nout sn vz năut

NĂUT s. m. Plantă din familia leguminoaselor, cu frunze compuse, flori liliachii sau albe și fructe păstăi, care conțin semințe de formă sferică neregulată (Cicer arietinum). ♦ P. restr. Semințele comestibile ale acestei plante, folosite mai ales pentru a înlocui cafeaua sau pentru a se amesteca cu aceasta. [Var.: (înv.) năhut s. m.] – Din tc. nohud, bg. nahut, nohut.

NOUȚ, -Ă, nouți, -e, adj. (Rar) Diminutiv al lui nou. ◊ Nou-nouț = foarte nou, abia făcut, cumpărat, primit etc. – Nou + suf. -uț.

năhut s vz năut

năut s [At: GCR II, 98/1 / V: (îrg) ~hut, nohot, nohut, (reg) nout, noot / E: tc nuhud, bg нахут, нохут] 1 Plantă din familia leguminoaselor, cu frunze compuse și cu flori izolate, ale cărei semințe, asemănătoare cu boabele de mazăre uscată, sunt comestibile Si: (rar) măzăriche, (pop) mazăre-turcească (Cicer arietinum). 2 (Csc) Semințe de năut (1) folosite de obicei în locul cafelei.

nohot² s vz năut

nohut s vz năut

noot sn vz năut

nouț, ~ă a [At: I. NEGRUZZI, S. II, 136 / Pl: ~i, ~e / E: lat novus, -a] 1-2 (Ltî; șhp) (Destul de) nou (1).

*NĂHUT 👉 NĂUT.

NĂUT, †NĂHUT, †NOHUT, Mold. NOHOT sbst. 🌿 Varietate de mazăre, cu bobul mai mare; se mănîncă fiert sau prăjit, ca alunele sau migdalele (Cicer arietinum) (🖼 3322): cîteva farfurii cu migdale curățite și cu năut prăjit (FIL.) [tc. nohut; comp. bg. nahutŭ].

NĂUT s. m. Plantă din familia leguminoaselor, cu frunze compuse, flori liliachii sau albe și fructe păstăi, care conțin semințe de formă sferică neregulată (Cicer arietinum). ♦ P. restr. Semințele comestibile ale acestei plante, întrebuințate mai ales pentru a înlocui cafeaua sau pentru a se amesteca cu aceasta. [Var.: (înv.) năhut s. m.] – Din tc. nohud, bg. nahut, nohut.

NOUȚ, -Ă, nouți, -e, adj. Diminutiv al lui nou. ◊ Nou-nouț = foarte nou, abia făcut, cumpărat, primit etc. – Nou + suf. -uț.

NĂHUT s. n. v. năut.

NĂUT s. n. Plantă din familia leguminoaselor, cu frunze compuse și flori izolate liliachii sau albe, ale cărei semințe (asemănătoare cu boabele de mazăre uscată) sînt comestibile (Cicer arietinum). Foaie verde de năut, Tinerețe ce-am avut Cu amar le-am petrecut. TEODORESCU, P. P. 277. Foaie verde bob năut, Lungu-i drumul și bătut. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 200. ♦ (Cu sens colectiv) Semințele plantei descrise mai sus, comestibile, întrebuințate de obicei pentru a înlocui cafeaua sau pentru a se amesteca cu aceasta. Prăvălii îmbălsămate de cafea... și năut. DUMITRIU, N. 265. Cîteva farfurii cu migdale curățite și cu năut prăjit. FILIMON, la TDRG. – Variante: năhut, (regional) nohot (PAMFILE, A. R. 188) s. n.

NOHOT s. n. v. năut.

