muscel² sn [At: PHILIPPIDE, P. 64 / Pl: ~e / E: mușchi² + -cel] 1-2 (Rar; șhp) Mușchi² (mic) de porc.

muscel¹ sn [At: CUV D. BĂTR I, 246 / V: (reg) mușcel / Pl: ~e / E: cf munțicei (pll munticel)] 1 Culme deluroasă prelungă, nu prea înaltă, cu povârnișuri domoale, cu profilul transversal convex în partea superioară și concav către bază Si: colină, muncel. 2 (Reg) Imaș. 3 (Reg) Câmp situat în vecinătatea satului.

MUSCEL, muscele, s. n. Deal înalt, cu pantă ușoară, făcînd tranziția între regiunea de munte și cea de deal. Cele două focuri pocniră de parcă s-ar fi spart bolta cerului și pe urmă hăuliră, șfărămîndu-se peste muscele. V. ROM. noiembrie 1953, 12. Se îndreptă apoi spre Vîlcea, ca de acolo să se-ntoarcă, pe sub muscele, la locul unde se adunase la tabără fiii săi. ODOBESCU, S. I 164. Variantă: mușcel ȘEZ. I 142) s. n.

MUSCEL ~e n. Porțiune de teren de la poalele munților, acoperită cu pășuni, fânețe și livezi, care constituie zona de trecere dintre munți și dealuri. /Orig. nec.

Muscel n. jud. așezat la răsărit de Argeș: 135.000 loc. Cap. Câmpulung (Muscelean).

muscel n. 1. deal înalt cam până la 400 metri; 2. pl. șir de dealuri; 3. (Putna) imaș de vite. [Origină necunoscută].

muncel sn [At: (a. 1684) ȘTEFANELLI, D. C. 8 / Pl: ~e, (îrg, sm) ~cei / E: ml monticellus] 1 Formă de relief convexă sau plată situată între două văi și făcând parte din treapta mai coborâtă a unui masiv sau lanț muntos. 2 Munte puțin înalt. 3 Parte mai joasă a muntelui. 4 Deal în formă de căciulă, cu locuri bune de pășune, de arat sau de cosit. 5 Colină.

mușcel sn vz muscel¹

muncél n., pl. e (lat. monticĕllus, it. monticello, fr. monceau, sp. montecillo). Est. Munte mic, deal mare. – În vest mușcel (din *munțicel?).

mușcél, V. muncel.

muscel s. n., pl. muscele

muscel s. n., pl. muscele

muscel s. n., pl. muscele

muscel (pr. sce)

MUSCELELE ARGEȘULUI (MUSCELELE GETICE sau SUBCARPAȚII ARGEȘULUI) 1. Unitate de relief bine individualizată formată dintr-o asociație de culmi înalte și prelungi, cu alt. între 600 și 1.000 m, separate de depresiuni, situată între lanțul M-ților Cozia, Ghițu, Frunți și Iezer (la N), valea superioară a Dâmboviței (la E), Piemontul Cândești, Dealurile Argeșului și Piemontul Cotmeana (la S) și valea Oltului (la V). Denumirea de muescele a fost atribuită acestei zone de către Ion Popescu-Voitești în 1908. În șirul masivelor deluroase se evidențiază, de la E la V, Mățău (1.017 m), Ciocanu (886 m), Chicera sau Chicuira (1.218 m; după alte surse 1.227 m), Tămașu (1.104 m) ș.a., separate de culoare de vale (Topolog, Argeș, Vâlsan, Rău Târgului, Argeșel ș.a.), masive care domină către N o serie de depresiuni tectonice de contact (Sălătrucu pe râul Topolog, Arefu pe Argeș, Brădetu pe Vâlsan, Nucșoara pe Râu Doamnei, Câmpulung pe Bughea și Râu Târgului ș.a.). Întinse zone de fânețe și livezi. 2. Muscelele Năsăudului v. Năsăud (1).

NANU-MUSCEL, Ioan (1862-1938, n. Câmpulung), medic român. Prof. univ. la București. Contribuții în domeniile semiologiei, holerei, pneumoniei, febrei recurente („Clinici medicale”, în colab.).

POIENARII DE MUSCEL, com. în jud. Argeș, situată în E muscelelor Argeșului, la poalele SV ale dealului Mățău, pe Râu Tărgului; 3.667 loc. (2003). Reșed com. este satul Poienari. Expl. de lignit (în satul Jugur). Pomicultură. Biserica cu triplu hram – Sf. Nicolae, Sfinții Voievozi și Sf. Ioan (1854), în satul Jugur.

muscel, muscele, s.n. (reg.) 1. deal înalt de 400 metri. 2. (la pl.) șir de dealuri. 3. imaș (islaz) de vite.

MUSCEL¹ s. n. 1. Culme deluroasă prelungă, nu prea înaltă, cu povîrnișuri domoale, cu profilul transversal convex în partea superioară și concav către bază. V. m u n c e l, c o l i n ă. Cf. CUV. D. BĂTR. i, 246. Suflet avea Italia-n latinele muscele. I. VĂCĂRESCUL, P. 135/6, cf. BARONZI, L. 114. Se îndreptă apoi spre Vîlcea ca de acolo să se-ntoarcă, pe sub muscele, la locul unde se adunase la tabără fiii săi. ODOBESCU, S. I, 164. Brîiele de mușcele se zăreau într-o lumină leșioasă. DELAVRANCEA, T. 201. Cele două focuri pocniră de parcă s-ar fi spart bolta cerului și pe urmă hăuliră sfărîmîndu-se peste muscel. CAMIL PETRESCU, O. I, 549. Văzui mândruțele mele, Le văzui pe cîte trele Coborînd după muscele. ȘEZ. I, 142. Ce cați Leano pe colnic ? – O vacă ș-un vițel mic. – Ce cați Leano pe muscel ? Cat o vacă și-un vițel. MAT. FOLK. 1109. Au plecat pe muscele în sus peste munți în Ardeal. RĂDULESCU-CODIN, Î. 84. Voinici caii-ș potcovește . . . Cu calele de oțăl, Săvai rabde la muscel. GRAIUL, I, 131. Și într-o noapte întunecoasă, fără a prinde de veste boierii, își încărcă două care cu scule și cu tot ce avea mai prețios și o porni la drum peste muscele. I. CR. VI, 238. 2. (Regional) Imaș (GRAIUL, I, 288); cîmp situat în vecinătatea satului (ALR II/784). Am păscut oile pînă-n crăciun și pe urmă le-am adus îndărăt, pă muscel. GRAIUL, I , 132, cf. PĂCALĂ, M. R. 219. – Pl.: muscele. – Și: (regional) mușcél s.n. – Din *munțicei (pl. lui munticel). BL VII, 136.

MUSCEL² s. n. (Rar) Diminutiv al lui m u ș c h i²; mușchi² mic (de porc). Cf. PHILIPPIDE, P. 64. – Pl.: muscele. – @Mușchi²2 + suf. -cel.