normal, ~ă [At: (a. 1828) URICARIUL, VII, 179 / Pl: ~i, ~e / E: lat normalis, fr normal, ger normal] 1-2 a, av (Care este) așa cum trebuie să fie, potrivit cu starea firească Si: firesc, obișnuit. 3-4 a, av (Care se face, se întâmplă, se întâlnește) în mod regulat Si: firesc, obișnuit. 5 a Comun. 6 sn Valoare încadrată în limitele firești. 7-8 sf, a (Șîs linie ~ă) (Dreaptă) perpendiculară pe planul tangent la o suprafață convexă, în punctul de contact. 9-10 sf, a (Îas) (Dreaptă) perpendiculară pe tangenta la o curbă, în punctul de contact. 11 a (Îs) Plan ~ Plan perpendicular pe tangenta dusă într-un punct al unei curbe. 12 a (Îs) Literă ~ă Literă care indică mărimea pe care o are floarea literelor dintr-un corp sau dintr-un caracter de litere. 13 a (Spc; d. mărimi) Care are o valoare egală sau apropiată de mărimea, valoarea etc. întâlnită cel mai frecvent. 14 a (D. organe, procese fiziologice) Care nu depășește anumite limite. 15 a (Pex; d. organe, procese fiziologice) Care nu este patologic. 16 a (D. organe, procese fiziologice etc.) Care se desfășoară sau funcționează bine. 17 a (D. oameni) Sănătos fizic și psihic. 18 a Conform anumitor reguli. 19 a Fixat prin norme. 20-21 (Înv; șîs școală ~ă) (Școală) primară. 22-23 sf, a (Îas) (Școală de învățământ mediu) în care se pregăteau învățătorii și institutorii Si: (înv) preparandie.

*NORMAL adj. 1 Ceea ce servă ca normă, ca regulă, ca model ¶ 2 Obicinuit, regulat, firesc: stare ~ă ¶ 3 🖋 Școală ~ă, școală menită a forma învățători, institutori [fr.].

NORMAL, -Ă, normali, -e, adj. 1. Așa cum trebuie să fie, potrivit cu starea firească, obișnuit. Cînd trebuia să aibă loc, în mod normal, proba? BARANGA, I. 209. Cîntecul obișnuit al exploziilor nu era cel normal. MIHALE, O. 212. Numai dacă boala are evoluție normală. C. PETRESCU, C. V. 97. ◊ (Adverbial) Viața e grea în aceste cătune, chiar atunci cînd se desfășoară normal. BOGZA, C. O. 361. ◊ Plan normal = plan perpendicular pe tangenta dusă într-un punct al unei curbe. ♦ (Despre oameni) Sănătos (din punct de vedere fizic și psihic); în toate mințile. 2. Care este conform cu o normă sau cu un grup de norme. ♦ (Despre mărimi) A cărei valoare este apropiată de valoarea întîlnită cel mai des. 3. (Învechit, în expr.) Școală normală = școală menită a forma învățători, școală pedagogică.

NORMAL, -Ă adj. 1. Firesc, comun, obișnuit. ♦ (Despre oameni) Sănătos (din punct de vedere fizic și psihic). 2. Conform unor norme, unor reguli; regulat. 3. Școală normală = școală în care se pregăteau în trecut învățătorii și institutorii. [Cf. lat. normalis, fr. normal, it. normale].

NORMAL, -Ă I. adj. 1. firesc, comun, obișnuit. ◊ (despre oameni) sănătos (fizic și psihic). 2. conform unor norme. ◊ (despre mărimi) cu valoare apropiată de cea întâlnită frecvent. 3. (chim.) concentrație ~ă = cantitatea de substanță conținută într-o soluție, exprimată în echivalenți-gram la litru de soluție. 4. (mat.) secțiune ~ă = secțiune realizată cu un plan care conține normala (II, 1) într-un punct dat la suprafața secționată. 5. școală ~ă (și s. f.) = școală în care se pregătesc învățătorii. II. s. f. 1. dreaptă perpendiculară dusă pe tangenta la o curbă în punctul de contact. 2. media elementelor meteorologice, calculată dintr-un șir de ani de referință. (< fr. normal. lat. normalis, it. normale)

