ANTENĂ, antene, s. f. 1. Apendice situat pe capul artropodelor, care servește ca organ de simț. 2. Dispozitiv format din conductoare filiforme și stâlpi de susținere sau din suprafețe conductoare, prin care se radiază direct în spațiu ori se captează direct din spațiu unde electromagnetice. ◊ Antenă colectivă sau de bloc = antenă (combinată) cu echipament electronic adecvat pentru asigurarea recepției radio sau de televiziune la mai mulți abonați asociați. Antenă de cameră = antenă de recepție situată în interiorul încăperii în care se află radioul sau televizorul. Antenă încorporată = antenă inclusă în caseta radioului. 3. Bară lungă și mobilă prinsă transversal de catarg, spre a ține o parte din pânzele unei corăbii. 4. (Fam.; adesea la pl.) Sursă de informații. – Din fr. antenne, lat. antenna.

antenă sf [At: LTR / Pl: ~ne / E: fr antenne] 1 (Fig) Fiecare dintre cele două firișoare mobile care se află la capul unor insecte, al crustaceelor și al miriapodelor și care servește ca organ de simț. 2 Dispozitiv de emisie sau de recepție a undelor electromagnetice conectat la aparate care funcționează pe baza acestui tip de unde. 3 Bară lungă, mobilă, prinsă transversal de catarg, care ajută la susținerea pânzelor unei corăbii. 4 (Fam; mpl) Sursă de informații.

*ANTENĂ (pl. -ene) sf. 1 ⛵ Una din cele trei vergi fixate de bompres, care susține o velă latină sau triunghiulară (🖼 139) ¶ 2 📠 Unul sau mai multe fire metalice întinse la oarecare înălțime deasupra solului și care sînt legate de un post radiofonic sau radiotelegrafic, cu scopul de a înlesni captarea sau propagarea în toate direcțiunile a undelor electro-magnetice (🖼 140) ¶ 3 🐙 Una din prelungirile, în număr de două, patru sau mai multe, în formă de fire ori de coarne, articulate și mobile, pe care le au pe cap mai toate anelidele și artropodele; ele sînt organele simțurilor la aceste animale, în special al pipăitului și al mirosului (🖼 141) [fr.].

ANTENĂ, antene, s. f. 1. (Adesea fig.) Fiecare dintre cele două firișoare mobile care se află la capul unor insecte, al crustaceelor și al miriapodelor și care servește ca organ de simț. 2. Conductă sau ansamblu de conducte electrice aeriene care formează un circuit electric (folosit în radiocomunicații). ◊ Antenă colectivă sau de bloc = antenă (combinată) cu echipament electronic adecvat pentru asigurarea recepției radio sau de televiziune la mai mulți abonați asociați. Antenă de cameră = antenă de recepție situată în interiorul încăperii în care se află radioul sau televizorul. Antenă încorporată = antenă inclusă în caseta radioului. 3. Bară lungă și mobilă prinsă transversal de catarg, spre a ține o parte din pânzele unei corăbii. 4. (Fam.; adesea la pl.) Sursă de informații. – Din fr. antenne, lat. antenna.

ANTENĂ, antene, s. f. 1. Fiecare dintre cele două firișoare mobile care se află la capul insectelor și al crustaceelor și care servește ca organ de simț. 2. Dispozitiv de fire metalice cu care se emit sau se recepționează undele electromagnetice; instalație simplă de acest fel (pe acoperișul unei case) cu scopul de a întări puterea de recepție a unui aparat de radio. Din dreptul lor [al clădirilor] oamenii au făcut să se ridice spre cer stîlpii de fier... între care antena e întinsă ca un hamac fantastic. BOGZA, C. O. 202. 3. Bară lungă și mobilă prinsă transversal de catarg printr-un scripete, spre a ține pînza triunghiulară a corăbiilor.

ANTENĂ, antene, s. f. (Adesea fig.) 1. Fiecare dintre cele două firișoare mobile care se află la capul insectelor, crustaceelor și miriapodelor, și care servește ca organ de simț. 2. Conductă sau ansamblu de conducte electrice aeriene care formează un circuit electric (folosit în radiocomunicații). 3. Bară lungă și mobilă prinsă transversal de catarg, spre a ține o parte din pînzele unei corăbii. – Fr. antenne (lat. lit. antenna).

ANTENĂ s.f. 1. Fiecare dintre cele două organe de simț, de forma unor firișoare mobile, care se găsesc la capul insectelor și al crustaceelor. 2. Dispozitiv de emisie sau de captare a undelor electromagnetice, legat la aparatele de emisie sau de recepție a undelor. 3. Vergă oblică la catargele corăbiilor. [< fr. antenne, it. antenna. / < lat. antenna].

ANTENĂ s. f. 1. fiecare dintre cele două organe de simț, firișoare mobile pe capul unor insecte, al crustaceelor și miriapodelor. 2. dispozitiv de transmitere, de captare a undelor electromagnetice, la aparatele de emisie sau de recepție a undelor. 3. vergă a unei vele latine, foarte lungă, ascuțită la extremități. 4. (fam.; pl.) sursă de informații. 5. filială, unitate subalternă detașată pe lângă un organism central. (< fr. antenne, lat. antenna)

antenă s. f. Filială, unitate subalternă detașată pe lângă un organism central ◊ „În prezent, fostul premier se află la Nantes, pentru a-și îngriji ulcerul de care suferă la clinica condusă de tatăl șefului antenei de la București a organizației «Médecins du Monde».” R.l. 5 XI 91 p. 5 (din fr. antenne; PR; DMC 1970; DEX, DN3, DEX-S – alte sensuri)

ANTENĂ ~e f. 1) Organ de simț și de miros la unele insecte și crustacee. 2) Dispozitiv de transmitere sau de captare din spațiu a undelor electromagnetice. ~ emițătoare. [G.-D. antenei] /<fr. antenne, lat. antenna

antenă f. 1. un fel de coarne mobile pe capul insectelor; 2. prăjina catartului care sprijină pânza triunghiulară.

antenă f. firul conducător întrebuințat în radiotelegrafie.

*anténă f., pl. e (lat. antenna. Mar. Lemnu perpendicular pe catarg (la luntri prăjina oblică) de care atîrnă pînza (pop. adénă, d. ngr. andéna scris anténna). Zool. Un fel de coarne mobile cu care unele insecte (ca gîndaciĭ, albinele, fluturiĭ) pipăĭe. Catarg de prins undele radiofonice.

antenă s. f., g.-d. art. antenei; pl. antene

antenă s. f., g.-d. art. antenei; pl. antene

antenă s. f., g.-d. art. antenei; pl. antene

ANTENĂ s. (ZOOL.) mustață. (~ artropodelor.)

ANTENĂ s. (ZOOL.) mustață. (~ artropodelor.)

antenă, antene s. f. 1. informator 2. lucrător SRI 3. (la pl.) urechi