molcomire sf [At: N. TEST. (1648), 309723 / V: măl~, mâl~, mul~ / Pl: ~i / E: molcomi] 1 (Înv) Nemișcare. 2 Încetinire. 3 Liniștire. 4 Mângâiere. 5 (Pop) Îmbunare. 6 Liniște. 7 Desfășurare lentă a unui proces, a unei acțiuni. 8 Supunere. 9 (Îlv) A face mâlcomire A se ploconi. 10 Lingușire.

mâlcomire sf vz molcomire

mulcomire sf vz molcomire

MOLCOMIRE s. v. acalmie, calm, liniște, pace, smerenie, tăcere, umilință.

molcomire s. v. ACALMIE. CALM. LINIȘTE. PACE. SMERENIE. TĂCERE. UMILINȚĂ.

MOLCOMÍRE s. f. (Învechit) Acțiunea de a (s e) m o l c o m i. 1. Liniște, tăcere. Fu mălcomire (s – a f ă c u t t ă c e r e B 1 938) În ceriu ca giumătate de ceas. N. TEST. (1648), 309^r/23. Să ne odihnim în liniștea mălcomirii (a. 1713). BV I, 488, cf. PONTBRIANT, D., BARCIANU, ALEXI. W. ♦ Desfășurare lentă a unui proces, a unei acțiuni. Decadența popoarelor se face. . . cu multă molcomire, trebuie să treacă secole pentru ca o națiune să declare sărăcia ei. I. IONESCU, M. 309. 2. Supunere, smerenie. Împreunîndu-se cu turcul, au venit în București. . . în divanul cel mare și acolo, citind cartea, sta domnul și toți în picioare cu mîlcomire (începutul sec. XVIII). MAG. IST. V, 99. ◊ L o c. v b. A face mîlcomire = a se ploconi, a se închina. Au intrat în biserică cu boierii și sărutînd icoanele, au șâzut în scaun . . . Deci făcînd mîlcomire, era acolea și părintele și patriarhul Dionisie și Vlădica. IST. Ț. R. 7. ♦ Lingușire. Spurcăciunea aceasta de cîne cu mulcomirea lui, cît bine capătă. ȚICHINDEAL, F. 104/12. – Și: mălcomíre, mîlcomire, mulcomíre s. f. – V. molcomi.