18 definiții pentru simbol (pl. -uri)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SIMBÓL, simboluri, s. n. 1. Semn, obiect, imagine etc. care reprezintă indirect (în mod convențional sau în virtutea unei corespondențe analogice) un obiect, o ființă, o noțiune, o idee, o însușire, un sentiment etc. ♦ (În literatură și în artă) Procedeu expresiv prin care se sugerează o idee sau o stare sufletească și care înlocuiește o serie de reprezentări. 2. Spec. Semn convențional sau grup de semne convenționale folosit în știință și tehnică și care reprezintă sume, cantități, operații, fenomene, formule etc. ◊ Simbol matematic = semn care reprezintă noțiuni, obiecte sau operații matematice. Simbol chimic = mod convențional de notare a atomilor elementelor chimice folosit în scrierea formulelor și a ecuațiilor chimice. 3. (Bis.: în sintagma) Simbolul credinței = rugăciune care reprezintă expunerea succintă a dogmelor fundamentale ale religiei creștine; Crezul. [Acc. și: símbol.Pl. și: (rar) simboale] – Din lat. symbolum, fr. symbole, germ. Symbol.

SIMBÓL, simboluri, s. n. 1. Semn, obiect, imagine etc. care reprezintă indirect (în mod convențional sau în virtutea unei corespondențe analogice) un obiect, o ființă, o noțiune, o idee, o însușire, un sentiment etc. ♦ (În literatură și artă) Procedeu expresiv prin care se sugerează o idee sau o stare sufletească și care înlocuiește o serie de reprezentări. 2. Spec. Semn convențional sau grup de semne convenționale folosit în știință și tehnică și care reprezintă sume, cantități, operații, fenomene, formule etc. ◊ Simbol matematic = semn care reprezintă noțiuni, obiecte sau operații matematice. Simbol chimic = mod convențional de notare a atomilor elementelor chimice folosit în scrierea formulelor și a ecuațiilor chimice. 3. (Bis.; în sintagma) Simbolul credinței = rugăciune care reprezintă expunerea succintă a dogmelor fundamentale ale religiei creștine; crezul. [Acc. și: símbol.Pl. și: (rar) simboale] – Din lat. symbolum, fr. simbole, germ. Symbol.

SIMBÓL, simboluri, s. n. 1. Tot ce reprezintă, în mod convențional, sau deșteaptă, prin analogie, o noțiune, o idee, un sentiment. Simbolul străduinților nobile ale părinților noștri a fost Alecsandri. SADOVEANU, E. 61. O mamă care cade în genunchi înaintea copilului ei și-l roagă plîngînd este, poate, cel mai mare și mai sfînt simbol de iubire, de jertfă și de durere. VLAHUȚĂ, O. A. 257. Simbolul de avuție, Plugul binevestitor, Ne aduce bucurie, An de bunuri roditor. BELDICEANU, P. 66. ◊ Simbolul credinței = text care cuprinde expunerea principalelor dogme ale creștinismului. V. crez. (Fig.) Dacă s-ar face aceasta și acei bărbați învățați ne-ar face onoare a ne întreba care e ideea noastră în acest obiect, ne-am mărturisi simbolul credinței noastre literare cam în felul următor. NEGRUZZI, S. I 348. ♦ (În literatură și artă) Procedeu expresiv prin care se sugerează o idee sau o stare sufletească și care înlocuiește o serie de reprezentări. În momentul întîlnirii noastre, dv. iubeați frumosul, ideea clară și apostolatul social. Eu, dimpotrivă: adoram simbolul, eram mistic și visam hlamida sacerdotală. GALACTION, O. I 335. Am pictat și eu destule naturi moarte cubice, geometrice... și destule simboluri. Acum gîndesc altfel. CAMIL PETRESCU, T. II 69. Coșbuc, ca un adevărat artist, a deslușit ceea ce trăiește nedeslușit în inima poporului și i-a dat o formă artistică și toate aceste simboluri încep să vorbească o limbă dureros de tristă, batjocoritor de amară. GHEREA, ST. CR. III 335. 2. Semn convențional folosit în diverse discipline științifice și practice și care reprezintă sume, cantități sau noțiuni. Denumirile conturilor se înlocuiesc în contabilitate printr-un simbol. Fierul se notează în chimie prin simbolul «Fe». ♦ (Mat.) Semn care reprezintă o mărime sau o operație matematică. ♦ (Tehn.) Semn grafic care reprezintă un instrument, un aparat sau o mașină.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SIMBÓL s. 1. însemn, semn. (Sceptrul era ~ul puterii domnitorului.) 2. emblemă, (rar) atribut, (înv. fig.) pecete. (~ul unei mărci de fabrică.) 3. figură, imagine. (Un ~ reprezentând...) 4. reprezentare, (înv.) chip. (Albul e ~ul nevinovăției.) 5. (BIS.) simbolul credinței = crezul (art.), (livr.) credo, (înv.) credință.

