norat, ~ă a [At: BUDAI-DELEANU, T. V. 103 / Pl: ~ați, ~e / V: noorat^[1], (reg) nourat, nuorat / E: nora] (Pop) 1 Înnorat. 2 Ploios.

NORAT, -Ă adj. v. înnorat.

înnorat, ~ă a [At: ALECSANDRI, P. P. 393 / V: ~our~ / S și: îno~ / Pl: ~ați, ~e / E: înnora] 1 (D. cer) Acoperit de nori. 2 (D. soare) Întunecat din cauza norilor. 3 (Fig) Trist.

nouorat^[1], ~ă a vz norat

nourat, ~ă a vz norat

nuorat, ~ă a vz norat

ÎNNORAT, -Ă, înnorați, -te, adj. (Și în forma înnourat; despre cer, p. ext. despre locuri) Acoperit, umbrit de nori; întunecat. Afară-i vînt și e-nnorat, Și noaptea e tîrzie. COȘBUC, P. I 193. Poienile înnorate... ale Scoției. ODOBESCU, S. III 130. Atîta-s de supărat, Cumu-i ceriul înnorat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 220. ♦ Fig. Posomorît, trist; întunecat. Ți-este mintea înnorată sub a vîrstei diademă. MACEDONSKI, O. I 274. Moțoc șeade pe gînduri cu fața-nnourată? ALECSANDRI, T. II 162. Umbla-ntunecată și tot înnorată, Nu o vedea nimeni să rîză vrodată. PANN, P. V. II 95. – Variante: înnourat, -ă, (regional) norat, -ă (HODOȘ, P. P. 68) adj.

nourat a. înnorat: cu fața nourată AL.

nourát, -ă adj. Est. Nouros.

ÎNNORAT adj. v. întristat, mâhnit, posomorât, trist.

ÎNNORAT adj. închis, înnegurat, întunecat, întunecos, mohorât, neguros, noros, pâclos, plumbuit, plumburiu, posomorât, urât, (înv.) ponegrit. (Vreme ~.)

ÎNNORAT adj. închis, înnegurat, întunecat, întunecos, mohorît, neguros, noros, pîclos, plumbuit, plumburiu, posomorît, urît, (inv.) ponegrit. (Vreme ~.)

înnorat adj. v. ÎNTRISTAT. MÎHNIT. POSOMORÎT. TRIST.

Înnorat ≠ limpede, senin

norat, norată, adj. (pop.) înnorat, noros; ploios.

norát, -ă, norați, -te, adj. Înnorat, noros. – Din nora, cf. înnorat.

norat, -ă, norați, -te, adj. – Înnorat, noros. – Din nora, cf. înnorat (din nor < lat. nubilum) (MDA).

NORAT, -Ă adj. (Popular) înnorat, noros; p. ext. ploios. După zi norată, După vînt cu ploi, negură cu ceață, Soare mai frumos strălucind s-arată! budai-deleanu, t. v. 103, cf. lb. Dragu mi-i cerul norat Și voinicul nensurat. hodoș, p. p. 127. Cer nuorat. alr i 1 234/273, cf. 1 234/9, 24, 26, 35, 63, 100, 251, 283, 295, 343, 363, 370, 385, 618, 675, alr sn iii h 786, a ix 1. ◊ Fig. Cu fața nourată. alecsandri, ap. șăineanu, d. u. – pl.: norați, -te. – Și: nourăt, -ă, (regional) nouorat, -ă (alr i 1 234/1), nuorat, -ă adj. – v. nora.