mulcomire sf vz molcomire

mâlcomi v vz molcomi

mâlcomire sf vz molcomire

molcomi [At: BIBLIA (1688), 341²/47 / V: mulcămi, mul~, (înv) mulcumi / Pzi: ~mesc / E: molcom] 1 vi (Înv) A sta nemișcat, neclintit. 2 vi (Înv) A sta în expectativă. 3 vr A se încetini. 4-5 vrt (Pop) A (se) liniști. 6 vt (Pop) A mângâia. 7-8 vtr (Pop) A (se) îmbuna. 9 vt (Pop) A convinge. 10 vi (înv) A se supune. 11 vr A se linguși.

molcomire sf [At: N. TEST. (1648), 309723 / V: măl~, mâl~, mul~ / Pl: ~i / E: molcomi] 1 (Înv) Nemișcare. 2 Încetinire. 3 Liniștire. 4 Mângâiere. 5 (Pop) Îmbunare. 6 Liniște. 7 Desfășurare lentă a unui proces, a unei acțiuni. 8 Supunere. 9 (Îlv) A face mâlcomire A se ploconi. 10 Lingușire.

mulcămi v vz molcomi

mulcomi v vz molcomi

mulcumi v vz molcomi

multcomi v vz molcomi

MOLCOMI, molcomesc, vb. IV. Tranz. (Și în forma mulcomi) A liniști, a astîmpăra, a potoli, a îmblînzi; a alina. Ei, nu te necăji, nevastă tînără și frumoasă, spuse molcomind-o Goldiș. V. ROM. decembrie 1953, 67. Fata... se mira ce are Cînele, și blîndă ea l-a mulcomit. COȘBUC, P. I 251. I-ar fi putut îmbuna și mulcomi. MARIAN, O. I 7. ◊ Refl. Furia incendiului se mulcomise. REBREANU, R. II 157. – Variantă: mulcomi vb. IV.

A SE MOLCOMI mă ~esc intranz. pop. 1) (despre fenomene ale naturii sau despre manifestări ale oamenilor) A pierde din intensitate (până la încetare); a deveni molcom; a se domoli; a se liniști; a se potoli; a se ogoi; a se tempera; a se modera. 2) (despre ființe) A deveni calm, înfrânându-se; a se domoli; a se ogoi; a se tempera; a se modera. /Din molcom

A MOLCOMI ~esc tranz. pop. A face să se molcomească; a liniști; a potoli; a calma; a domoli; a ogoi. /Din molcom

molcomì v. a alina, a potoli.

mîlcomésc v. tr. (d. mîlcom). Vechĭ. Liniștesc. V. intr. Tac molcom. V. refl. Mă liniștesc. Azĭ. Nord. Molcomesc și mulcomesc, liniștesc, fac să tacă.

múlca, múlcu, și mulcomésc, V. mîlcom, mîlcomesc.

molcomi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molcomesc, 3 molcomește, imperf. 1 molcomeam; conj. prez. 1 sg. să molcomesc, 3 să molcomească

molcomi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molcomesc, imperf. 3 sg. molcomea; conj. prez. 3 să molcomească

molcomi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molcomesc, imperf. 3 sg. molcomea; conj. prez. 3 sg. și pl. molcomească

MOLCOMI vb. v. astâmpăra, calma, domoli, liniști, potoli, smeri, tempera, umili.

MOLCOMIRE s. v. acalmie, calm, liniște, pace, smerenie, tăcere, umilință.

molcomi vb. v. ASTÎMPĂRA. CALMA. DOMOLI. LINIȘTI. POTOLI. SMERI. TEMPERA. UMILI.

molcomire s. v. ACALMIE. CALM. LINIȘTE. PACE. SMERENIE. TĂCERE. UMILINȚĂ.

mâlcomi, mâlcomesc, vb. IV (reg.) a (se) liniști, a tăcea.

molcomí, molcomesc, v.t.r. 1. A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) calma. 2. A mângâia, a îmbuna. – Din molcom (DEX, MDA).

molcomi, molcomesc, vb. tranz., refl. – 1. A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) calma. 2. A mângâia, a îmbuna. – Din molcom (DEX, MDA).

MULCOMIRE s. f. v. molcomire.

