NUR, nuri, s. m. (Pop.) Calitate a unei femei de a atrage, de a plăcea (unei persoane de sex opus) prin farmecul, drăgălășenia, grația ei; p. ext. aspect atrăgător al unei femei; vino-ncoace. – Din tc. nur.

nur¹ sm [At: IST. AM. 85^r/6 / Pl: ~i, (rar, sn) ~uri / E: tc nur „strălucire, frumusețe”] (Pfm; mpl) 1 Calitate a unei femei sau a unei părți a ei de a atrage, de a plăcea prin farmecul, drăgălășenia, grația ei Si: (pop) nurețe, nuriță, vino-ncoace. 2 (Pgn) Aspect atrăgător al unei femei.

nur² sf vz noră

NUR, nuri, s. m. (Pop. și fam.) Calitate a unei femei de a atrage, de a plăcea (unei persoane de sex opus) prin farmecul, drăgălășenia, grația ei; p. ext. aspect atrăgător al unei femei; vino-ncoace. – Din tc. nur.

NUR, nuri, s. m. (Mai ales la pl.) Calitatea unei persoane (în special a unei femei) de a atrage, de a plăcea prin farmecul, drăgălășenia, grația ei; aspect atrăgător al unei femei; p. ext. atracție. Stăpînul meu sutașul se închină cu sănătate nurilor dumnitale. SADOVEANU, D. P. 50. Îngrijește-te mai bine de starea în care m-au adus nurii matale. ALECSANDRI, T. I 68. ◊ Fig. Și de-abia întîia oară dînsu-n lume se arată Blond și plin de «vino-ncoace» ca și-al dragostelor nur! MACEDONSKI, O. I 242.

NUR ~i m. mai ales la pl. Aspect atrăgător al unei femei. * Cu ~i cu deosebită putere de atracție. A face ~i a-și etala grațiile pentru a seduce pe cineva. /<turc. nur

NORĂ, nurori, s. f. Soția fiului considerată în raport cu părinții acestuia. ◊ Expr. A intrat nora-n blide, se spune despre o femeie neîndemânatică la treburile gospodărești. – Lat. nurus.

nor² sf vz noră

noră sf [At: CORESI, EV. 205 / V: nuroră, (îrg) nor, (înv) nuoră, nur, nură, (reg) nororă, nunoră / Pl: nurori, (reg) ~re, ~ri / E: ml nurus] 1 Soție considerată în raport cu părinții soțului ei. 2 (Îe) A intrat ~-n blide Se spune despre o femeie neîndemânatică la treburile gospodărești. 3 (Ban; șîs ~ de frate) Cumnată.

nororă sf vz noră

nunoră sf vz noră

nuoră sf vz noră

nură sf vz noră

nuroră sf vz noră

NOR¹, Mold. NOUR, Băn. NU(V)ĂR, NUOR, Olten. NOOR, ‡NUĂR sm. 1 🌦 Îngrămădire de aburi de apă condensată în picături așa de mici că plutesc în atmosferă și se transformă apoi în ploaie, zăpadă, etc. (🖼 3356): cerul e acoperit de ~i; (P): după ~ vine senin; parcă a căzut din ~i, e amețit, nu știe de face, de unde a venit, unde se află ¶ 2 Pr. ext. Mulțime nenumărată, deasă, care întunecă lumina ca și un nor: un ~ de praf galben se ridică de la pămînt (DLVR.); ei vin... întunecînd pămîntul ca ~ii de lăcuste (VLAH.); un ~ de Turci înainta cu mers grabnic ca lăcustele spre curțile domnești (ODOB.) ¶ 3 Ⓕ Întristare, mîhnire: o viață fără ~i; un ~ îi acoperi fața [‡nuăr < lat. nubĭlum].

NOR² 👉 NORĂ.

NORAȘ, ❍NOURAȘ sm. 🌦 dim. NOR, NOUR: un nouraș ca de bumbac plutea prin aer (D.-ZAMF.).

NORĂ (pl. nurori), ‡NOR (formă păstrată încă în legătură cu un adj. pos.: noru-mea, noru-ta, etc.) sf. Soția fiului: vorbește soacrei să priceapă și nora (ZNN.); soacra cu trei nurori, titlul unei povești de Creangă [lat. vulg. norus = clas. nurus].

