info
Varianta nnorat este o formă elidată a lui înnorat,înnora.

2 intrări

37 de definiții

din care

Explicative DEX

ÎNNORA, înnorez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. (La pers. 3) A se ivi (mulți) nori pe cer. ♦ (Pop.; despre vreme, cer, lună, soare) A se întuneca din cauza norilor. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întrista, a (se) posomorî. [Var.: înnoura vb. I] – În + nor.

ÎNNORA, înnorez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. (La pers. 3) A se ivi (mulți) nori pe cer. ♦ (Pop.; despre vreme, cer, lună, soare) A se întuneca din cauza norilor. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întrista, a (se) posomorî. [Var.: înnoura vb. I] – În + nor.

ÎNNORAT, -Ă, înnorați, -te, adj. (Despre cer) Acoperit, umbrit de nori; noros. ♦ Fig. Trist, posomorât. [Var.: înnourat, -ă adj.] – V. înnora.

ÎNNORAT, -Ă, înnorați, -te, adj. (Despre cer) Acoperit, umbrit de nori; noros. ♦ Fig. Trist, posomorât. [Var.: înnourat, -ă adj.] – V. înnora.

ÎNNOURA, vb. I v. înnora.

ÎNNOURA, vb. I v. înnora.

ÎNNOURAT, -Ă adj. v. înnorat.

ÎNNOURAT, -Ă adj. v. înnorat.

ÎNNOURAT, -Ă adj. v. înnorat.

înnora [At: DOSOFTEI, V. S. 110 / V: ~oura / S și: înora / Pzi: 3 ~rează; (pop) ~oură / E: în- + nor] 1-2 vir A se ivi mulți nori pe cer. 3-4 vir (Pop; d. soare) A se întuneca din cauza norilor. 5-6 vtr (Fig) A (se) întrista.

înnorat, ~ă a [At: ALECSANDRI, P. P. 393 / V: ~our~ / S și: îno~ / Pl: ~ați, ~e / E: înnora] 1 (D. cer) Acoperit de nori. 2 (D. soare) Întunecat din cauza norilor. 3 (Fig) Trist.

ÎNNORA, pers. 3 înnorează, vb. I. (Și în forma înnoura) 1. Intranz. și refl. impers. A se ivi mulți nori pe cer. Cînd intrarăm în sat, începuse să se înnoureze. SADOVEANU, O. VI 244. Începu a se înnora. RETEGANUL, P. I 19. S-a-nnorat de pe la miezul nopții și e întunerec adînc. CARAGIALE, O. I 371. ◊ (Cu exprimarea subiectului) Cerul s-a înnorat. ♦ (Despre lună, soare) A se întuneca din cauza norilor. Nu știu luna a-nnourat Ori puica s-au supărat? SEVASTOS, C. 27. Iar de dreaptă ce era, Soarele se-nnoura. ALECSANDRI, P. P. 313. ♦ Tranz. Fig. A întuneca (ca un nor). (Atestat în forma noura) Săgețile ușoare Nourează mîndrul soare. ALECSANDRI, P. II 16. 2. Tranz. Fig. A umple de mîhnire, de întristare. Aceea care trista-mi viață-nnourează E un secret ce zace în inimă-mi ascuns. NEGRUZZI, S. II 21. – Variante: înnoura, noura vb. I.

ÎNNORAT, -Ă, înnorați, -te, adj. (Și în forma înnourat; despre cer, p. ext. despre locuri) Acoperit, umbrit de nori; întunecat. Afară-i vînt și e-nnorat, Și noaptea e tîrzie. COȘBUC, P. I 193. Poienile înnorate... ale Scoției. ODOBESCU, S. III 130. Atîta-s de supărat, Cumu-i ceriul înnorat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 220. ♦ Fig. Posomorît, trist; întunecat. Ți-este mintea înnorată sub a vîrstei diademă. MACEDONSKI, O. I 274. Moțoc șeade pe gînduri cu fața-nnourată? ALECSANDRI, T. II 162. Umbla-ntunecată și tot înnorată, Nu o vedea nimeni să rîză vrodată. PANN, P. V. II 95. – Variante: înnourat, -ă, (regional) norat, -ă (HODOȘ, P. P. 68) adj.