MOLCOMI vb. IV. 1. I n t r a n z. (Învechit) A sta nemișcat, neclintit. Și deaca am auzit cuvântul acesta, mi-am spart hainele meale. . . și zmulgeam perii capului mieu și den barba mea și șădeam mîlcomind (ș i a m s t a t î n c r e m e n i t B 1 938). BIBLIA (1 688), 341²/47. ♦ A sta în expectativă. Ci dar întru acești ani dentăi ai domniei lui, molcomind el ca să vază ce fac nemții și ungurii (începutul sec. XVIII). MAG. IST. I, 226/22. ♦ R e f l. A se încetini. Mersul spre înmulțirea populațiunii s-a molcomit. I. IONESCU, P. 188. 2. R e f l. și t r a n z. (Popular) A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) calma. De veți mai îndrăzni a face ceva lucru nou în contra lui, nu vom agiuta mai mult, nici vom mulcumi mai mult lucrul și apăra pre voi. ȘINCAI, HR. II, 33/11. Să așteptăm până să vor mai mulcomi duhurile cele înfierbîntate. GT (1838), 52²/15. Acolo . . . petrecu el mai mult timp . . . pînă ce se mai molcomiră boierii. MARIAN, T. 152, cf. id. NU. 823. După ce i-am expus motivele. . . s-a molcomit. SBIERA, F. S. 259, cf. 157. Furia incendiului se mulcomise. REBREANU, R. II, 157. Mulcomindu-și puțin emoția, izbuti să-i spună rugător. . . id. P. S. 108. Încetul cu încetul mînia lui de profet supărat s-a mulcomit. V. ROM. ianuarie 1960, 20. Spune-mi: unde ții tu inimioara teu, că dacă aș ști-o eu unde-i apoi tot m-aș mai molcomi. SBIERA, P. 62, cf. 11. ◊ A b s o l. (Învechit, rar) Și vrînd să răsplătească Lupului și lui Buzdugan pentru răotățile ce făcuse . . . au socotit să-i ducă molcomind, să-i dea în mîinile pașăi (începutul sec. XVIII). MAG. IST. I, 279/14. 3. T r a n z. (Popular) A mîngîia; a îmbuna, a împăca; a convinge. Mulțime de paținachi au încungiurat Odriul. . . pre carii cu banii i-au mulcomit Briennie, de s-au tras de la cetate. ȘINCAI, HR. I, 207/3. Unii copii plîng mai încet, alții însă așa de tare, că nu ești în stare să-i molcomești. MARIAN, NA. 180, cf. id. O. I, 7. Și flămînde erau fetele văduvei Leanca, încît nici cu vorba, nici cu poveștile nu le-au putut mulcomi. CONV. LIT. XXVII, 216. Plînsetul lui mulcomit-a pe-ai noștri; și-amarul mîniei Stinsu-s-a-n pepturi. COȘBUC, AE. 31. [Fata] se mira ce are Cîinele și blîndă ea l-a mulcomit. id. P. I, 251. Ei, nu te necăji, nevastă tînără și frumoasă, spuse molcomind-o Goldiș. V. ROM. decembrie 1953, 67. Îndată i s-au și făcut Iui Busuioc o jale și un dor ca acela. . . Dară frate-său tot l-au mălcomit și l-au îndemnat ba cu una, ba cu alta. SBIERA, P. 101. Îi tot mulcămește ca să aștepte pînă se face ziuă, ș-apoi pe toți îi îndestulește. RETEGANUL, ap. CADE. Floricica-așa grăiește. Pe maică-sa mulcomește. ȘEZ. XII, 98. Baba, ca să-i molcomească, făcu o turtă de cenușă și o învălui în spuză, zicînd că le va da după ce să va coace. CĂTANĂ, P. B. II, 129. ◊ R e f l. Fata, auzind aceasta, se mai mulcomi puțin și începu a fi mai voioasă. MARIAN, O. II, 184. 4. I n t r a n z. (Învechit) A se supune, a se smeri. Greșit-ai, mîlcomeaște. BIBLIA (1 688), 3²/19. Cu cuviință iaste și a mîlcomi împreună cu unul sau cu doi (sfîrșitul sec. XVIII). CAT. MAN. II, 225. ♦ R e f l. A se linguși. Și eu voi înceape a mă mulcomi, să văd, au nu mi-ar fi ceva mai bine. ȚICHINDEAL, F. 104/13. – Prez. ind.: molcomesc. – Și: mulcomi, (învechit și regional) mălcomí, mîlcomi, (regional) molcumí (COV. LIT. XLIII, 926), mulcămí, (învechit) mulcumi vb. IV. – V. molcom.

MOLCOMÍRE s. f. (Învechit) Acțiunea de a (s e) m o l c o m i. 1. Liniște, tăcere. Fu mălcomire (s – a f ă c u t t ă c e r e B 1 938) În ceriu ca giumătate de ceas. N. TEST. (1648), 309^r/23. Să ne odihnim în liniștea mălcomirii (a. 1713). BV I, 488, cf. PONTBRIANT, D., BARCIANU, ALEXI. W. ♦ Desfășurare lentă a unui proces, a unei acțiuni. Decadența popoarelor se face. . . cu multă molcomire, trebuie să treacă secole pentru ca o națiune să declare sărăcia ei. I. IONESCU, M. 309. 2. Supunere, smerenie. Împreunîndu-se cu turcul, au venit în București. . . în divanul cel mare și acolo, citind cartea, sta domnul și toți în picioare cu mîlcomire (începutul sec. XVIII). MAG. IST. V, 99. ◊ L o c. v b. A face mîlcomire = a se ploconi, a se închina. Au intrat în biserică cu boierii și sărutînd icoanele, au șâzut în scaun . . . Deci făcînd mîlcomire, era acolea și părintele și patriarhul Dionisie și Vlădica. IST. Ț. R. 7. ♦ Lingușire. Spurcăciunea aceasta de cîne cu mulcomirea lui, cît bine capătă. ȚICHINDEAL, F. 104/12. – Și: mălcomíre, mîlcomire, mulcomíre s. f. – V. molcomi.