NORAT, -Ă adj. (Popular) înnorat, noros; p. ext. ploios. După zi norată, După vînt cu ploi, negură cu ceață, Soare mai frumos strălucind s-arată! budai-deleanu, t. v. 103, cf. lb. Dragu mi-i cerul norat Și voinicul nensurat. hodoș, p. p. 127. Cer nuorat. alr i 1 234/273, cf. 1 234/9, 24, 26, 35, 63, 100, 251, 283, 295, 343, 363, 370, 385, 618, 675, alr sn iii h 786, a ix 1. ◊ Fig. Cu fața nourată. alecsandri, ap. șăineanu, d. u. – pl.: norați, -te. – Și: nourăt, -ă, (regional) nouorat, -ă (alr i 1 234/1), nuorat, -ă adj. – v. nora.