ÎNNOURA vb. I v. înnora.

NORAT, -Ă adj. v. înnorat.

NOURA vb. I v. înnora.

NOURA vb. I. v. înnora.

A SE ÎNNORA pers. 3 se ~ea intranz. 1) A apărea nori pe cer. 2) (despre cer, vreme) A deveni mai întunecos (din cauza norilor); a se posomorî; a se mohorî. 3) fig. A deveni trist, amărât; a se întrista; a se amărî; a se scârbi; a se posomorî. /în + nor

A ÎNNORA pers. 3 ~ea tranz. fig. A face să se înnoreze. /în + nor

înnorà v. 1. a se acoperi cu nori, a se întuneca: cerul se înnorează; 2. fig. a se întrista. [Lat. INNUBILARE].

nourà v. a înnora: săgețile ușoare nourează mândrul soare AL.

înoréz și (est) înouréz (mă) v. refl. uzitat ca impers. d. nor, nour: lat. innubilare, ven. inovolar. it. annuvolarsi, sp. anubiarse, pg. anuviarse). Mă acoper cu norĭ: ceru, muntele se înourează. Fig. Mă posomorăsc, mă întunec, mă întristez. – Și înn-. Vechĭ și nourez. V. cețat.

nouréz (mă) v. refl. Est. Rar. Mă înourez.

Ortografice DOOM

!înnora (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înnorea; conj. prez. 3 sg. să se înnoreze; ger. înnorându-se corectat(ă)

înnora (a ~) vb., ind. prez. 3 înnorea

înnora vb., ind. prez. 3 sg. înnorea

Sinonime

ÎNNORA vb. v. întrista, mâhni, posomorî.

ÎNNORA vb. a se închide, a se înnegura, a se întuneca, a se mohorî, a se posomorî. (Cerul s-a ~.)

ÎNNORAT adj. v. întristat, mâhnit, posomorât, trist.

ÎNNORAT adj. închis, înnegurat, întunecat, întunecos, mohorât, neguros, noros, pâclos, plumbuit, plumburiu, posomorât, urât, (înv.) ponegrit. (Vreme ~.)

înnora vb v. ÎNTRISTA. MÎHNI. POSOMORÎ.

ÎNNORA vb. a se închide, a se înnegura, a se întuneca, a se mohorî, a se posomorî. (Cerul s-a ~.)

ÎNNORAT adj. închis, înnegurat, întunecat, întunecos, mohorît, neguros, noros, pîclos, plumbuit, plumburiu, posomorît, urît, (inv.) ponegrit. (Vreme ~.)

înnorat adj. v. ÎNTRISTAT. MÎHNIT. POSOMORÎT. TRIST.

Antonime

A se înnora ≠ a se însenina, a se înveseli, a se învioșa, a se lumina

A (se) înnora ≠ a (se) însenina

Înnorat ≠ limpede, senin

Expresii și citate

Tempora si fuerint nubila, solus eris (lat. „Dacă cerul se înnorează, vei rămîne singur”) – vezi: Donec eris felix… LIT.

Regionalisme / arhaisme

norat, norată, adj. (pop.) înnorat, noros; ploios.

norat, -ă, norați, -te, adj. – Înnorat, noros. – Din nora, cf. înnorat (din nor < lat. nubilum) (MDA).

