15 definiții pentru noimă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

NÓIMĂ, noime, s. f. 1. Înțeles, sens, conținut (al unui cuvânt sau enunț); rost. ◊ Loc. adj. și adv. Cu noimă = logic, cu judecată; înțelept, cuminte. Fără (nicio) noimă = fără sens, fără judecată; prostesc, absurd. ◊ Expr. A nu avea (nicio) noimă = a fi fără sens, absurd. 2. (Pop.) Menire, țel, scop; motiv, cauză. 3. (Rar) Simbol, convenție. – Din ngr. nóima.

noimă sf [At: CANTEMIR, IST. 344 / Pl: ~me / E: ngr νόημα] 1 (Înv) Sens al unui cuvânt Si: rost, tâlc. 2 (Înv) Conținut al unui enunț Si: rost, tâlc. 3-4 (Îljv) Cu ~ Cu înțeles. 5-6 (Îal) Cu judecată Si: cuminte, înțelept. 7-8 (Îljv) Fără (nici o) ~ Fără sens. 9-10 (Îal) Fără judecată. 11-12 (Îal) (În mod) prostesc, absurd. 13 (Îe) A nu avea (nici o) ~ A nu avea nici un înțeles. 14 (Îae) A nu avea nici o explicație. 15 (Îvp) Idee. 16 (Îvp) Părere. 17 (Pop) Justificare. 18 (Pop) Scop. 19 (Pop) Menire. 20 (Pop) Cauză. 21-22 (Îljv) Cu ~ (În mod) semnificativ. 23 (Rar; îe) A găsi ~ma A găsi o soluție la o problemă. 24 (Rar; îae) A-i veni cuiva de hac. 25 (Rar) Simbol. 26 (Rar) Convenție. 27 (Mol) Putere. 28 (Reg) Curaj.

NÓIMĂ, noime, s. f. 1. Înțeles, sens, conținut (al unui cuvânt sau enunț); rost. ◊ Loc. adj. și adv. Cu noimă = logic, cu judecată; înțelept, cuminte. Fără (nici o) noimă = fără sens, fără judecată; prostesc, absurd. ◊ Expr. A nu avea (nici o) noimă = a fi fără sens, absurd. 2. (Pop.) Menire, țel, scop; motiv, cauză. 3. (Rar) Simbol, convenție. – Din ngr. nóima.

NÓIMĂ, noime, s. f. 1. Înțeles, sens; rost. Îngîna vorbe fără noime. DUMITRIU, B. F. 83. Mă privi și mă văzu mirat de acea întrebare fără noimă. SADOVEANU, A. L. 26. Cercetă el mult și bine ca să afle noima tainei acelei «pune-te masă, scoală-te masă», dar nu fu chip să afle ceva. POPESCU, B. III 61. ♦ (Învechit) Idee, gînd, părere. Nu mi-ai înțeles bine noima, frate, eu nu-l ocărăsc. DRĂGHICI, R. 180. 2. Menire, țel; tîlc. Ce noimă au, ce înseamnă acele mii de pagini, în cari se descriu picioare goale? GHEREA, ST. CR. II 212. Înțelesese el noima acestei cumpene. ISPIRESCU, L. 400. Ai trebuit să-nțelegi noima scrisorii mele. ALECSANDRI, T. 1157. 3. (Rar) Simbol. Se petrifică unul în sclav, altu-mpărat, Acoperind cu noime sărmana lui viață. EMINESCU, O. I 64. – Pronunțat: noi-.

NÓIMĂ ~e f. 1) Înțeles adânc, ascuns; tâlc. ◊ Cu ~ a) cu înțeles; logic; b) în mod înțelept. Fără (nici o) ~ a) fără sens; b) prostește. A nu avea (nici o) ~ a fi lipsit de sens; a fi absurd. 2) Destinație a unui lucru în funcție de utilitatea acestuia; rost; sens. 3) înv. Imagine reprezentând ceva în mod convențional. /<ngr. nóima

noimă f. înțeles, sens preciz: ce noimă aveau cuvintele sale? ISP. [Gr. mod.].

nóĭmă f., pl. inuzitat e (ngr. nóima, vgr. nóema, Înțeles, scop. V. metanie). Înțeles, sens, explicațiune: vorba, gluma asta n’are nicĭ o noĭmă! Cu noĭmă, rațional. Fără noĭmă, irațional.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

nóimă s. f., g.-d. art. nóimei; pl. nóime

nóimă s. f., g.-d. art. nóimei; pl. nóime


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

NÓIMĂ s. v. accepție, cauză, considerent, conținut, îndreptățire, însemnare, înțeles, justificare, menire, mobil, motiv, motivare, motivație, obiectiv, pricină, prilej, rațiune, rol, rost, scop, semnificație, sens, temei, țel, țintă, valoare.

NÓIMĂ s. 1. v. logică. 2. v. justificare.

noimă s. v. ACCEPȚIE. CAUZĂ. CONSIDERENT. CONȚINUT. ÎNDREPTĂȚIRE. ÎNSEMNARE. ÎNȚELES. JUSTIFICARE. MENIRE. MOBIL. MOTIV. MOTIVARE. MOTIVAȚIE. OBIECTIV. PRICINĂ. PRILEJ. RAȚIUNE. ROL. ROST. SCOP. SEMNIFICAȚIE. SENS. TEMEI. ȚEL. ȚINTĂ. VALOARE.

NOIMĂ s. 1. coerență, logică, sens, șir. (Vorbește fără ~.) 2. justificare, logică, motivare, rațiune, rost, sens, temei. (Nu văd ~ acestei hotărîri.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

nóimă (nóime), s. f. – Sens, logică, bun-simț. – Mr. noimă, megl. noimă „semnal”. Ngr. νόημα (Cihac, II, 679; Gáldi 213), cf. alb. noimë. Sec. XVIII.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

À TORT ET À TRAVERS (fr.) fără noimă, fără vrute și nevrute – A vorbi à tort et à travers. V. și Ab hoc et ab hac.

Intrare: noimă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • noimă
  • noima
plural
  • noime
  • noimele
genitiv-dativ singular
  • noime
  • noimei
plural
  • noime
  • noimelor
vocativ singular
plural

noimă

etimologie: