MUSTAȚĂ, mustăți, s. f. I. 1. Părul care crește deasupra buzei superioare la bărbați. ◊ Expr. (Fam.) A-i râde (sau a-i zâmbi cuiva) mustața = a se bucura. A râde (sau a-i zâmbi) pe sub mustață = a râde (sau a zâmbi) pe ascuns sau reținut (și ironic). A trage (sau a duce) la mustață = a bea mult. ♦ (La pl.) Fire lungi de păr care cresc împrejurul botului unor animale. 2. Fiecare dintre antenele insectelor și ale crustaceelor. II. P. anal. 1. (La pl.) Fire lungi și subțiri care cresc pe spicul cerealelor. 2. (Pop.; la pl.) Mătasea porumbului. 3. (Pop.; la pl.) Rădăcinile adventive ale porumbului, cepei, viței-de-vie etc. 4. (La pl.) Fire de sârmă întrebuințate în construcții pentru susținerea structurii sau a tavanelor false; vergele de oțel care rămân la exterior după turnarea unei piese de beton. [Var.: (pop.) musteață s. f.] – Lat. *mustacea.

mustață sf [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 81^r/27 / Pl: ~tăți, (reg) ~țe,~tățe, ~tețe, ~teți / E: ml *mustacea] 1 Păr care crește la bărbați deasupra buzei superioare. 2 (Îe) A-i râde (sau a-i zâmbi) cuiva ~ța A se bucura. 3 (Îe) A râde (sau a zâmbi, a rânji) pe sub ~ (sau ~tăți) A râde pe ascuns. 4 (Îe) A trage (sau a duce) la ~ A bea băuturi alcoolice în cantitate mare. 5 (Reg; îe) A trage pe sub ~ A mânca repede. 6 (Reg; îe) A-i rade (cuiva) ~ța sau o ~ A-și bate joc de cineva. 7 (Îe) A-și răsuci (sau a-și suci) ~ța ori a face cu ~ța A cocheta cu o femeie, răsucindu-și mustața. 8 Fiecare dintre cele două părți simetrice din care e formată mustața (1). 9 (Pex; lpl) Fire lungi de păr care cresc în jurul botului, la unele animale. 10 (Pan) Fiecare dintre antenele insectelor și ale cmstaceelor. 11 (Pan) Organe speciale de pipăit ale unor specii de pești, de forma unor fire subțiri situate în jurul gurii. 12 (Pop; pan) Fiecare dintre firele lungi și subțiri care cresc din spicul unor cereale Si: țeapă. 13 (Pop; pan) Perișori care acoperă sămânța unor plante. 14 (Pop; lsg csc) Mătase a porumbului. 15 (Pop; lsg; csc) Rădăcini adventive ale porumbului, ale cepei, ale butașilor viței-de-vie etc. sau firișoare subțiri ale rădăcinii unor plante. 16 (Reg; lpl) Fire lăsate nesecerate pe ogor. 17 (Pes; lpl) Fiecare dintre cele patru sforicele cu care este legat gârliciul de cercul al treilea al vintirului. 18 (Lpl) Fire de sârmă utilizate în construcții pentru a servi ca schelet de susținere a structurii. 19 (Lpl) Fire de sârmă lăsate din planșeu și de care se atârnă tavanele false. 20 (Lpl) Vergele de oțel care rămân cu vârfurile afară după turnarea unei piese de beton armat. 21 (Rar; lpl) Fire de ață din urzeală care atârnă la capetele unei bucăți de pânză care se destramă.

MUSTAȚĂ, mustăți, s. f. I. 1. Părul care crește deasupra buzei superioare la bărbați. ◊ Expr. (Fam.) A-i râde (sau a-i zâmbi cuiva) mustața = a se bucura. A râde (sau a-i zâmbi) pe sub mustață = a râde (sau a zâmbi) pe ascuns sau reținut (și ironic). A trage (sau a duce) la mustață = a bea mult. ♦ (La pl.) Fire lungi de păr care cresc împrejurul botului unor animale. 2. Fiecare dintre antenele insectelor și ale crustaceelor. II. P. anal. 1. (La pl.) Fire lungi și subțiri care cresc pe spicul cerealelor. 2. (Pop.; la pl.) Mătasea porumbului. 3. (Pop.; la pl.) Rădăcinile adventive ale porumbului, cepei, viței de vie etc. 4. (La pl.) Fire de sârmă întrebuințate în construcții pentru susținerea structurii sau a tavanelor false; vergele de oțel care rămân la exterior după turnarea unei piese de beton. [Var.: (pop.) musteață s. f.] – Lat. *mustacea.

