notificare sf [At: DÎMBOVIȚA (1859), 235¹/17 / Pl: ~cări / E: notifica] 1 Aducere la cunoștință în mod oficial Si: avizare, înștiințare. 2 (Spc) Înștiințare oficială scrisă, adresată unei persoane prin organul competent, cu scopul de a-i pune în vedere că un fapt sau un act juridic a fost îndeplinit sau urmează să fie îndeplinit Si: notificație (1). 3 (Spc) Înștiințare oficială făcută, printr-o notă diplomatică, de către un stat altor state, cu privire la poziția sa într-o anumită problemă internațională. 4 Document prin care se notifică (1) ceva Si: notificație (2). 5 (Înv) Indicare. 6 (Înv) Subliniere. 7 (Înv) Remarcare. 8 (Înv) Reținere.

NOTIFICARE, notificări, s. f. Acțiunea de a notifica și rezultatul ei; înștiințare oficială. Cît pentru notificare, zicea că această neîmplinire de formalitate provenise numai din lipsa ambasadorului rusesc de la Constantinopol. GHICA, S. 123.

NOTIFICARE s.f. Acțiunea de a notifica și rezultatul ei; înscris prin care se înștiințează cineva; înștiințare; notificație. [< notifica].

NOTIFICARE s. f. acțiunea de a notifica. ◊ înscris prin care se înștiințează cineva; notificație. ◊ înștiințare oficială făcută de un stat altor state printr-o notă diplomatică. (< notifica)

notificare f. 1. acțiunea de a notifica; 2. actul prin care se notifică.

notifica vt [At: (a. 1848), ap. GHICA, A. 164 / Pzi: notific / E: lat notificare, fr notifier] 1 (Fșa) A aduce la cunoștință în mod oficial Si: a anunța, a înștiința. 2 (Pex) A trimite o notificare (2). 3 (Înv) A nota¹ (1). 4 (Înv) A indica. 5 (Înv) A sublinia. 6 (Înv) A remarca. 7 (Înv) A reține.

NOTIFICA, notific, vb. I. Tranz. A aduce în mod oficial la cunoștință. Am onoarea de a notifica... că ambasadorul s-ar fi denumit. GHICA, A. 164. ♦ (Impropriu) A nota, a însemna. Timpul însă ne-a lipsit spre a vorbi mai pe larg despre acest fapt de o însemnătate destul de mare... și mai bine decît a-l notifica în treacăt... am preferit a aștepta. ODOBESCU, S. I 465.

NOTIFICA vb. I. tr. A aduce la cunoștință (ceva) printr-o înștiințare, printr-o notă oficială; a trimite o notificare. ♦ A nota. [P.i. notific, 3,6 -că. / < it., lat. notificare].

NOTIFICA vb. tr. a înștiința (printr-o notă oficială); a trimite o notificare. (< fr. notifier, lat. notificare)

A NOTIFICA notific tranz. 1) (acte juridice)A aduce la cunoștință (unei persoane interesate) pe cale oficială. 2) pop. A sublinia în mod special. /<fr. notifier, lat. notificare

notificà v. a face cunoscut în mod oficial sau legal.

* notífic, a -á v. tr. (lat. notifico, -áre, d. notus, cunoscut, și fácere, a face). Fac cunoscut, comunic formal: i s’a notificat că congediu ĭ-a expirat.

notificare s. f., g.-d. art. notificării; pl. notificări

notificare s. f., g.-d. art. notificării; pl. notificări

notificare s. f., g.-d. art. notificării; pl. notificări

notifica (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. notific, 2 sg. notifici, 3 notifică; conj. prez. 1 sg. să notific, 3 să notifice

notifica (a ~) vb., ind. prez. 3 notifică

notifica vb., ind. prez. 1 sg. notific, 3 sg. și pl. notifică; conj. prez. 3 sg. și pl. notifice

notifica (ind. prez. 3 sg. și pl. notifică)

NOTIFICARE s. 1. notificație. (~ sentinței.) 2. v. indicație.

NOTIFICARE s. v. consemnare, înregistrare, înscriere, însemnare, notare, notație.

NOTIFICARE s. 1. notificație. (~ sentinței.) 2. (concr.) indicație, însemnare, mențiune, notă, notificație, observație, precizare, specificare, specificație. (Poartă următoarea ~...)

notificare s. v. CONSEMNARE. ÎNREGISTRARE. ÎNSCRIERE. ÎNSEMNARE. NOTARE. NOTAȚIE.

NOTIFICA vb. v. consemna, înregistra, înscrie, însemna, nota, scrie, trece.

NOTIFICA vb. (JUR.) (înv.) a semnifica.

notifica vb. v. CONSEMNA. ÎNREGISTRA. ÎNSCRIE. ÎNSEMNA. NOTA. SCRIE. TRECE.

NOTIFICA vb. (JUR.) (înv.) a semnifica.