NOU, NOUĂ, pl. m. noi, pl. f. noi și nouă, adj. I. 1. Făcut sau creat de curînd, care a apărut, s-a născut de curînd, care apare pentru prima dată. Satele noi au școli; au medici și povățuitori. SADOVEANU, M. C. 111. Vreme trece, vreme vine, Toate-s vechi și nouă toate. EMINESCU, O. I 194. Dragostea din ce-i făcută?... – Din omul cu vorbă multă; Zice-o vorbă, zice două, îndată-i dragoste nouă! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 80. ◊ (Astăzi rar) Lumea nouă = nume dat continentului american; America. ◊ (Adverbial) Nou-născut = copil care s-a născut de curînd. ◊ Loc. adv. Din nou sau (regional) de nou = a) încă o dată, iar, iarăși; în continuare. Veni-vor rîndunele din nou în primăvară. COȘBUC, P. II 192. Hai și noi la craiul, dragă, Și să fim din nou copii, Ca norocul și iubirea Să ne pară jucării. EMINESCU, O. I 100. Iar se-nduioșa, Dar de nou se stăpînea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 489; b) (neobișnuit) recent, de curînd. Ramure de industrii, sau vechi, naționale, sau din nou introduse. ODOBESCU, S. II 101. ◊ Expr. Ce mai (e) nou? = ce s-a mai întîmplat în ultima vreme? ♦ (Despre produse agricole, viticole etc.) Din recolta anului în curs. Cartofi noi. Vin nou. 2. Care apare în locul unui lucru mai vechi; de azi, contemporan, actual. Pe linia dreaptă a razei solare În zare Nou drum s-a deschis pentru mine. BENIUC, V. 144. Căpitanul de jandarmi Corbuleanu aproba din cap fiecare cuvînt al noului său șef. REBREANU, R. II 227. Știința nouă... a continuat zdrobirea lumii vechi. BĂLCESCU, O. II 9. ◊ Anul nou = ziua de 1 ianuarie. Lună nouă (sau crai nou) = luna în prima ei fază, cînd are forma unei seceri subțiri. Roșii, ca o lună nouă, Ai tu hainele subțiri, Lungi și fără-mpodobiri, Iar pe tîmplele-amîndouă Porți, strălucitori de rouă, Trandafiri. COȘBUC, P. I 218. 3. Cu aspect și conținut schimbat; transformat (în bine). V. înnoit. Viitorul e al tău... suspină Cocor și zîmbi în el nenumăratelor icoane pe care le adunase din rătăcirile prin țara nouă a socialismului. SADOVEANU, M. C. 211. Veghează-n noi porniri de viață nouă Și nici nu știm cum izbucnesc deodată. IOSIF, P. 15. Din idealurile voastre, O visători flămînzi și goi, Vor răsări ca niște astre, Senine lumi cu oameni noi. DEMETRESCU, O. 81. ♦ Evoluat, perfecționat. Căci întreb, la ce-am începe să-ncercăm în luptă dreaptă A turna în formă nouă limba veche și-nțeleaptă? EMINESCU, O. I 137. 4. Recent, care s-a ivit de curînd; p. ext. altfel, alt. Pentru morar, de altfel, Nastasia era un ghimpe mai puțin ascuțit decît preocupările și necazurile noi ce i se iscaseră deodată în acel început de toamnă. SADOVEANU, M. C. 155. Unul din ei vestește împăratului despre venirea noilor pețitori. CREANGĂ, P. 83. ◊ Expr. Lume nouă! exclamație cu care întîmpinăm pe oaspeții rari. II. Făcut sau cumpărat de curînd; care nu a mai fost folosit, neîntrebuințat, neînceput, intact; în bună stare, neuzat. Rochia era nouă, pălăria nouă, nou colierul de cristal. C. PETRESCU, C. V. 168. Alt om venea dinspre tîrg cu un car nou, ce și-l cumpărase chiar atunci. CREANGĂ, P. 40. Vezi badea cum se duce Cu cămașa lui cea nouă, Cu inima ruptă-n două. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 113. ◊ Loc. adj. Nou-nouț (sau, rar, nou-nouleț) = foarte nou; neîntrebuințat, nepurtat. Îmbrăcat într-un cojoc nou-nouț. SBIERA, P. 9. Mai găsii și alte haine cu totul de aur și noi-noulețe. GORJAN, H. II 55. ♦ (Despre cuvinte, expresii etc.) Intrat de curînd în limbă. Termeni noi. ♦ Proaspăt. Munteanca simțea și ea în nări, ca sălbătăciunile pădurilor, mireasmă de apă nouă. SADOVEANU, B. 120. Țărîna era muma lui [Anteu]; și avea darul că, de cîte ori va osteni și-l va trînti cineva, de atîtea ori muma lui să-i dea puteri noi. ISPIRESCU, U. 61. N-am văzut verde frunzuță Ca la mîndra-n grădinuță; Cît o ninge, cît o plouă, Ea e tot mîndră și nouă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 21. III. Lipsit de experiență, neexperimentat. E nou în meserie.

