs) Calea ~ilor sau ~ul cerului Calea lactee. 5 a (În superstiții; îs) Oarbele-șchioapele Ziua de luni dinaintea Rusaliilor. 6 a (Pop; îe) A se ține ca ~ul de gard A susține ceva cu încăpățânare. 7 a (Pop; îe) A se lega (de cineva) ca ~ul de gard A se ține scai. 8 a (Pop; îe) A se bate ca ~ii (la târguri) A se bate foarte tare. 9 a (Pop; îe) A umbla de-a oarba A umbla fără rost. 10 a (Îae) A o lua razna. 11 a (Reg; îla) ~ de foame Foarte flămând. 12 a (Olt; îla) ~ de gras Obez. 13 a (Fig) Lipsit de spirit de observație, de perspicacitate. 14 a (Reg; îe) A fi ~ de minte A fi prost. 15 a (Reg; îe) A fi ~ de inimă A fi nesimțit. 16 a Lipsit de lumină Si: întunecat, întunecos. 17 a(Rar; fig) Ascuns. 18 a (Pex) Fals. 19 a (Fig) Lipsit de voință și de personalitate. 20 a (Fig) Care se manifestă irațional. 21 a (Fig) De temut Si: fioros. 22 a Total. 23 a (Îs) Cartuș ~ Cartuș fără proiectil, folosit la exerciții, la parade, la demonstrații etc. 24 a (Îs) Foc ~ Foc de armă tras cu cartuș fără proiectil. 25 a (Îs) Țeavă oarbă Sul de fire textile în formă de țeavă, fără suport. 26 a (Reg; îs) Coș ~ Coș de nuiele fără fund, care servește la pescuit. 27 a (Îs) Puț ~ Puț de mină, care nu are ieșire directă la suprafață și care servește pentru a face legătura între orizonturi. 28 a (Îs) Dușumea oarbă Dușumea de scânduri brute, așezate distanțat, pe care se montează parchetul. 29 a (Îs) Cameră oarbă Cameră fără ferestre, destinată unor scopuri speciale în fizică, în medicină etc. 30 a (Îs) Fereastră oarbă sau geam ~ Firidă. 31 a (Îs) Sobă oarbă Motiv ornamental de forma unei sobe. 32 a (Îas) Sobă de cărămidă, construită în perete, având deschiderea în altă cameră. 33 a (Îs) Zid ~ Zid fără ferestre. 34-35 a (Îs) Lanternă oarbă (sau felinar ~) (Lanternă sau) felinar care luminează numai în față, lăsând purtătorul în întuneric. 36 a (Reg; îs) Drum ~ Drum înfundat. 37 a (Reg; îs) Pădure oarbă Pădure mare, din care nu s-a tăiat nici un copac. 38 a (Reg) Brazdă oarbă Fâșie îngustă de pământ rămasă nearată. 39 a (Reg; îs) Mănușă oarbă Mănușă cu un singur deget. 40 smf (Reg) Cârtiță. 41 a (Pop; îc) Șopârlă (sau șopârcă)-oarbă sau șarpe-~ Vierme negru, lung de cca 5 cm, fără picioare.

ORB², OARBĂ, orbi, oarbe, adj. 1. (Adesea substantivat) Lipsit de simțul văzului, care nu vede (deloc). ◊ Expr. A nimerit orbul Brăila sau nimeresc orbii Suceava, se spune pentru a încuraja pe cel care șovăie să se ducă într-un loc necunoscut de teamă că nu va nimeri. A se bate ca orbii = a se bate foarte tare. 2. Fig. Care nu admite alte păreri, 3. Fig. Care pare să acționeze fără discernământ; a cărui rațiune e întunecată, tulburată de o pasiune, lipsit de clarviziune; p. ext. de temut, fioros. ♦ Complet, total. ♦ Care denotă lipsă de inteligență, de reflecție, de perspicacitate. 4. Fig. Lipsit de lumină; întunecos, întunecat. 5. (În sintagmele) Fereastră oarbă sau geam orb = adâncitură în perete, de forma unei ferestre, făcută cu scop arhitectonic. Sobă oarbă = motiv ornamental de forma unei sobe; sobă care are gura în a doua cameră. Dușumea oarbă = dușumea de scânduri brute așezate distanțat, peste care se montează parchetul. Cartuș orb = cartuș fără proiectil, folosit la exerciții, la parade, la demonstrații etc. Cameră oarbă = cameră fără ferestre, destinată unor scopuri speciale (în fizică, în medicină etc.). Puț orb = puț de mină care nu are ieșire directă la suprafață. – Lat. orbus.

