4 intrări

school Articole pe această temă:

42 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

NUMÍT, -Ă, numiți, -te, adj. 1. Care poartă numele sau porecla de..., cu numele de..., al cărui nume este... ♦ Care a fost citat mai înainte, al cărui nume s-a pomenit mai înainte. 2. (Înv.) Cunoscut, renumit, celebru. – V. numi.

NUMÍT, -Ă, numiți, -te, adj. 1. Care poartă numele sau porecla de..., cu numele de..., al cărui nume este... ♦ Care a fost citat mai înainte, al cărui nume s-a pomenit mai înainte. 2. (Înv.) Cunoscut, renumit, celebru. – V. numi.

numit, ~ă [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 48/12 / V: (înv) ~meit, (reg) lu~ / Pl: ~iți, ~e / E: numi1] 1-2 smf, a (Precedând numele la care se referă) (Persoană) care poartă numele de... 3 a (Rar; îe) A fi ~ din botez A fi nebun. 4 a Care a fost pomenit, citat mai înainte. 5 a (Îvp) Prevăzut. 6 a (Îvp) Fixat. 7 a (Îvp) Renumit. 8 sm (Îvr) Însărcinat cu o misiune. 9 sm (Îvr; pex) Împuternicit.

NUMÍT, -Ă, numiți, -te, adj. 1. Care a fost citat mai înainte, al cărui nume s-a pomenit mai înainte. Copilărise cu Ciubăr-vodă cu care învățase carte la dascalul Pascal din Podul Iloaiei, ce știa toată Alexandria pe de rost, făcută de numitul dascal Pascal. NEGRUZZI, S. I 246. ◊ (Substantivat, mai ales în limbajul juridic și administrativ) Numiții au fost trimiși în judecată. 2. (Învechit) Cunoscut, renumit, celebru. Cadre... zugrăvite de cei mai numiți zugravi. GOLESCU, Î. 72.

NUMÍ, numesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune, a da cuiva un nume sau un calificativ, o poreclă drept nume; a denumi, a intitula, a chema, a boteza. ♦ Refl. A purta numele de..., a se chema...; a căpăta o anumită denumire, poreclă sau un anumit calificativ. 2. Tranz. A pomeni de cineva sau de ceva, a aduce în discuție; a aminti, a invoca. 3. Refl. A se socoti (sau a fi socotit) drept..., a se considera (sau a fi considerat) ca fiind... 4. Tranz. A pune pe cineva într-o funcție; a angaja; a da cuiva o însărcinare, a conferi cuiva un titlu, un grad. – Din nume.