NORMAL¹ adv. 1) În mod firesc; natural. 2) Conform prevederilor; cum trebuie. /<fr. normal, lat. normalis, it. normale

NORMAL² ~ă (~i, ~e) 1) Care este în concordanță cu norma; conform normei; firesc; natural; obișnuit. Condiții ~e. ◊ În mod ~ de obicei; de regulă. 2) (despre ființe vii) Care este în conformitate cu normele speciei sale (din punct de vedere fizic și psihic). Copil ~. 3) și substantival: Școală ~ă școală unde se pregătesc învățători pentru școala primară. /<fr. normal, lat. normalis, it. normale

normal a. care servă de regulă: sănătatea e starea normală a omului; școala normală, menită a forma învățători.

* normál, -ă adj. (lat. normalis. V. anormal). Conform normeĭ, regular, obișnuit: sănătatea e starea normală a omuluĭ. Școală normală, școală destinată să formeze institutorĭ și profesorĭ. S.f. Geom. Linie verticală saŭ verticală: toate corpurile cad urmînd normala. Adv. În mod normal: a se dezvolta normal.

sunet sn [At: VARLAAM, C. 123 / V: (pop) sunit, (înv) sunut, (reg) sunăt / E: ml sonitus] 1 Vibrație a particulelor unui mediu, caracterizată prin înălțime, intensitate și timbru, care se propagă prin solide și prin fluide sub forma unor unde statice și care impresionează timpanul și mecanismele urechii mijocii și interne Si: , răsunet, zgomot (liv) son, (reg) sun, șteamăt. 2 Senzația auditivă percepută de ureche, provocată de o vibrație cu frecvența cuprinsă între 16 și 20000 de hertzi Si: răsunet, zgomot, (liv) son, (reg) sun, șteamăt. 3 (Îlv) A da ~ A suna (1). 4 (Spc; asr) Murmur (de ape). 5 (Pex; asr) Vuiet. 6 (Spc; asr) Vâjâit (al vântului). 7 (Spc; asr) Foșnet (al frunzelor). 8 (Spc; îpp) Bubuit (de arme). 9 (Spc) Zgomot specific produs de obiecte metalice prin lovire, prin trântire, prin scuturare etc. Vz: zăngănit. 10 (Pex) Reverberație. 11 (Spc) Vibrație. 12 (Pex) Notă. 13 (Pex) Melodie. 14 (Pex) Cântare (1). 15 (Spc; fon) Element al exprimării orale rezultat din modificarea, prin articulare, a curentului de aer expirat prin aparatul fonator. 16 (Îvr; lpl) Urale. 17 (Fig; înv) Veste. 18 (Pex) Zvon. 19 (Fig; îvr) Sens. 20 (Spc) Semnal sonor specific pentru a atrage atenție a cuiva asupra a ceva Si: (înv) răsunet. 21 (Fig; înv) Răsunet. 22 (Pex) Vâlvă. 23 (Spc) Parte sonoră a unui spectacol. 24 (Îs) Inginer de ~ Specialist în realizarea părții sonore a unui spectacol Si: sunetist.

*NORMALĂ (pl. -le) sf. 📐 Linie perpendiculară pe o dreaptă, pe un plan [fr.].

NORMALĂ s.f. 1. Dreaptă perpendiculară pe tangenta la curbă sau pe planul tangent la o suprafață în punctul de contact. 2. Școală normală. [Cf. fr., it. normale].

NORMALĂ ~e f. Dreaptă perpendiculară dusă pe tangentă la o curbă, în punctul de contact. /<fr. normal, lat. normalis, it. normale

normal adj. m., pl. normali; f. normală, pl. normale

normal adj. m., pl. normali; f. normală, pl. normale

normal adj. m., pl. normali; f. sg. normală, pl. normale

sunet (normal) de acordare v. camerton; diapazon (5); frecvență; hertz (Hz); înălțime (1); sunet.

a o arde la normal expr. (deț.) a face ceva foarte bine

a o frige la normal expr. (deț.) a face ceva cât se poate de bine.

NORMAL adj., adv. 1. adj. întreg, sănătos, zdravăn. (Ești om ~, îți dai seama ce ai făcut?) 2. adj. v. obișnuit. 3. adj. firesc, obișnuit, regulat. (Puls ~.) 4. adj. v. firesc. 5. adj. obișnuit, ordinar. (Sesiune ~.) 6. adv. v. exact. 7. adv. v. desigur.