ORB², OARBĂ, orbi, oarbe, adj. 1. Lipsit de simțul văzului, care nu vede. Găsi un om orb ce-și mînca mămăliguța cu lapte dulce. ISPIRESCU, L. 262. Ea nu putu decît să-ndrepte asupră-i ochii săi stinși și orbi. EMINESCU, N. 28. ◊ (Substantivat) Pipăind cu mîna de orb căuta pe măsuța de trandafir ochelarii. C. PETRESCU, C. V. 188. Un orb pe care-l duce un copil de mînă Cîntă-același cîntec din catirincă. D. BOTEZ, P. O. 165. În țara orbilor, chiorul e împărat. ◊ Expr. A nimerit orbul Brăila sau nimeresc orbii Suceava, se spune pentru a încuraja pe cineva la o treabă care i se pare nerealizabilă. Nimeresc orbii Suceava și eu nu eram să vă nimeresc? CREANGĂ, A. 107. Prinde orbul, scoate-i ochii v. ochi. ♦ Fig. Lipsit de perspicacitate, lipsit de spirit de observație; legat la ochi. Cum am putut să fiu atît de orb? BARANGA, I. 215. Orb este cel ce cată lumina să oprească în cursu-i regulat. BOLINTINEANU, O. 191. Orb am fost eu la vedere Cînd am fost să-mi iau muiere. Mă bucuram la avere Ș-am luat făr’ de plăcere. ANT. LIT. POP. I 120. 2. Fig. Lipsit de voință și de personalitate, supus cu totul voinței altuia. M-ai silit să fiu agent orb politicii d-tale. ALECSANDRI, T. I 374. Nu urmează că omul este un instrument orb al fatalității. BĂLCESCU, O. II 10. 3. Fig. Care acționează, se manifestă fără stavilă, în ciuda oricărui considerent; necontrolat, irațional; p. ext. de temut, fioros. Aflînd cum ți-ai bătut joc de el... o să fie orb și turbat de mînie. CAMIL PETRESCU, O. I 13. E un adînc asemenea Uitării celei oarbe. EMINESCU, O. I 176. Pînă cînd să ne tot plece cruda, oarba tiranie? ALECSANDRI, P. II 7. ♦ Nemărginit, foarte mare, total. A avea încredere oarbă în cineva. 4. Fig. Lipsit de lumină, întunecos, întunecat.S-a lăsat o noapte oarbă, fără lună. SADOVEANU, O. VI 526. Peste adincurile oarbe ale nopții, geana lunii înflăcărate trimetea lungi raze de lumină. HOGAȘ, M. N. 135. Cade-o noapte-ntunecoasă, Noapte oarbă, fioroasă. ALECSANDRI, P. II 21. 5. (În expr.) Geam orb sau fereastră oarbă = adîncitură în perete, avînd forma unei ferestre și făcută cu scop arhitectonic. V. firidă. Pătrunse într-o cameră cu geam orb spre curte. VORNIC, P. 24. Toate ferestrele erau oarbe. CAMIL PETRESCU, O. II 491. Sobă oarbă = motiv ornamental închipuind o sobă; sobă care nu are deschidere în camera în care se află. Era în această cameră... o sobă oarbă dasupra căreia era pusă o tavă. FILIMON, C. 265. Dușumea oarbă = dușumea de scînduri brute așezate distanțat între ele, peste care se montează parchetul. Cartuș orb = cartuș fără proiectil, folosit la exerciții, parade, demonstrații etc. Cameră oarbă = cameră fără ferestre destinată unor scopuri speciale (în fizică, în medicină etc.). Puț orb = puț de mină care nu are ieșire directă la suprafață. ♦ (Despre găuri) Care nu răzbește în partea cealaltă, care are o singură gură.

