mucegai sn [At: FILIMON, O. I, 94 / V: (reg) ~cig~, muște~ / Pl: ~uri și (rar) ~găi / E: cf muced] 1 Ciuperci saprofite sau parazite ale căror micelii și fructificații formează o masă pâsloasă, filamentoasă, de culoare albă, cenușie sau verzuie și care determină degradarea mediului pe care se dezvoltă Vz mucezeală (1), mușiță, (reg) mucoare (1), mucureală, (rar) mucezitură. 2 (Pex) Igrasie. 3 (D. oameni; rar; îlv) A prinde (~ sau a~i prinde inima ~) A se ramoli. 4 (Fig) Ceea ce este urât, dezgustător. 5 (Reg) Rugină a cerealelor.

MUCEGAI, mucegaiuri, s. n. Nume dat ciupercilor care se dezvoltă la suprafața substanței organice, ori în condiții de umezeală excesivă, sub forma unui strat pîslos, cenușiu spre verzui. Miroase a mucegai, a umezeală. BOGZA, A. Î. 169. Plăvița multă vreme contenită între zăgazuri se repede între jgheaburile verzi de mucegai. MACEDONSKI, O. III 3. Păreții erau negri de șiroaiele de ploaie ce curgeau prin pod și un mucegai verde se prinsese de var. EMINESCU, N. 38. – Variantă: mucigai s. n.

MUCEGAI ~uri n. Strat de ciuperci saprofite sau parazite, care se dezvoltă pe suprafața unor substanțe organice, obiecte umede etc.; mucezeală. * A prinde ~ a) a se acoperi cu mucegai; b) a-și pierde vigoarea; a se ramoli. /Din muced

mucegáĭ n., pl. urĭ (d. muced [ca putregaĭ d. putred și ucig d. ucíd] saŭ lat. *mucĭcália [d. *múcicus îld. múcidus], de unde it. moccicáglia). Substanța muciloginoasă albă, cenușie saŭ verzie care se formează la umezeală pe corpurile organice (brînză, pele, lămîĭ, vin ș. a.) și care se compune din diverse speciĭ de cĭupercĭ microscopice care vegetează pe aceste corpurĭ ca să profite saŭ parazite producînd în acelașĭ timp putrezirea lor. Ast-fel de cĭupercĭ sînt: mucor mucedo, mucor racemósus, aspergillus glaucus, penicillum cábdidum și penicillum glaucum.

mucegăi vir [At: I. IONESCU, C. 137/1 / V: (reg) ~cig~, (cscj) ~ia, ~cigăia / Pzi: 3 ~ește / E: mucegai] 1-2 A se acoperi de mucegai (1) (degradându-se, stricându- se) Si: a (se) mucezi, (reg) a (se) mucuri¹.

mucegăia v vz mucegăi

mucigai sn vz mucegai

mucigai v vz mucegai

mucigăia v vz mucegăi

muștegai sn vz mucegai

MUCEGĂI, pers. 3 mucegăiește, vb. IV. lntranz. și refl. A prinde mucegai, a se acoperi de mucegai, a mucezi.

A MUCEGĂI ~iesc intranz. A prinde mucegai; a se acoperi cu mucegai; a deveni muced; a mucezi. /Din mucegai

mucegaiu n. 1. un fel de vegetațiune ce răsare pe substanțele animale sau vegetale sub influența căldurei și a umidității; 2. fig. putregiune, căzătură: mucegaiul de babă CR. [Formațiune românească din muced (cf. putregaiu)].

mucegăĭésc v. intr. (d. mucegaĭ). Mucezesc, prind mucegaĭ.

mucegai s. n., pl. mucegaiuri

mucegai s. n., pl. mucegaiuri

mucegai s. n., pl. mucegaiuri

mucegai

mucegăi (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. mucegăiește, 3 pl. mucegăiesc, imperf. 3 sg. mucegăia; conj. prez. 3 să mucegăiască

mucegăi (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. mucegăiește, imperf. 3 sg. mucegăia; conj. prez. 3 să mucegăiască

mucegăi vb., ind. prez. 3 sg. mucegăiește, 3 pl. mucegăiesc, imperf. 3 sg. mucegăia; conj. prez. 3 sg. și pl. mucegăiască

mucegăi (ind. prez. 3 sg. mucegăiește, conj. mucegăiască)

mucegaiu, -gaiuri.

mucegăesc, -găiască 3 conj., -găiam 1 imp.