NOROS, Mold. NOUROS adj. 🌦 (Acoperit) cu nori, plin de nori, înnorat: cer ~; vreme noroasă.

NORĂ, nurori, s. f. Soția cuiva considerată în raport cu părinții soțului ei. ◊ Expr. A intrat nora-n blide, se spune despre o femeie neîndemânatică la treburile gospodărești. – Lat. nurus.

NORĂ, nurori, s. f. Soția considerată în raport cu părinții soțului. Moșneagul avea gineri și nurori, care locuiau cu el. SADOVEANU, O. VI 343. Iată ce am gîndit eu, noro, că poți lucra nopțile. CREANGĂ, P. 5. Baba zicea: moșulică, Vreu o noră precum nu-i. ALECSANDRI, T. I 208. ◊ Expr. (Familiar) A intrat nora-n blide v. blid. – Forme gramaticale: gen.-dat. nurorii și (familiar) norei; (urmat de un adj. pos.) noru- sau noră- (C. PETRESCU, Î. II 185). – Variantă: nuroră (TEODORESCU, P. P. 53) s. f.

NURORĂ s. f. v. noră.

NORĂ nurori f. Soție a fiului în raport cu părinții acestuia. ◊ A intrat ~a-n blide se spune cu ironie despre neîndemânarea unei persoane (care face zgomot cu vasele sau le sparge). [G.-D. nurorii] /<lat. nurus

noră f. soția fiului. [Dial. nor = lat. NURUS].

nuri m. pl. 1. grații: vezi că avea nuri, avea pe vino ’ncoace ISP.; 2. fig. cu nuri, favorabil: soarta începe a fi cu nuri AL. [Turc. NUR, strălucire, frumusețe].

nóră f., pl. nurorĭ, ca soră, surorĭ (lat. nŭrus și nŏrus, pop. nŭra, din * nusus, vgr. ny[s]ós, scr. snushâ, vgerm. snur, ngerm. schnur, vsl. snŭha; it. noura, pv. noro, vfr. nuere, sp. nuera, pg. nora). Nevasta fiuluĭ. – Și nuróră: nurora pricinașă. (VR. 1911, 8, 208). V. ginere.

nurĭ m. pl. (turc. [d. ar.] nur, lumină, splendoare, frumuseță; ngr. núri, mină, spirit). Grație, farmec al uneĭ femeĭ. – La Pan și nurițe (p. rimă).

nuróră V. noră.

nur (pop.) s. m., (mai frecv.) pl. nuri

nur (pop.) s. m., pl. nuri

nur s. m., pl. nuri

noră s. f., g.-d. art. nurorii; pl. nurori

noră s. f., g.-d. art. nurorii; pl. nurori

noră s. f., g.-d. art. nurorii; pl. nurori

noră, gen. nurorii, pl. nurori

nurori (v. noră)

noră, nurori.

nuri pl.

nur (nuri), s. n. – Atracție, farmec. Tc. (arab.) nur „lumină” (Roesler 600; Loebel 70; Șeineanu, II, 273; Lokotsch 1580), cf. ngr. νούρι, alb. nur „strălucire”. Se folosește mai ales la pl. – Der. nurliu, adj. (seducător, încîntător), din tc. nurli.

noră (nurori), s. f. – Soția fiului. – Var. (înv.) nor. Mr. nor(ă), megl. noră. Lat. nǒrus, formă populară a lui nŭrus (Densusianu, Hlr., 78; Pușcariu 1190; Candrea-Dens., 1244; REW 6000), cf. it. nuora, prov. noro, v. fr. nuere (saintong. nore), sp. nuera, port. nora. Var. supraviețuiește în legături sintactice: noru-mea, noru-sa; pl. indică un paralelism cu soră. Pentru absența diftongării, cf. Rosetti, I, 60. E cuvînt de uz general (ALR, I, 260).

HULUN NUR (DALAINOR, HULUNCHI), lac sărat în NE Chinei, în Pod. Bagra, la 539 m alt.; c. 1,1 mii km². Ad. max.: 9 m. În el se varsă râul Kerulen și de aici izv. râul Argun.

MAN LEBT NUR EINMAL IN DER WELT (germ.) trăiești numai o dată pe lume – Goethe, „Clavigo”, act. I, scena 1.

nuri s. m. pl. (pop.) calitate a unei femei de a atrage, de a plăcea (unei persoane de sex opus) prin farmecul / grația ei; aspect atrăgător al unei femei; sex-appeal

NURI s. pl. v. sex-appeal.

nuri s. pl. v. SEX-APPEL.

