nóră f., pl. nurorĭ, ca soră, surorĭ (lat. nŭrus și nŏrus, pop. nŭra, din * nusus, vgr. ny[s]ós, scr. snushâ, vgerm. snur, ngerm. schnur, vsl. snŭha; it. noura, pv. noro, vfr. nuere, sp. nuera, pg. nora). Nevasta fiuluĭ. – Și nuróră: nurora poricinașă. (VR. 1911, 8, 208). V. ginere.