NORMAL adj., adv. 1. adj. întreg, sănătos, zdravăn. (Ești om ~, îți dai seama ce ai făcut?) 2. adj. comun, obișnuit. (Un om ~.) 3. adj. firesc, obișnuit, regulat. (Puls ~.) 4. adj. firesc, natural, obișnuit, (înv.) fireș, (fig.) curat. (Aici nu e lucru ~.) 5. adj. obișnuit, ordinar. (Sesiune ~.) 6. adv. exact, regulat. (Trenul sosește ~.) 7. adv. absolut, bineînțeles, cert, desigur, firește, garantat, indiscutabil, natural, negreșit, neîndoielnic, neîndoios, precis, sigur. (Crezi că vine azi? – ~!)

Normal ≠ anormal, nebun, nenormal, patologic, subnormal

NORMAL, -Ă adj. 1. Care este așa cum trebuie să fie, potrivit cu starea firească, care se face, se întîmplă sau se întîlnește în mod regulat; obișnuit, firesc; natural (I 4). v. comun. Nu e starea normală a societății. heliade, O. II, 75, cf. I. GOLESCU, C., VALIAN, v., POLIZU, ANTONESCU, D., PONTBRIANT, D., BARCIANU, v. Starea normală a unei societăți. maiorescu, cr. i, 283, cf. ii, 10. Ceea ce invoc... este dreptul ce-l au acești oameni la existență, un drept normal prin aceea că exiști. eminescu, s. p. 4. Această concepțiune... e produsă de viața normală. gherea, st. cr. iii, 327, cf. rebreanu, r. i, 65. Înlănțuirea ideilor este, în mod normal, foarte asemănătoare, dacă nu chiar identică, la toți oamenii. iordan, g. 54, cf. 197, 241. Boala are evoluție normală. c. petrescu, c. v. 97. Acetona e o otravă care există în mod normal în urină. ygrec, m. n. 2, cf. 126. Iese din linia normală a rațiunei și a bunului gust. oprescu, I. a. iii, 17. Socotind că îmbucă o bomboană normală își rupe dinții într-o bucată de pietriș din ciocolată. arghezi, b. 63, cf. id. t. c. 60, 71. Un exemplu de context legat prin expresia relațiilor de timp, normal într-o povestire. vianu, m. 155. Organele de partid și de stat trebuie să asigure difuzarea normală a presei și a broșurilor agrotehnice la sate. scînteia, 1954, nr. 2 919. Cînd trebuia să aibă loc, în mod normal, proba de aseară? baranga, i. 209. Cîntecul obișnuit al exploziilor nu era cel normal. mihale, o. 212. După ce clopoțelul a sunat, nu mai avem în clasă condiții normale pentru a încheia ora. gî 1961, nr. 637, 1/2. Copiii s-au născut în noile condiții, care li se par, de aceea, normale. contemp. 1962, nr. 808, 3/5. (Adverbial) Viața se desfășoară normal. sahia, n. 64. Viața e grea în aceste cătune, chiar atunci cînd se desfășoară normal, cînd soarta nu aduce oamenilor nici una din nenorocirile ei. bogza, c. o. 361. Apa fiind de 775 de ori mai grea decît aerul, e normal ca și presiunea ei să fie mult mai mare decît a aerului. c. antonescu, p. 29. Lăsase lucrurile să se desfășoare normal. v. rom. februarie 1955, 251. Glasul lui... vibra cu o notă mai sus decît era normal. T. POPOVICI, SE. 93, cf. 529. ◊ (Substantivat, n.) Grăsimile neutre nu depășesc normalul. parhon, b. 44. Aberația înseamnă... o gravă abatere de la normal. contemp. 1962, nr. 7967, 1/1 ◊ Linie normală (și sbstantivat, f.) = a) dreaptă perpendiculară pe planul tangent la o suprafață, în punctul de contact. cf. i. golescu, c., negulici. Perpendiculara... ridicată la puntul de incidență se zice normală. poni, f. 146, cf. 342, ltr², der ; b) dreaptă perpendiculară pe tangenta la o curbă, în plan sau în spațiu, în punctul de contact. Cu normala o’d’ descriem un cerc. orescu, t. 166/4. Linia normală la un punt al unei curbe e perpendiculara la tangentea dusă prin acel punt. LM. Perpendiculara la puntul de contact a unei tangente