MUSTAȚĂ, mustăți, s. f. (Și în forma regională musteață; de obicei la pl., cu valoare de sg.) 1. Părul care crește deasupra buzei superioare, la bărbați. Dinții îi străluceau subt tufele de păr ale mustăților. SADOVEANU, B. 38. Mustața lui întoarsă frumos era ca și șorțul de albă. ARGHEZI, P. T. 116. Sub mustățile stufoase, buzele le mișcau monoton. C. PETRESCU, S. 34. ◊ (Considerat ca formînd o pereche) Avea o păreche de mustăți roșii sub nas și niște ochi neliniștiți și răi. SADOVEANU, O. VII 357. Cu o mînă îmi prinse o musteață, iar cu cealaltă mă luă pe după gît. HOGAȘ, M. N. 18. Mustăți pe oală v. oală. ◊ Expr. (Familiar) A-l rîde (sau a-i zîmbi) cuiva mustața = a se bucura. Cum văzu pe Ercule, îi zîmbi mustața. ISPIRESCU, U. 61. A rîde (sau a zîmbi) pe sub mustață = a rîde sau a zîmbi stăpînindu-se ca să nu se bage de seamă. Domnul nostru se zîmbi pe sub mustăți de minciuna ce cîrpise Toderică. NEGRUZZI, S. I 82. A trage (sau a duce) la mustață = a bea mult. Cînd tragi la musteață, de ce nu te olicăiești atîta? CREANGĂ, A. 17. ◊ (Familiar, ca întărire a unei afirmații) Să-mi razi (sau radeți) mie mustața dacă nu... = fă-mi ce vrei. Dacă nu vă va pune într-o săptămînă stăpînul pe picioare, să-mi radeți mie mustața! SADOVEANU, O. I 47. ◊ Fig. Inginerul tînăr și elegant își fixase stăruitor privirea la mustățile pînzei. C. PETRESCU, A. 348. 2. (Mai ales la pl.) Fire lungi de păr, care cresc la unele animale în jurul gurii. ♦ Antenele insectelor. (Glumeț) O cojiță de alună trag locuste, podu-l scutur, Cu musteața răsucită Șede-n ea un mire flutur. EMINESCU, O. I 87. 3. (La pl.) Fire vegetale lungi și subțiri care apar la spicul cerealelor. Grîul... numit ceacîr are mustăți. I. IONESCU, P. 239. – Variante: musteață, musteți (NEGRUZZI, S. I 37, ALECSANDRI, P. P. 209) și mustețe (SLAVICI, N. I 187), s. f.

MUSTAȚĂ ~ăți f. 1) Păr care crește deasupra buzei superioare la bărbați. * A-i râde (sau a-i zâmbi) cuiva ~ața a fi mulțumit; a se bucura. A râde (sau a zâmbi) pe sub ~ăți a râde abia observat. 2) la pl. Peri lungi care cresc în jurul botului la unele animale. 3) Fiecare dintre cele două fire mobile de pe capul insectelor sau al altor animale inferioare; antenă. 4) Fire subțiri situate în jurul gurii la unii pești, care servesc ca organe pentru pipăit. 5) la pl. Țepi lungi și subțiri care cresc pe spicul unor cereale. 6) pop. Mătasea porumbului. [G.-D. mustății] /<lat. mustacea

mustață f. 1. părul de pe buza superioară: i-au ieșit mustățile; 2. pl. fire lungi și subțiri la plante, în special țepile sau țepușele spicului de grâu. [Lat. MUSTACIA].

mustáță f., pl. ățĭ (lat. mŭstácia, d. vgr. dor. mýstax îld. býstax, și obișnuit mástax, mustață; it. mostácchio și mostáccio [de unde fr. moustache], sp. mostacho; ngr. [d. vgr.] mustáki, de unde alb. mustakie, bg. mustak). Păru care crește pe buza superioară la om saŭ animale (de ex., la pisicĭ). La insecte, antene. La peștĭ, firele care atîrnă în prejuru guriĭ (de ex., la somn). La spice, firele care ĭese din fie-care bob (de ex., la orz). Viță transplantată cu rădăcina. (Se uzitează și la pl.: mustață lungă saŭ mustățĭ lungĭ). A-țĭ rade o mustață, a-țĭ rade jumătate (partea stîngă orĭ dreapta) din mustățĭ. A-țĭ miji mustața, a începe să-țĭ crească, a se ivi. A rîde pe supt mustață, a rîde ascunzîndu-țĭ rîsu pe supt mustață. – În est musteață, pl. ețĭ.

musteață sf vz mustață

+mustață (la ~) (fam.) loc. adj., loc. adv. (evitare ~, a evita ~)

mustață s. f., g.-d. art. mustății; pl. mustăți

mustață s. f., g.-d. art. mustății; pl. mustăți

mustață s. f., g.-d. art. mustății; pl. mustăți

mustață, pl. mustăți

mustață, -tăți.

mustață (mustăți), s. f. – 1. Părul care crește la bărbați deasupra buzei superioare. – 2. Radicelă, radiculă. – 3. Țeapă, aristă. – 4. Vlăstar de plantă agățătoare. – Mr., megl. mustață. Lat. mustacea (Pușcariu 1141; Candrea-Dens., 1187; REW 5803a), din gr. μύσταξ (Cihac, II, 678; Rosetti, II, 65), cf. bg. mustak (Domaschke 90), alb. mustakje, sb., cr. mustač, it. mostacchio, sp. mostacho. – Der. mustăcios, adj. (cu mustață); mustăcioară, s. f. (mustață mică), pe care REW 5803 îl derivă de la un lat. mustaciolum; mustăci, vb. (a zîmbi; a da semne de nemulțumire); mustăceală, s. f. (probă de nemulțumire). – Din rom. provine bg. mustăčuri (Capidan, Raporturile, 228).