SUS adv. 1. Într-un loc mai ridicat sau mai înalt (decât altul); la înălțime; deasupra. ◊ Loc. adj. De sus = a) care este așezat în partea nordică sau în partea mai ridicată a unui teren; b) care vine sau pornește de la un organ de conducere, de la centru. De din sus (de...) = care se află mai la deal (de...); ceva mai încolo, mai departe. ◊ Loc. adv. De sus = a) prin aer, prin văzduh; b) în zbor, zburând; c) cu un vehicul sau purtat (în cârcă, pe brațe etc.). (Pe) din sus de... = mai la deal de..., mai încolo, mai departe de... Mai sus de...= mai la nord de... ◊ Loc. prep. (Substantivat, n.) Din susul... = a) din partea de deasupra; b) dintr-o regiune superioară, mai la deal de... ◊ Expr. De sus în jos sau de jos în sus = în direcție verticală (ascendentă sau descendentă). De sus (și) până jos = în întregime, tot. În sus și în jos = încoace și încolo, de colo-colo. Cu fața în sus = (despre oameni) culcat pe spate. Cu gura în sus = (despre obiecte care au o deschizătură) cu deschizătura în partea de deasupra. Cu fundul în sus = întors pe dos, răvășit; în dezordine; fig. morocănos, furios. A duce (sau a lua, a aduce pe cineva) pe sus = a duce (sau a lua, a aduce pe cineva) cu forța, cu sila. A-i sta (cuiva) capul sus = a fi în viață, a trăi. A se ține (sau a fi, a umbla) cu nasul pe sus = a fi înfumurat, îngâmfat. (Substantivat, n.) A răsturna (sau a întoarce, a pune ceva) cu susul în jos = a pune (ceva) în dezordine; a răscoli, a răvăși. A privi (sau a măsura cu ochii) pe cineva de sus în (sau până) jos și de jos în (sau până) sus = a examina (pe cineva) cu atenție sau cu neîncredere. ♦ În camerele din partea superioară a unei case, la etaj. ♦ (În legătură cu poziția unui astru) Deasupra orizontului, pe cer. ♦ (Pop.) Departe (în înălțime). 2. Fig. Într-o poziție socială superioară; într-un rang înalt. ◊ Expr. A lua (sau a privi pe cineva) de sus = a trata (pe cineva) ca pe un inferior, a privi (pe cineva) cu dispreț, cu aroganță. A vorbi (cuiva sau cu cineva) de sus = a vorbi (cu cineva) arogant, insolent, obraznic. ◊ Compus: sus-pus = care este într-un post înalt, în vârful ierarhiei sociale. 3. Înspre un loc sau un punct mai ridicat; în direcție verticală, în înălțime; în aer, în spațiu, în văzduh. ◊ Loc. adj. și adv. În sus = ridicat, drept, în poziție verticală. Loc. adv. În sus = a) spre înălțime, la deal; b) în aer, în văzduh, în direcția cerului; c) dincotro curge o apă, în direcția izvorului. ◊ Expr. A sări în sus = a tresări (de bucurie, de spaimă, de mânie etc.); a izbucni. ♦ (Substantivat, n.; în loc. prep.) În susul... = a) în partea superioară (a unui lucru); b) în sens contrar cursului unei ape; c) înspre partea mai ridicată a unei așezări sau înspre nord. Din susul... = a) din direcția izvorului unei ape; b) dinspre partea mai ridicată a unui teren; dinspre nord. ♦ (Cu valoare de interjecție) Strigăt de comandă echivalent cu „ridică- te!”, „ridicați-vă!”; p. ext. strigăt de încurajare, de aprobare, de simpatie. 4. (La comparativ, urmat de prep. „de”, indică o limită în raport cu o vârstă, o greutate, o valoare) Peste, mai mult de... ◊ Expr. Mai pe sus decât = mai presus decât, mai mult decât... 5. (La comparativ, indică o pagină, un capitol, un alineat într-un text) în cele precedente, în cele spuse sau arătate mai înainte, înapoi cu câteva pagini sau cu câteva rânduri. ◊ Compuse: sus-citat = citat mai înainte, pomenit în cele spuse sau scrise înainte; sus-menționat = menționat mai înainte; sus-numit (și substantivat) = menționat, amintit, citat mai înainte. 6. În registrul acut, înalt, ridicat al vocii sau al unui instrument. ◊ Loc. adv. Sus și tare = a) în auzul tuturor, în gura mare; b) Ferm, categoric, energic. 7. (Bis.) într-un loc consacrat ca lăcaș al lui Dumnezeu; în cer. ◊ Loc. adj. și adv. De sus = (care vine) din cer, de la divinitate, de la Dumnezeu. ◊ (Substantivat) Cel de Sus = Dumnezeu. – Lat. susum (= sursum).

numi1 [At: COD. VOR. 118/17 /V: (înv; cscj) ~ma, (îrg) lu~, ~mei, ru~ / Pzi: ~mesc / E: nume] 1 vt A da un nume, o denumire sau un titlu, un calificativ Si: a boteza, a chema, a denumi, a intitula, (îvp) a număra2 (1), (înv) a nomina, a numeni (1). 2 vt A se adresa cuiva cu un nume. 3 vt (Rar) A indica numele pe care îl au lucrurile. 4 vt A da o poreclă Si: a porecli, a supranumi. 5 vt A considera într-un anumit fel. 6 vrp A purta numele de... Si: (înv) a se numeni (2). 7 vrp A căpăta o anumită denumire sau un anumit calificativ Si: (înv) a se numeni (3). 8 vrp (Îvr) A se distinge. 9 vrp A se socoti drept... 10 vt (Reg) A socoti pe cineva drept un om cu vază, cu nume bun Si: a cinsti, a prețui. 11 vt (Îe) A ~-o sus Se spune despre cineva care se socotește superior. 12 vr (Reg; îe) Numindu-se pă sine Făcându-și faimă, nume. 13 vt A pomeni pe cineva sau de ceva Si: a aminti, a invoca. 14 vt (Rar) A arăta. 15 vi (Reg) A ura. 16 vi (Reg; îe) A-i ~ cuiva rău A prevesti cuiva ceva rău. 17 vt A pune într-o funcție, într-o slujbă Si: a angaja. 18 vt A încredința o misiune, o însărcinare. 19 vt A conferi un titlu, un grad.

NUMÍ, numesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune, a da cuiva un nume sau un calificativ, o poreclă drept nume; a denumi, a intitula, a chema, a boteza. ♦ Refl. A purta numele de, a se chema; a căpăta o anumită denumire, poreclă sau un anumit calificativ. 2. Tranz. A pomeni de cineva sau de ceva, a aduce în discuție; a aminti, a invoca. 3. Refl. A se socoti (sau a fi socotit) drept, a se considera (sau a fi considerat) ca fiind 4. Tranz. A pune pe cineva într-o funcție; a angaja; a da cuiva o însărcinare, a conferi cuiva un titlu, un grad. – Din nume.