la o circonferință se numește normală la circonferință în acel punt. melik, g. 40. Normala principală admite o orientare care e independentă de orientarea curbei. ltr^2, cf. der. Plan normal = plan perpendicular pe tangenta dusă într-un punct al unei curbe. Mulțimea normalelor formează planul normal al curbei în punctul respectiv. der. Literă normală = literă care indică mărimea pe care o are floarea literelor dintr-un corp sau dintr-un caracter de litere. cf. v. molin, v. t. 57. ♦ Spec. Care are o mărime, o valoare etc. egală sau apropiată de mărimea, valoarea etc. întîlnită cel mai frecvent. La o pușcă normală cu alice, lungimea țevilor variază între 68- 76 cm. stoica, vîn. 32. Condiții normale de temperatură și presiune. macarovici, ch. 47. Pierderi normale la descărcarea și înmagazinarea mărfurilor. leg. ec. pl. 389. Potențialul normal al electrodului de hidrogen... se consideră egal cu zero. Chim. an. călit. 62, cf. 70. Pentru obținerea de producții normale, în regiunile secetoase, piersicul trebuie să fie irigat. bordeianu, p. 201, cf. 134. ♦ (Despre organe, procese fiziologice etc.) Care nu depășește anumite limite, care nu este patologic; care se desfășoară sau funcționează bine; sănătos (fizic sau psihic). Lucrarea normală a tuturor organelor. povăȚ. (1844), 66/5. Giocul normal al facultăților intelectuale. rom. Lit. 2692/1. Dacă n-ai urechi normale, te face una cu pămîntul. topîrceanu, p. o. 79. O bătrînețe normală sau fiziologică, care permite vieții omului a continua pînă la 120 – 150 de ani. parhon, b. 10. Păstrăvii orbiți experimental își găsesc hrana tot atît de bine ca și cei cu vederea normală. c. antonescu, p. 47. Rezultate de mare interes au fost obținute în cunoașterea mecanismelor de reglare a funcțiilor organismului în stare normală și patologică. lupta de clasă, 1962, nr. 1, 59. 2. Conform anumitor norme (2), fixat prin norme. Vor lua de la această comisie instrucțiile normale (cca 1828). uricariul, v, 28/11, cf. VALIAN, v., NEGULICI, STAMATI, D., BARASCH, m. III, 109, POLIZU, ANTONESCU, D., PONTBRIANT, d., barcianu, v., lm. Există o topică normală a cuvintelor în limba română. vianu, s. 215. Să se asigure desfășurarea normală și ritmică a fluxului tehnologic. scînteia, 1962, nr. 5 404. 3. (În sintagma) Școală normală (și substantivat, f.) = a) (învechit) școală primară. Să se statornicească în acea casă o școală normală și o gimnazie... Această școală normală va fi pentru învățătura limbei românești (a. 1828). uricariul, vii, 179. Școalele țirculare seau normale. ar (1829), 1421/2. Școli... normale sau începătoare. genilie, g. 150/22. Cîteva școale așa-numite normale sau astăzi primărie de cîte trei și patru clase. barițiu, p. a. i, 452. „Școală normală” însemna în Ardeal, ca germanul „Normalschuleu”, „școală primară”. pușcariu, l. r. i, 413; b) școală de învățămînt mediu în care se pregăteau învățătorii și institutorii; (învechit) preparandie. cf. negulici, barcianu. Era băiatul unui țăran, cărăuș din Armadia, absolvent al școlii normale de stat din Deva. rebreanu, i. 346. Școlile superioare de meserii sînt invadate de elevi care n-au izbutit la liceu, la normală sau la seminar. i. botez, b. i, 192. „Școală normală”... însemnează... ceea ce în Transilvania se numea odinioară „pedagogie”, pușcariu, l. r. i, 413. Ar fi trebuit să urmeze la școala normală, să fie învățătoare. t. popovici, se. 374. - pl.: normali, -e. - Din lat. normalis, fr. normal, germ. normal.