NOUȚ, -Ă, nouți, -e, adj. (Rar) Diminutiv al lui nou. ◊ Expr. Nou-nouț v. nou (II 1).

NĂUT m. 1) Plantă erbacee legumicolă cu fructul păstaie și cu boabele asemănătoare cu cele de mazăre. 2) Semințele comestibile ale acestei plante. /<turc. nohud, bulg. nahut, nohut

năut f. un fel de mazăre (Cicer arietinum): boabe de năut prăjit ISP. [Vechiu-rom. năhut, Mold. nohot = turc. NOHUT].

nohot n. Mold. V. năut: ciorbă de găină cu nohot AL.

năhút și năút m. ca plantă și n., pl. urĭ, ca marfă (din maĭ vechĭu nohut, turc. [d. ar.] nuhud, pop. nohud). Munt. Dun. de Jos. Un fel de mazăre ale căreĭ boabe se mănîncă prăjite (ca și floricelele, mezelicu) și une-orĭ se amestecă cu stafide (cicer arietinum): mîncînd năut prăjit (VR. 1925, 11-12, 313). – Mold. nóhot.

năút, -tíŭ V. năhut.

nóhot și -út V. năhut.

noúț, -ă și nouléț, -eáță adj., pl. ețe (dim. d. noŭ. Cp. cu golăneț și întreguleț). Fam. Noŭ de tot: mi-a furat niște haine noŭă nouțe.

năut s. m.

nou-nouț (foarte nou) (fam.) adj. m., pl. noi-nouți; f. nouă-nouță, pl. noi-nouțe

nouț (rar) adj. m., pl. nouți; f. nouță, pl. nouțe

năut s. m.

nou-nouț (fam.) adj. m., pl. noi-nouți; f. nouă-nouță, pl. noi-nouțe

!nouț (rar) adj. m., pl. nouți; f. nouță, pl. nouțe

năut s. m.

nou-nouț adj. m., pl. noi-nouți; f. sg. nouă-nouță, pl. noi-nouțe

nouț adj. m., pl. nouți; f. sg. nouță, pl. nouțe

năut

năut.

năut s. m. – Mazăre turcească (Cicer arietinum). – Var. (înv.) năhut, (Mold.) nohot. Megl. năut. Tc. nohut, din per. nuhūd (Șeineanu, II, 268; Lokotsch 1577; Ronzevalle 168), cf. tăt. nochut, cuman. noghut (Kuun XXXI), ngr. νωώτ, bg. nohut, alb., sb. naut. Der. din rom. prin ngr. (Graur, GS, VI, 332) nu este o ipoteză necesară. – Der. năutiu (var. năhutiu, nohotiu), adj. (colorat ca năutul).

NĂUT s.m. Plantă din familia leguminoaselor (Cicer arietinum), ale cărei boabe mari, comestibile, constituie un aliment de bază în țările orientale, fiind utilizate întregi, zdrobite sau măcinate, la fel ca fasolea uscată la noi; tradițional, din năut se prepară falafel (bulete din pastă picantă de năut) și humus (condiment foarte picant); la noi este mai cunoscut ca surogat de cafea.

NĂÚT (< tc., bg.) s. m. Plantă alimentară anuală din familia leguminoaselor, originară din bazinul mediteranean, cu tulpina înaltă de 26-60 cm, cu frunze compuse din 4-6 perechi de foliole laterale și una terminală, cu flori liliachii sau albe, ale cărei semințe sunt folosite ca atare sau ca înlocuitor de cafea (Cicer arietinum). În medicină, tot semințele sunt folosite ca diuretic, antiseptic urinar, vermifug etc. Se cultivă pe o mare suprafață a globului (c. 7 mil. ha, din care China deține 3 mil. ha). În România se cultivă pe suprafețe restrânse, în Transilvania și în N Moldovei.

NĂUT s. (BOT.; Cicer arietinum) (rar) măzăriche, (pop.) mazăre-turcească.

NOHOT s. v. dungățea.

NĂUT s. (BOT.; Cicer arietinum) (rar) măzăriche, (pop.) mazăre-turcească.

nohot s. v. DUNGĂȚEA.

nohot s.n. (reg.) 1. cantitate mare, belșug de... 2. năut.