năhút și năút m. ca plantă și n., pl. urĭ, ca marfă (din maĭ vechĭu nohut, turc. [d. ar.] nuhud, pop. nohud). Munt. Dun. de Jos. Un fel de mazăre ale căreĭ boabe se mănîncă prăjite (ca și floricelele, mezelicu) și une-orĭ se amestecă cu stafide (cicer arietinum): mîncînd năut prăjit (VR. 1925, 11-12, 313). – Mold. nóhot.