Intrare: înnora
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înnora
  • ‑nnora
  • înnorare
  • ‑nnorare
  • înnorat
  • ‑nnorat
  • înnoratu‑
  • ‑nnoratu‑
  • înnorând
  • ‑nnorând
  • înnorându‑
  • ‑nnorându‑
singular plural
  • înnorea
  • ‑nnorea
  • înnorați
  • ‑nnorați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înnorez
  • ‑nnorez
(să)
  • înnorez
  • ‑nnorez
  • înnoram
  • ‑nnoram
  • înnorai
  • ‑nnorai
  • înnorasem
  • ‑nnorasem
a II-a (tu)
  • înnorezi
  • ‑nnorezi
(să)
  • înnorezi
  • ‑nnorezi
  • înnorai
  • ‑nnorai
  • înnorași
  • ‑nnorași
  • înnoraseși
  • ‑nnoraseși
a III-a (el, ea)
  • înnorea
  • ‑nnorea
(să)
  • înnoreze
  • ‑nnoreze
  • înnora
  • ‑nnora
  • înnoră
  • ‑nnoră
  • înnorase
  • ‑nnorase
plural I (noi)
  • înnorăm
  • ‑nnorăm
(să)
  • înnorăm
  • ‑nnorăm
  • înnoram
  • ‑nnoram
  • înnorarăm
  • ‑nnorarăm
  • înnoraserăm
  • ‑nnoraserăm
  • înnorasem
  • ‑nnorasem
a II-a (voi)
  • înnorați
  • ‑nnorați
(să)
  • înnorați
  • ‑nnorați
  • înnorați
  • ‑nnorați
  • înnorarăți
  • ‑nnorarăți
  • înnoraserăți
  • ‑nnoraserăți
  • înnoraseți
  • ‑nnoraseți
a III-a (ei, ele)
  • înnorea
  • ‑nnorea
(să)
  • înnoreze
  • ‑nnoreze
  • înnorau
  • ‑nnorau
  • înnora
  • ‑nnora
  • înnoraseră
  • ‑nnoraseră
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înnoura
  • ‑nnoura
  • înnourare
  • ‑nnourare
  • înnourat
  • ‑nnourat
  • înnouratu‑
  • ‑nnouratu‑
  • înnourând
  • ‑nnourând
  • înnourându‑
  • ‑nnourându‑
singular plural
  • înnourea
  • ‑nnourea
  • înnourați
  • ‑nnourați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înnourez
  • ‑nnourez
(să)
  • înnourez
  • ‑nnourez
  • înnouram
  • ‑nnouram
  • înnourai
  • ‑nnourai
  • înnourasem
  • ‑nnourasem
a II-a (tu)
  • înnourezi
  • ‑nnourezi
(să)
  • înnourezi
  • ‑nnourezi
  • înnourai
  • ‑nnourai
  • înnourași
  • ‑nnourași
  • înnouraseși
  • ‑nnouraseși
a III-a (el, ea)
  • înnourea
  • ‑nnourea
(să)
  • înnoureze
  • ‑nnoureze
  • înnoura
  • ‑nnoura
  • înnoură
  • ‑nnoură
  • înnourase
  • ‑nnourase
plural I (noi)
  • înnourăm
  • ‑nnourăm
(să)
  • înnourăm
  • ‑nnourăm
  • înnouram
  • ‑nnouram
  • înnourarăm
  • ‑nnourarăm
  • înnouraserăm
  • ‑nnouraserăm
  • înnourasem
  • ‑nnourasem
a II-a (voi)
  • înnourați
  • ‑nnourați
(să)
  • înnourați
  • ‑nnourați
  • înnourați
  • ‑nnourați
  • înnourarăți
  • ‑nnourarăți
  • înnouraserăți
  • ‑nnouraserăți
  • înnouraseți
  • ‑nnouraseți
a III-a (ei, ele)
  • înnourea
  • ‑nnourea
(să)
  • înnoureze
  • ‑nnoureze
  • înnourau
  • ‑nnourau
  • înnoura
  • ‑nnoura
  • înnouraseră
  • ‑nnouraseră
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • noura
  • nourare
  • nourat
  • nouratu‑
  • nourând
  • nourându‑
singular plural
  • nourea
  • nourați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • nourez
(să)
  • nourez
  • nouram
  • nourai
  • nourasem
a II-a (tu)
  • nourezi
(să)
  • nourezi
  • nourai
  • nourași
  • nouraseși
a III-a (el, ea)
  • nourea
(să)
  • noureze
  • noura
  • noură
  • nourase
plural I (noi)
  • nourăm
(să)
  • nourăm
  • nouram
  • nourarăm
  • nouraserăm
  • nourasem
a II-a (voi)
  • nourați
(să)
  • nourați
  • nourați
  • nourarăți
  • nouraserăți
  • nouraseți
a III-a (ei, ele)
  • nourea
(să)
  • noureze
  • nourau
  • noura
  • nouraseră
Intrare: înnorat
înnorat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înnorat
  • ‑nnorat
  • înnoratul
  • înnoratu‑
  • ‑nnoratul
  • ‑nnoratu‑
  • înnora
  • ‑nnora
  • înnorata
  • ‑nnorata
plural
  • înnorați
  • ‑nnorați
  • înnorații
  • ‑nnorații
  • înnorate
  • ‑nnorate
  • înnoratele
  • ‑nnoratele
genitiv-dativ singular
  • înnorat
  • ‑nnorat
  • înnoratului
  • ‑nnoratului
  • înnorate
  • ‑nnorate
  • înnoratei
  • ‑nnoratei
plural
  • înnorați
  • ‑nnorați
  • înnoraților
  • ‑nnoraților
  • înnorate
  • ‑nnorate
  • înnoratelor
  • ‑nnoratelor
vocativ singular
plural
înnourat adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înnourat
  • ‑nnourat
  • înnouratul
  • înnouratu‑
  • ‑nnouratul
  • ‑nnouratu‑
  • înnoura
  • ‑nnoura
  • înnourata
  • ‑nnourata
plural
  • înnourați
  • ‑nnourați
  • înnourații
  • ‑nnourații
  • înnourate
  • ‑nnourate
  • înnouratele
  • ‑nnouratele
genitiv-dativ singular
  • înnourat
  • ‑nnourat
  • înnouratului
  • ‑nnouratului
  • înnourate
  • ‑nnourate
  • înnouratei
  • ‑nnouratei
plural
  • înnourați
  • ‑nnourați
  • înnouraților
  • ‑nnouraților
  • înnourate
  • ‑nnourate
  • înnouratelor
  • ‑nnouratelor
vocativ singular
plural
norat adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • norat
  • noratul
  • noratu‑
  • nora
  • norata
plural
  • norați
  • norații
  • norate
  • noratele
genitiv-dativ singular
  • norat
  • noratului
  • norate
  • noratei
plural
  • norați
  • noraților
  • norate
  • noratelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

