norat, ~ă a [At: BUDAI-DELEANU, T. V. 103 / Pl: ~ați, ~e / V: noorat^[1], (reg) nourat, nuorat / E: nora] (Pop) 1 Înnorat. 2 Ploios.

NORÁT, -Ă adj. v. înnorat.

înnora [At: DOSOFTEI, V. S. 110 / V: ~oura / S și: înora / Pzi: 3 ~rează; (pop) ~oură / E: în- + nor] 1-2 vir A se ivi mulți nori pe cer. 3-4 vir (Pop; d. soare) A se întuneca din cauza norilor. 5-6 vtr (Fig) A (se) întrista.

înnorat, ~ă a [At: ALECSANDRI, P. P. 393 / V: ~our~ / S și: îno~ / Pl: ~ați, ~e / E: înnora] 1 (D. cer) Acoperit de nori. 2 (D. soare) Întunecat din cauza norilor. 3 (Fig) Trist.

nouorat^[1], ~ă a vz norat

nourat, ~ă a vz norat

nuorat, ~ă a vz norat

ÎNNORÁ, pers. 3 înnorează, vb. I. (Și în forma înnoura) 1. Intranz. și refl. impers. A se ivi mulți nori pe cer. Cînd intrarăm în sat, începuse să se înnoureze. SADOVEANU, O. VI 244. Începu a se înnora. RETEGANUL, P. I 19. S-a-nnorat de pe la miezul nopții și e întunerec adînc. CARAGIALE, O. I 371. ◊ (Cu exprimarea subiectului) Cerul s-a înnorat. ♦ (Despre lună, soare) A se întuneca din cauza norilor. Nu știu luna a-nnourat Ori puica s-au supărat? SEVASTOS, C. 27. Iar de dreaptă ce era, Soarele se-nnoura. ALECSANDRI, P. P. 313. ♦ Tranz. Fig. A întuneca (ca un nor). (Atestat în forma noura) Săgețile ușoare Nourează mîndrul soare. ALECSANDRI, P. II 16. 2. Tranz. Fig. A umple de mîhnire, de întristare. Aceea care trista-mi viață-nnourează E un secret ce zace în inimă-mi ascuns. NEGRUZZI, S. II 21. – Variante: înnourá, nourá vb. I.

ÎNNORÁT, -Ă, înnorați, -te, adj. (Și în forma înnourat; despre cer, p. ext. despre locuri) Acoperit, umbrit de nori; întunecat. Afară-i vînt și e-nnorat, Și noaptea e tîrzie. COȘBUC, P. I 193. Poienile înnorate... ale Scoției. ODOBESCU, S. III 130. Atîta-s de supărat, Cumu-i ceriul înnorat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 220. ♦ Fig. Posomorît, trist; întunecat. Ți-este mintea înnorată sub a vîrstei diademă. MACEDONSKI, O. I 274. Moțoc șeade pe gînduri cu fața-nnourată? ALECSANDRI, T. II 162. Umbla-ntunecată și tot înnorată, Nu o vedea nimeni să rîză vrodată. PANN, P. V. II 95. – Variante: înnourát, -ă, (regional) norát, -ă (HODOȘ, P. P. 68) adj.

ÎNNOURÁ vb. I v. înnora.

NOURÁ vb. I v. înnora.

NOURÁ vb. I. v. înnora.

A ÎNNORÁ pers. 3 ~eáză tranz. fig. A face să se înnoreze. /în + nor

A SE ÎNNORÁ pers. 3 se ~eáză intranz. 1) A apărea nori pe cer. 2) (despre cer, vreme) A deveni mai întunecos (din cauza norilor); a se posomorî; a se mohorî. 3) fig. A deveni trist, amărât; a se întrista; a se amărî; a se scârbi; a se posomorî. /în + nor

înnorà v. 1. a se acoperi cu nori, a se întuneca: cerul se înnorează; 2. fig. a se întrista. [Lat. INNUBILARE].

nourà v. a înnora: săgețile ușoare nourează mândrul soare AL.