NUMÍ, numesc, vb. IV. Tranz. 1. A da un nume, a pune un nume; a denumi. Este caracteristic amănuntul că «Băbeasca» și «Dealul» din lista noastră numesc păduri, așadar locuri interesante pentru un număr mai restrîns de indivizi. IORDAN, N. L. 108. Papagalul lui, pe care îl numise Pol, rostea cîte un cuvînt. DRĂGHICI, R. 150. ♦ Refl. pas. A purta numele de..., a fi denumit..., a se chema. Fratele craiului se numea Verde-împărat. CREANGĂ, P. 183. Aceea ce se aflase mai sigur pentru dînsa era că se numea Olga. NEGRUZZI, S. I 44. Este o parte a pămîntului cure se numește Africa. DRĂGHICI, R. 15. 2. A adăuga (la numele cuiva) un epitet, o poreclă, a considera (pe cineva) drept... (dîndu-i calificativul, titlul sau numele de...). De nu era doamna palatului afară, dînd de mîncare puilor ei (căci așa numea ea lighioanele din pădure), îi prăpădea negreșit. ISPIRESCU, L. 7. Amîna... această poznașă trebușoară și gingașă în multe privinți, după cum o numea el. CREANGĂ, P. 141. Pe măgar, cît să-l împodobești, Armăsar tot nu poți să-l numești. PANN, P. V. III 39. ◊ Refl. pas. Boierii, ca toți orășenii, se numeau jupani, adică cetățeni. BĂLCESCU, O. II 14. ♦ Refl. A fi supranumit, a purta un titlu sau un calificativ; a se intitula. Spune-mi cînd mă voi numi soția ta? NEGRUZZI, S. I 18. 3. A rosti, a menționa, a arăta, a pomeni numele cuiva sau a ceva. Mai ales, ținea la un cîntec, pe care vru să-l numească. BASSARABESCU, V. 12. 4. A pune (pe cineva) într-o funcție (v. încadra), a angaja; a da cuiva o însărcinare; a conferi cuiva un grad, un titlu. Prin urmare, Numiți-mă prefect! ALECSANDRI, T, I 285. ◊ Refl. pas. (Învechit) Boierii ajutorați de popor gonesc pe... Ilieș, și Vasile Lupul se numește domn. BĂLCESCU, O. II 22.

SUS-NUMÍT, -Ă, sus-numiți, -te, adj. Care a fost numit sau menționat mai înainte. ◊ (Substantivat, în stilul oficial, mai ales în petiții și reclamații) Sus-numitul nu s-a prezentat la proces.

SUS-NUMÍT, -Ă adj., s.m. și f. (Persoană) menționat(ă) mai înainte. [< sus + numit, după fr. susnommé].

SUS-NUMÍT, -Ă adj., s. m. f. (persoană) menționat(ă) mai înainte. (după fr. susnommé)

A NUMÍ ~ésc tranz. 1) A înzestra cu un nume; a denumi. 2) A desemna printr-un calificativ (de obicei depreciativ); a califica; a face; a taxa; a eticheta; a considera. 3) (ființe) A indica rostind sau scriind numele. 4) (persoane) A desemna ca fiind potrivit (într-o funcție). /Din nume

A SE NUMÍ mă ~ésc intranz. A avea ca nume; a purta numele (de). /Din nume

SUS-NUMÍT ~tă (~ți, ~te) și substantival Care a fost numit, amintit mai sus. Persoanele ~te. /sus + numit

numì v. 1. a da un nume, a deosebi cu un nume: a numit pe fiu-său Petru; 2. a pune într’o funcțiune, într’o demnitate: l’a numit judecător; 3. a avea un nume: se numește Nicolae.

arată toate definițiile

Intrare: numit
numit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • numit
  • numitul
  • numitu‑
  • numi
  • numita
plural
  • numiți
  • numiții
  • numite
  • numitele
genitiv-dativ singular
  • numit
  • numitului
  • numite
  • numitei
plural
  • numiți
  • numiților
  • numite
  • numitelor
vocativ singular
plural
lumit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: așa-numit
așa-numit adjectiv
adjectiv compus
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • a-numit
  • a-numitul
  • a-numi
  • a-numita
plural
  • a-numiți
  • a-numiții
  • a-numite
  • a-numitele
genitiv-dativ singular
  • a-numit
  • a-numitului
  • a-numite
  • a-numitei
plural
  • a-numiți
  • a-numiților
  • a-numite
  • a-numitelor
vocativ singular
plural
Intrare: numi (vb.)
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • numi
  • numire
  • numit
  • numitu‑
  • numind
  • numindu‑
singular plural
  • numește
  • numiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • numesc
(să)
  • numesc
  • numeam
  • numii
  • numisem
a II-a (tu)
  • numești
(să)
  • numești
  • numeai
  • numiși
  • numiseși
a III-a (el, ea)
  • numește
(să)
  • numească
  • numea
  • numi
  • numise
plural I (noi)
  • numim
(să)
  • numim
  • numeam
  • numirăm
  • numiserăm
  • numisem
a II-a (voi)
  • numiți
(să)
  • numiți
  • numeați
  • numirăți
  • numiserăți
  • numiseți
a III-a (ei, ele)
  • numesc
(să)
  • numească
  • numeau
  • numi
  • numiseră
lumi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: sus-numit
sus-numit adjectiv
adjectiv compus
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sus-numit
  • sus-numitul
  • sus-numi
  • sus-numita
plural
  • sus-numiți
  • sus-numiții
  • sus-numite
  • sus-numitele
genitiv-dativ singular
  • sus-numit
  • sus-numitului
  • sus-numite
  • sus-numitei
plural
  • sus-numiți
  • sus-numiților
  • sus-numite
  • sus-numitelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

