MUSCEL¹ s. n. 1. Culme deluroasă prelungă, nu prea înaltă, cu povîrnișuri domoale, cu profilul transversal convex în partea superioară și concav către bază. V. m u n c e l, c o l i n ă. Cf. CUV. D. BĂTR. i, 246. Suflet avea Italia-n latinele muscele. I. VĂCĂRESCUL, P. 135/6, cf. BARONZI, L. 114. Se îndreptă apoi spre Vîlcea ca de acolo să se-ntoarcă, pe sub muscele, la locul unde se adunase la tabără fiii săi. ODOBESCU, S. I, 164. Brîiele de mușcele se zăreau într-o lumină leșioasă. DELAVRANCEA, T. 201. Cele două focuri pocniră de parcă s-ar fi spart bolta cerului și pe urmă hăuliră sfărîmîndu-se peste muscel. CAMIL PETRESCU, O. I, 549. Văzui mândruțele mele, Le văzui pe cîte trele Coborînd după muscele. ȘEZ. I, 142. Ce cați Leano pe colnic ? – O vacă ș-un vițel mic. – Ce cați Leano pe muscel ? Cat o vacă și-un vițel. MAT. FOLK. 1109. Au plecat pe muscele în sus peste munți în Ardeal. RĂDULESCU-CODIN, Î. 84. Voinici caii-ș potcovește . . . Cu calele de oțăl, Săvai rabde la muscel. GRAIUL, I, 131. Și într-o noapte întunecoasă, fără a prinde de veste boierii, își încărcă două care cu scule și cu tot ce avea mai prețios și o porni la drum peste muscele. I. CR. VI, 238. 2. (Regional) Imaș (GRAIUL, I, 288); cîmp situat în vecinătatea satului (ALR II/784). Am păscut oile pînă-n crăciun și pe urmă le-am adus îndărăt, pă muscel. GRAIUL, I , 132, cf. PĂCALĂ, M. R. 219. – Pl.: muscele. – Și: (regional) mușcél s.n. – Din *munțicei (pl. lui munticel). BL VII, 136.