înnora, înnorezverb

  • 1. intranzitiv reflexiv impersonal A se ivi (mulți) nori pe cer. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    antonime: însenina
    • format_quote Cînd intrarăm în sat, începuse să se înnoureze. SADOVEANU, O. VI 244. DLRLC
    • format_quote Începu a se înnora. RETEGANUL, P. I 19. DLRLC
    • format_quote S-a-nnorat de pe la miezul nopții și e întunerec adînc. CARAGIALE, O. I 371. DLRLC
    • format_quote Cerul s-a înnorat. DLRLC
    • 1.1. popular (Despre vreme, cer, lună, soare) A se întuneca din cauza norilor. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Nu știu luna a-nnourat Ori puica s-au supărat? SEVASTOS, C. 27. DLRLC
      • format_quote Iar de dreaptă ce era, Soarele se-nnoura. ALECSANDRI, P. P. 313. DLRLC
    • 1.2. tranzitiv figurat A întuneca (ca un nor). DLRLC
      sinonime: întuneca
      • format_quote Săgețile ușoare Nourează mîndrul soare. ALECSANDRI, P. II 16. DLRLC
  • 2. tranzitiv reflexiv figurat A (se) întrista, a (se) posomorî. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Aceea care trista-mi viață-nnourează E un secret ce zace în inimă-mi ascuns. NEGRUZZI, S. II 21. DLRLC
etimologie:
  • În + nor DEX '09 DEX '98

înnorat, înnoraadjectiv

  • 1. (Despre cer) Acoperit, umbrit de nori. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Afară-i vînt și e-nnorat, Și noaptea e tîrzie. COȘBUC, P. I 193. DLRLC
    • format_quote Poienile înnorate... ale Scoției. ODOBESCU, S. III 130. DLRLC
    • format_quote Atîta-s de supărat, Cumu-i ceriul înnorat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 220. DLRLC
    • 1.1. figurat Mâhnit, posomorât, trist, întristat, întunecat. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Ți-este mintea înnorată sub a vîrstei diademă. MACEDONSKI, O. I 274. DLRLC
      • format_quote Moțoc șeade pe gînduri cu fața-nnourată? ALECSANDRI, T. II 162. DLRLC
      • format_quote Umbla-ntunecată și tot înnorată, Nu o vedea nimeni să rîză vrodată. PANN, P. V. II 95. DLRLC
etimologie:
  • vezi înnora DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.