dublu-orb sint. s. (med.) Procedură de verificare a eficacității unei terapii sau a unui medicament în cadrul căreia cel puțin unuia dintre pacienți i se administrează un placebo ◊ „Astfel, în urma a cinci serii de verificări, efectuate prin metoda «dublului-orb», toate probele de sânge recoltate de la pacienții neoplazici au dat rezultate concordant pozitive, neexistând nici un rezultat fals negativ.” R.l. 10 IV 78 p. 5. ◊ „Se organizează o nouă cercetare prin metoda «dublului-orb».” Fl. 2 VIII 79 p. 8 (calc după engl. americ. double-blind [test, procedure], fr. double aveugle; PR 1965, BD 1968, DTN 1978)

ORB² oarbă (orbi, oarbe) 1) și substantival (despre ființe) Care nu vede cu amândoi ochii. Cal ~. Alfabet pentru orbi. ◊ A se ține (de ceva) ca ~ul de gard a urma întru totul modelul imitat. ~ului degeaba îi spui că s-a făcut lumină pe cel prost în zadar îl povățuiești. 2) fig. Care este lipsit de lumină; cufundat în întuneric; obscur. ◊ Fereastră oarbă adâncitură în perete, sub formă de fereastră, făcută în scop decorativ. Cameră oarbă cameră fără ferestre. Cartuș ~ cartuș cu exploziv, dar fără glonț; cartuș fals. 3) fig. (despre persoane și despre manifestările lor) Care vădește lipsă de rațiune, de judecată. Supunere oarbă. Încredere oarbă. /<lat. orbus

oarbă f. fugă nebună: la oarba, la oarba! AL. [Cf. a alerga orbește].

orb n. 1. lipsit de vedere: bătrânul orb; orbul găinilor, boală de ochi la găini (și la om când încetează de a vedea odată cu culcatul găinilor), fig. orbire trecătoare; 2. lipsit de lumină: noapte oarbă, fioroasă AL.; 3. fig. lipsit de lumina rațiunii, pasionat, nebun: iubire oarbă; 4. care se face fără discuțiune: supunere oarbă. [Lat. ORBUS, lipsit (de vedere)].

oárbă, V. orb.

orb, oárbă adj. (lat. ŏrbus, orfan, pop. „orb”, rudă cu vgr. orphós, orfan; it. orbo, pv. vfr. cat. orb, orb. V. orfan). Lipsit de vedere, care are amîndoĭ ochiĭ stricațĭ. În care nu se vede nimica, foarte întunecat: noapte oarbă. Fig. Lipsit de judecată din cauza pasiuniĭ: furia te face orb, ĭubire oarbă. Supunere oarbă, supunere absolută. Cartușe oarbe, cartușe fără gloanțe. Felinar orb, care luminează numaĭ înainte lăsînd în întuneric pe cel ce-l poartă. Baba oarba, un joc copilăresc în care unu se leagă la ochĭ și vrea să-ĭ prindă pe ceĭ-lalțĭ, care se’nvîrtesc pe lîngă el. S. n. fără pl. Orbu găinilor, slăbirea vederiĭ așa în cît nu maĭ vezĭ după apusu soarelui (după culcatu găinilor). Adv. Ninge orb, cade o zăpadă așa de deasă în cît nu se maĭ vede departe. V. chĭor.

!baba-oarba (joc) s. f. art., g.-d. art. babei-oarba

orb adj. m., s. m., pl. orbi; adj. f., s. f. oarbă, pl. oarbe

șarpe-orb (miriapod, șopârlă) s. m., art. șarpele-orb; pl. șerpi-orbi

baba-oarba (joc) s. f. art., neart. babă-oarbă, g.-d. art. babei-oarba

!orb adj. m., s. m., pl. orbi; adj. f., s. f. oarbă, pl. oarbe

!șarpe-orb (miriapod, șopârlă) s. m., pl. șerpi-orbi

baba-oarba s. f. art.

de-a baba-oarba loc. adv.