SIMBÓL s.n. Semn care reprezintă, în mod convențional sau prin analogie, un obiect, o noțiune, o idee etc. ♦ Orice semn convențional care abreviază ceva; literă sau grup de litere care reprezintă numele unui element chimic; literă sau grup de litere care reprezintă o unitate de măsură etc. ♦ Simbolul credinței = crez. ♦ Figură de stil prin care se exprimă o idee abstractă cu ajutorul unui obiect, pe baza unei analogii. [Cf. lat. symbolum, gr. symbolon – semn, marcă, fr. symbole, it. simbolo].

SIMBÓL s. n. 1. semn, obiect, imagine care reprezintă, în mod convențional sau prin analogie, o ființă, o idee, un sentiment. 2. semn convențional, în știință și tehnică, pentru notarea anumitor noțiuni, operații, relații matematice etc. ◊ denumire abreviată a elementelor chimice. ♦ ~ ul credinței = crez. 3. procedeu stilistic prin care se exprimă o idee abstractă cu ajutorul unui obiect, pe baza unei analogii. (< fr. symbole, lat. symbolum, gr. symbolon, germ. Symbol)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

simból (simboluri), s. n. – Semn. – Var. înv. simvol. Mr. simvulie. Fr. symbole, var. din gr. σύμβολον (sec. XVIII, Gáldi 252). Der. (din fr.) simbolic, adj.; simbolist, s. m.; simbolism, s. n.; simboliza, vb.Cf. sîmbure.

SIMBÓL ~uri n. 1) Semn care reprezintă sau evocă o noțiune. 2) Semn convențional folosit în știință și tehnică. 3) Procedeu expresiv în artă și literatură prin care se substituie numele unui lucru prin numele unui semn. 4) Imagine sau obiect cu valoare evocatoare magică sau mistică. 5) rel. Ansamblu de formule care constituie dogmele fundamentale ale creștinismului. /<lat. simbolum, fr. symbole, germ. Symbol

simbol n. figură sau semn destinat a reprezenta o idee morală: oamenii din toate cele fac icoană sau simbol EM.; simbolul credinței, crezul în sfânta Treime.

*símbol n., pl. e (vgr. symbolon, lat symbolum. V. bol, diavol). Emblemă, figură, semn orĭ desemn caracteristic care reprezentă o ideĭe morală: cînele e simbolu fidelitățiĭ. Chim. Literele pin care se prescurtează numele corpurilor simple (precum O îld. oxigen). Simbolu credințeĭ, Crezu, formularu care cuprinde principalele articule ale credințeĭ creștineștĭ. – Fals simból, pl. oale saŭ urĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

SEX-SIMBÓL, sex-simboluri, s. n. Vedetă care reprezintă idealul senzualității, al sexualității unei țări, unei epoci etc. – Din fr. sexe-symbole, engl. sex symbol.

*sex-simból s. n., pl. sex-simbóluri

simból s. n., pl. simbóluri

SIMBOL s. 1. însemn, semn. (Sceptrul era ~ puterii domnitorului.) 2. emblemă, (rar) atribut, (înv. fig.) pecete. (~ unei mărci de fabrică.) 3. figură, imagine. (Un ~ reprezentînd...) 4. reprezentare, (înv.) chip. (Albul e ~ nevinovăției.) 5. (BIS.) simbolul credinței = crezul (art.), (livr.) credo, (înv.) credință.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

simbol (lat. symbolum, gr. symbolon „semn convențional”), figură de stil prin care se exprimă o idee abstractă cu ajutorul numelui unui obiect care aparține lumii fizice sau animale, pe baza unei analogii ușor de sesizat: „vulpea”, s. al vicleniei; „câinele”, s. al fidelității; „stindardul”, „drapelul”, s. al unei țări etc. (A). • S. este și semn convențional menit să reprezinte grafic o noțiune abstractă, în matematică, chimie, lingvistică structuralistă etc.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

SEX-SIMBOL (< fr.) s. n. Vedetă care reprezintă idealul senzualității, al sexualității.

simból, simboluri și (rar) simboale s. n. Semn, obiect, imagine care reprezintă sau evocă o idee, noțiune, un sentiment; procedeu expresiv în literatură și artă prin care se sugerează o idee sau o stare sufletească. ♦ Simbolul credinței = mărturisire de credință sub formă de rugăciune, care reprezintă expunerea succintă a dogmelor fundamentale ale religiei creștine; crezul. A fost stabilit la Sinodul I ecumenic (primele șapte articole) și la Sinodul 2 ecumenic (ultimele cinci articole). ◊ Simbolul apostolic = cea mai veche mărturisire de credință, alcătuită în anii 49-50 d. Hr. de sfinții apostolic înainte de despărțirea lor pentru a predica evanghelia în afara Palestinei. Are 12 articole. [Acc. și: símbol] – Din lat. symbolum, fr. symbole, germ. Symbol.

Intrare: simbol (pl. -uri)
simbol (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • simbol
  • simbolul
  • simbolu‑
plural
  • simboluri
  • simbolurile
genitiv-dativ singular
  • simbol
  • simbolului
plural
  • simboluri
  • simbolurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)