MUSTAȚĂ subst. 1. – N. buc. etc. Musteață (Băl I; C Ștef). 2. Mustățea (Am; Hur). 3. Musteț, mold. < pl. musteți. 4. Din varianta ard. mustacă: Mustăcescu act.; Mustăcioiu, Nan (17 B I 88).

MUSTAȚĂ lipitoare, mustăfleoancă, opritor de muci.

a duce la mustață expr. (pop.) a consuma multe băuturi alcoolice.

a i-o pune (cuiva) între mustăți expr. (er. – d. bărbați) a avea contact sexual cu o femeie.

a râde pe sub mustață expr. a râde pe ascuns sau reținut.

a trage la măsea / la mustață expr. a consuma băuturi alcoolice în exces, a fi bețiv.

a zâmbi pe sub mustață (cuiva) expr. a zâmbi pe ascuns sau reținut.

a-i lua (cuiva) mustățile la tors expr. (er.) a practica cuniliția.

a-i râde (cuiva) mustața expr. a se bucura.

la mustață expr. (pop.) 1. în ultimul moment. 2. în mod nesperat.

mustăți s. f. pl. (er.) păr pubian bogat la femei.

MUSTAȚĂ s. v. barbă, mătase, țeapă.

MUSTAȚĂ s. v. antenă.

MUSTAȚĂ s. (ZOOL.) antenă. (~ artropodelor.)

mustață s. v. BARBĂ. MĂTASE. ȚEAPĂ.

MUSTAȚĂ s. f. I. (Adesea la pl. cu valoare de sg.) Părul care crește (la bărbați) deasupra buzei superioare. Iară musteața; acoperindu-i gura . . . , să mesteca cu barba. DOSOFTEI, V. S. octombrie 81^r/27. Nice ș-au tăiat unghiile, nici ș-au tocmit mustața lui. BIBLIA (1688), 235²/36. Vrîsta cea copilandrică, în carea vrîstă scot peri atîta la musteți, cît și la barbă [glosă marginală]. AETHIOPICA, 26^v/21. Copilașii cu musteață, barbă și plete lungi de la 1835, carii și astăzi tot tineri să numesc. RUSSO, S. 10. În acel echipagiu era . . . un june brunet care de pe barbetă și musteți se cunoștea că e străin. NEGRUZZI, S. I, 37. Fanariotul surîse cu îngîmfare ; apoi după ce-și răsuci de cîteva ori negrele sale mustăți, zise . . . FILIMON, O. I, 125. Tu cu mînile-ncleștate, mai cu degetele depeni, Mai sucești vreo țigară, numeri fire de musteți. EMINESCU, O. I, 155. Toți erau cu părul, cu barba și cu mustețele pline de promoroacă. CREANGĂ, P. 256. Bogoslovii erau toți oameni mari, cu barbă și cu mustețe. SLAVICI, N. I, 187. Am avut mustațe mari și sure. AGÎRBICEANU, A. 340. Dinții îi străluceau subt tufele de păr ale mustăților. SADOVEANU, B, 38. Zîmbi tușind în musteața stufoasă. C. PETRESCU, R. DR. 87. I-a băgat în răcori un palicar cu falnice musteți de smoală și flinta la umăr. id. A. R 8. Seamănă îngrozitor cu tata. Aceleași musteți lungi și cap uriaș. SAHIA, N. 20. Își chinuia între degete firele sure de musteți. BART, E. 285. Mustața lui întoarsă frumos era ca și șorțul de albă. ARGHEZI, P. T. 116. Purta o mustață neagră și întoarsă. CAMIL PETRESCU, O. I, 28. Are mustăți roșcovane pe buză. STANCU, D. 15. Liteanul că se mira Și musteața-și resucea. ALECSANDRI, P. P. 176, cf. 209. Pe noi colăceri ne-alese, Cu mustețile sumese. TEODORESCU, P. P. 171. Măi bădiță de la școală, Vin-acasă de te-nsoară, Că barba mi te-mpresoară Și musteața-ți taie fața. JARNIK-BÎRSEANU, D. 240. Paloșul că mi-l scotea, Pe palmă mi-l învîrtea, La mustețe mi-l cerca. POP., ap. GCR II, 297. Cine naib-a mai văzut Cioară neagră cu albeață, Fată mare cu mustață. DOINE, 211. Cînd o fi dă trei ani, are să fie om mare cu mustăți șî cu barbă ca toți oamenii. ȘEZ. III, 98. Trei fire de mustețe . . . Mi-au dat în căruntețe. BIBICESCU, P. P. 303. De mustăți și de coate goale să nu te plîngi niciodată. ZANNE, P. II, 301. Hurduc, burduc, de mustăți te duc (Bota). GOROVEI, C. 29. (În context figurat) O cojiță de alună trag locuste, podu-l scutur, Cu musteața răsucită șede-n ea un mire flutur. EMINESCU, O. I, 87.