NORĂ s. f. 1. Soție considerată în raport cu părinții soțului ei. Am venit... a împărți feciorul de tată-său și fată de mumă-sa și nor de soacră-sa. coresi, ev. 205. Noru-sa, muiarea ficiorului său, lui Avram. palia (1581), 47/13. Thamara, noru-ta. biblia (1688), 291/37, cf. anon. car. Grea și năpraznecă boală pă iubită nora măriii-sale Bălașa... ajungînd. R. greceanu, cm ii, 199. Lupa..., nora lui Grigoraș (a. 1712). uricariul, xx, 87, cf. xix, 443. Bocete și țipete în fetele și nurorile lui (începutul sec. XVIII), let. iii, 61/20. Irina cu feciorul și cu noru-sa au remas în părțile răsăritului. șincai, hr. i, 260/1. Ringala au fost nuoră, nu muiere lui Alecsandru I. id. ib. ii, 26/24, cf. budai-deleanu, lex. Împăratul... pentru nor mă cere. pann, e. iv, 25/15. Frumoasă noru dobîndiși. id. p. v. i, 4/11. Scumpa mea... de mi-ai fi noră, eu ți-aș fi mamă, nu soacră. alecsandri, t. 1 427. Vreu o noră precum nu-i. id. t. i, 208, cf. 176. Baba începu să puie la cale viața nurori-sa. creangă, p. 5, cf. 3, 81, 113. Simina era frumoasă, și nora frumoasă e podoaba casei. slavici, p. 122. Împodobi palaturile și cetatea... ca să-și primească nurorile. ispirescu, h. 36, cf. 39, 40. De m-ai fi cerut Mamei tale noră-n casă, N-aș fi vrut să merg? coșbuc, b. 13. Lucsanda-i doară preuteasă, Ea-și cată noră mai aleasă. id. p. i, 127, cf. barcianu, tdrg. Era așa de frumoasă fata asta pe care, cu voia lui Dumnezeu, va avea-o de noră. agîrbiceanu, a. 447, cf. severin, s. 92. Din toate colțurile mesei, strigăte: „Să vă trăiască nora și ginerele, hai noroc!” bujor, s. 102. La masă, povestesc noră-mei fapta mea caritabilă. c. petrescu, î. ii, 185. Moșneagul avea gineri și nurori, care locuiau cu el. sadoveanu, o. vi, 180. Măriei și nurorilor le-a făcut culcuș în pod. T. POPOVICI, SE. 130, cf. teodorescu, p. p. 53, 55, 529. O, săracă soacră mare, Ținete-n picioare tare, Că ți-ai căpătat nororă, De gîndești că ți-i sororă. marian, nu. 632. Zis-a maica să mă-nsor, Să-i aduc în casă nor, Să o bată de cuptor, Cîteodată și de vatră, Să nu fie supărată. id. ib. 720, cf. RETEGANUL, CH. 163, DOINE, 104, Mat. folk. 1 349. Ia să iau pă noru-mea la judecată să văd ia ce grăiește. graiul, i, 181. Nunorile au bocit-o. șez. xix, 52, cf. ii, 197, iii, 213. Ieși nora în obor, Dar fug boii dă s-omor. arh. folk. iii, 152, cf. a Ix 4, com. din timișoara și din piatra-neamț. Soacra n-așteaptă pe noră. zanne, p. iv, 609. Dor de noră Ca de horă. id. ib. 514. Nora fără zestre n-are îndrăzneală, se zice cînd supunerea cuiva se datorește lipsei de condiții materiale. cf. id. ib. viii, 42. Nici ginere fecior, nici nora fată, se zice despre lucruri nepotrivite. id. ib. iv, 374. ◊ Expr. A intrat nora-n blide, se spune despre o femeie neîndemînatică la treburile gospodărești. 2. (Ban.; adesea determinat prin „de frate”) Cumnată. cf. dr. v, 900, alrm i/ii h 373. – pl.: nurori și (regional) nore, nori (alrm i/ii h 368). – Și: nuroră, (învechit și regional) nor, (învechit) nuoră, nur (lm), nură (id. ib.), (regional) nororă, nunoră s. f. – lat. nurus. – Nuroră, nororă: sg. refăcut după pl.