numit lumit

  • 1. Care poartă numele sau porecla de..., cu numele de..., al cărui nume este...
    surse: DEX '98 DEX '09
    • 1.1. Care a fost citat mai înainte, al cărui nume s-a pomenit mai înainte.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
      exemple
      • Copilărise cu Ciubăr-vodă cu care învățase carte la dascalul Pascal din Podul Iloaiei, ce știa toată Alexandria pe de rost, făcută de numitul dascal Pascal. NEGRUZZI, S. I 246.
        surse: DLRLC
      • (și) substantivat (Mai ales în limbajul juridic și administrativ) Numiții au fost trimiși în judecată.
        surse: DLRLC
  • exemple
    • Cadre... zugrăvite de cei mai numiți zugravi. GOLESCU, Î. 72.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi numi
    surse: DEX '98 DEX '09

numi (vb.) lumi

  • 1. tranzitiv A pune, a da cuiva un nume sau un calificativ, o poreclă drept nume.
    exemple
    • Este caracteristic amănuntul că «Băbeasca» și «Dealul» din lista noastră numesc păduri, așadar locuri interesante pentru un număr mai restrîns de indivizi. IORDAN, N. L. 108.
      surse: DLRLC
    • Papagalul lui, pe care îl numise Pol, rostea cîte un cuvînt. DRĂGHICI, R. 150.
      surse: DLRLC
    • De nu era doamna palatului afară, dînd de mîncare puilor ei (căci așa numea ea lighioanele din pădure), îi prăpădea negreșit. ISPIRESCU, L. 7.
      surse: DLRLC
    • Amîna... această poznașă trebușoară și gingașă în multe privinți, după cum o numea el. CREANGĂ, P. 141.
      surse: DLRLC
    • Pe măgar, cît să-l împodobești, Armăsar tot nu poți să-l numești. PANN, P. V. III 39.
      surse: DLRLC
    • 1.1. reflexiv A purta numele de..., a se chema...; a căpăta o anumită denumire, poreclă sau un anumit calificativ.
      surse: DEX '09 DLRLC attach_file 5 exemple
      exemple
      • pasiv Fratele craiului se numea Verde-împărat. CREANGĂ, P. 183.
        surse: DLRLC
      • pasiv Aceea ce se aflase mai sigur pentru dînsa era că se numea Olga. NEGRUZZI, S. I 44.
        surse: DLRLC
      • pasiv Este o parte a pămîntului cure se numește Africa. DRĂGHICI, R. 15.
        surse: DLRLC
      • pasiv Boierii, ca toți orășenii, se numeau jupani, adică cetățeni. BĂLCESCU, O. II 14.
        surse: DLRLC
      • Spune-mi cînd mă voi numi soția ta? NEGRUZZI, S. I 18.
        surse: DLRLC
  • 2. tranzitiv A pomeni de cineva sau de ceva, a aduce în discuție.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: aminti invoca attach_file un exemplu
    exemple
    • Mai ales, ținea la un cîntec, pe care vru să-l numească. BASSARABESCU, V. 12.
      surse: DLRLC
  • 3. reflexiv A se socoti (sau a fi socotit) drept..., a se considera (sau a fi considerat) ca fiind...
    surse: DEX '09
  • 4. tranzitiv A pune pe cineva într-o funcție; a da cuiva o însărcinare, a conferi cuiva un titlu, un grad.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: angaja attach_file 2 exemple
    exemple
    • Prin urmare, Numiți-mă prefect! ALECSANDRI, T, I 285.
      surse: DLRLC
    • reflexiv pasiv învechit Boierii ajutorați de popor gonesc pe... Ilieș, și Vasile Lupul se numește domn. BĂLCESCU, O. II 22.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • nume
    surse: DEX '09 DEX '98

sus-numit

etimologie:

  • sus + numit, (după limba franceză susnommé).
    surse: DN