orb adj. m., pl. orbi; f. sg. oarbă, pl. oarbe

șarpe-orb (miriapod) s. m.

baba-oarba

orb (oarbă), adj. – 1. Fără vedere. – 2. (Banat, Trans.) Chior. – 3. (S. m.) Cecitate, orbire. Lat. orbus (Diez, I, 295; Densusianu, Hlr., 193; Pușcariu 1223; Candrea-Dens., 1284; REW 6086), cf. alb. verb, vegl. vuarb, it. orbo (It. de N orp, calabr. orvu), v. fr., cat. orb. Pentru răspîndirea rom., cf. Gamillscheg, Differenzierung, 34 și Cah. S. Pușcariu, I, 10; pentru sensul 2 din rom. cf. ALR, I, 67. Der. orbecăi (var. orbăcăi, orbeca), vb. (a merge pe dibuite), cu suf. expresiv -căi (după Scriban este doar un cuvînt expresiv; după Pușcariu 1224, Candrea-Dens. și Candrea, din lat. *orbicare); orbecăială (var. orbăcăială), s. f. (căutare pe dibuite); orbește, adv. (ca orbii); orbeț, s. m. (orb, cerșetor orb; Mold., cîrtiță) cu suf. -ete, sau -eț, cf. fr. orvet; orbi, vb. (a pierde văzul; a fascina); orbie, s. f. (lipsă de vedere); orbiș, adv. (ca orbii); orbitor, adj. (care ia văzul, fascinează); orbitură, s. f. (înv., lipsă de vedere); orbiciune, s. f. (înv., orbire).

orb adj. m. Care nu vede, lipsit de vedere; nevăzător. ◊ Duminica orbului = sărbătoare religioasă prăznuită în a șasea duminică după Paști. Din lat. orbus.

FORTUNA CAECA EST (lat.) norocul este orb – Cicero, „De amicitia”, XV, 54.

OARBA DE MUREȘ v. Iernut.

Oarb/a, -ic v. Orb 2, 3.

chior în țara orbilor expr. (peior.) mai bun decât alții în condițiile unei concurențe foarte slabe.

noroc chior / orb / porcesc expr. noroc extraordinar.

supunere oarbă expr. umilință; smerenie; obediență totală.

MUSCĂ-OARBĂ s. v. tăun.

OCHI-ORB s. v. tâmplă.

ORB adj. v. complet, deplin, desăvârșit, infinit, nemărginit, sărac, slab, total.

ORB adj., s. 1. adj., s. nevăzător, (pop.) chior, orbeț. (Asociația ~ilor.) 2. adj. întunecat, întunecos. (Felinare oarbe.)

muscă-oarbă s. v. TĂUN.

ochi-orb s. v. TÎMPLĂ.

ORB adj., s. 1. adj., s. nevăzător, (pop.) chior, orbeț. (Asociația ~ilor.) 2. adj. întunecat, întunecos. (Felinare ~.)

orb adj. v. COMPLET. DESĂVÎRȘIT. INFINIT. NEMĂRGINIT. SĂRAC. SLAB. TOTAL.

Orb ≠ văzător

Fortuna caeca est (lat. „Norocul este orb”) – În De amicitia (Despre prietenie), Cicero, în dialogul său cu consulul roman Laelius (XV, 54), relatează că acesta spunea ginerilor săi Scaevola și Fanius: „Norocul nu numai că e orb, dar orbește adesea pe mulți dintre cei care sînt mîngîiați de el… Nu este rar să vezi oameni pe care i-ai cunoscut cu moravuri simple și ușoare, că se schimbă de îndată ce pun mîna pe onoruri, bogății, putere, disprețuind vechi prieteni și făcîndu-și alții noi.” Dictonul latin a ajuns proverb în multe limbi. Îl găsim și la noi în două versiuni: „Norocu-i orb” și „Norocu-i orb ca sobolul,/ Cade tot unde-i nomolul”. (Culegerea „Ghicitori și proverbe”, vol. II, pag. 420, colecția „Biblioteca pentru toți”).

oarbă s.f. sg. (reg.) fugă nebună.