notifica vt [At: (a. 1848), ap. GHICA, A. 164 / Pzi: notific / E: lat notificare, fr notifier] 1 (Fșa) A aduce la cunoștință în mod oficial Si: a anunța, a înștiința. 2 (Pex) A trimite o notificare (2). 3 (Înv) A nota¹ (1). 4 (Înv) A indica. 5 (Înv) A sublinia. 6 (Înv) A remarca. 7 (Înv) A reține.

*NOTIFICA (-fic) vb. tr. ⚖️ A înștiința, a face cunoscut, a aduce la cunoștință în formele prescrise de lege: ~ o hotărîre judecătorească [lat.].

NOTIFICA, notific, vb. I. Tranz. A aduce în mod oficial la cunoștință. Am onoarea de a notifica... că ambasadorul s-ar fi denumit. GHICA, A. 164. ♦ (Impropriu) A nota, a însemna. Timpul însă ne-a lipsit spre a vorbi mai pe larg despre acest fapt de o însemnătate destul de mare... și mai bine decît a-l notifica în treacăt... am preferit a aștepta. ODOBESCU, S. I 465.

NOTIFICA vb. I. tr. A aduce la cunoștință (ceva) printr-o înștiințare, printr-o notă oficială; a trimite o notificare. ♦ A nota. [P.i. notific, 3,6 -că. / < it., lat. notificare].

NOTIFICA vb. tr. a înștiința (printr-o notă oficială); a trimite o notificare. (< fr. notifier, lat. notificare)

A NOTIFICA notific tranz. 1) (acte juridice)A aduce la cunoștință (unei persoane interesate) pe cale oficială. 2) pop. A sublinia în mod special. /<fr. notifier, lat. notificare

notificà v. a face cunoscut în mod oficial sau legal.

* notífic, a -á v. tr. (lat. notifico, -áre, d. notus, cunoscut, și fácere, a face). Fac cunoscut, comunic formal: i s’a notificat că congediu ĭ-a expirat.

notifica (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. notific, 2 sg. notifici, 3 notifică; conj. prez. 1 sg. să notific, 3 să notifice

notifica (a ~) vb., ind. prez. 3 notifică

notifica vb., ind. prez. 1 sg. notific, 3 sg. și pl. notifică; conj. prez. 3 sg. și pl. notifice

notifica (ind. prez. 3 sg. și pl. notifică)

NOTIFICA vb. v. consemna, înregistra, înscrie, însemna, nota, scrie, trece.

NOTIFICA vb. (JUR.) (înv.) a semnifica.

NOTIFICA vb. (JUR.) (înv.) a semnifica.

notifica vb. v. CONSEMNA. ÎNREGISTRA. ÎNSCRIE. ÎNSEMNA. NOTA. SCRIE. TRECE.

NOTIFICA vb. I. tranz. 1. (Folosit și absol.) A aduce la cunoștință, a înștiința, a anunța (în mod oficial). Am onoare de a notifica... că ambasadorul s-ar fi denumit (a. 1848). ap. ghica, a. 164. Îndată după moartea mamei sale, Iosif notifica și Ungariei succesiunea sa la tron. BARiȚiu, p. a. i, 465. Au notificat în 17 guvernului. gm (1854), 4032/39, cf. pontbriant, d., antonescu, d., DDRF. Cesionarul nu poate opune dreptul său la o a treia persoană decît după ce a notificat debitorelui cesiunea. hamangiU, c. c. 354. Împăratul... notifică... anularea concordatului. sbiera, f. s. 215. Avem onoarea a notifica că... pentru... primirea acțiilor... au fost rugate institutele Albina, Victoria. f (1906), 35. Stratonica îi aduse personal lapte. – Are să vină și maica stareță îndată! notifică ea. călinescu, s. 846. ◊ refl. pas. Tractatul... ni se notifică la 4 august. maiorescu, d. ii, 183. 2. (Învechit) A nota¹ (1). Să mai notificăm aici numai pasagiul următor. hasdeu, i. v. 250. 3. (Învechit) A nota¹ (2). Timpul însă ne-a lipsit spre a vorbi mai pe larg despre acest fapt... și mai bine decît a-l notifica în treacăt... am preferit a aștepta. odobescu, s. i, 465. – prez. ind.: notific. – Din lat. notificare, fr. notifier.