MUCEGAI s. mucezeală, mușiță, (rar) mucezitură, (reg.) mucoare, mucureală, sfoiag, sfoiegeală. (Alimentul a prins un strat de ~.)

MUCEGAI s. v. rugină.

mucegai s. v. RUGINĂ.

MUCEGAI s. mucezeală, mușiță, (rar) mucezitură, (reg.) mucoare, mucureală, sfoiag, sfoiegeală. (Alimentul a prins un strat de ~.)

MUCEGĂI vb. a (se) mucezi, (reg.) a (se) mucuri, (Olt.) a (se) sfoiegi. (Un aliment care s-a ~.)

MUCEGĂI vb. a (se) mucezi, (reg.) a (se) mucuri, (Olt.) a (se) sfoiegi. (Un aliment care s-a ~.)

MUCEGAI s. n. 1. Nume dat ciupercilor saprofite sau parazite ale căror micelii și fructificații formează o masă pîsloasă, filamentoasă, de culoare albă, cenușie sau verzuie și care determină degradarea mediului pe care se dezvoltă, m u c e z e a l ă (1), m u ș i ț ă (5), (regional) m u c o a r e (1), m u c u r e a l ă, (rar) m u c e z i t u r ă; p. e x t. igrasie. Păreții erau negri de șiroaiele de ploaie ce curgeau prin pod și un mucegai verde se prinsese de var. EMINESCU, N. 38. Plăvița. . . se repede între jgheaburile verzi de mucegai. MACEDONSKI, O. III, 3. M-am așezat pe-o cioată, în mireasmă de mucegai și izmă. SADOVEANU, A. I. 148. Pe unde-i fi acum de nu te-areți ? Crescut-au mucegaiuri pe pereți. TULBURE, V. R. 16. Locuia . . . îhtr-o casă veche, cu miros de mucegai și igrasie. V. ROM. octombrie 1954, 85. Miroase a mucegai, a umezeală. BOGZA, A. Î. 169. Zidurile verzi de mucegai. STANCU, R. A. II, 404. Și te du-n codri pustii unde paseri nu zboară, să rămîi acolo, în muștegai Și-n putregai. MARIAN, V. 204. Mucegaie, aprinde-te, Neică, dezmînie-te. ȘEZ. IV, 139. [Vinul] are gust a mucigai. ALR SN I h 239/414. [Vinul] a prins mucigai. ib. h 244/228. ◊ E x p r. (Rar) A prinde mucegai sau a-i prinde inima mucegai = (despre oameni) a îmbătrîni, a se ramoli. Cf. ZANNE, P. II, 206. ◊ (Ca epitet, precedînd termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”) M-am săturat pînă-n gît de mucegaiul de babă. CREANGĂ, P. 122. ◊ F i g. Sînteți putrăjunea și mucegaiul ce sapă din temelii și răstoarnă împărățiile și domniile. FILIMON, O. I, 94. Celelalte figuri de trudnici zileri rămîn șterse, întunecate și împîslite de mucegaiul uitării. CIAUȘANU, R. SCUT. 16. Și zările, mâncate de mucegaiuri, put. ARGHEZI, V. 118. ♦ Fi g. Ceea ce este urît, scîrbos, dezgustător. Cînd a aflat însă cuconu Costache că persoane cu mustăți și cu barbă se îndeletnicesc cu așa vorbe rușinoase și cu mucegaiuri lepădate de limbă, și-a făcut cruce. SADOVEANU, O. IX, 425. Din mucegaiuri, bube și noroi, Iscat-am frumuseți și prețuri noi. ARGHEZI, V. 10. 2. (Regional) Rugină (a cerealelor) (Vulcan). Cf. A III 19. – Pl.: mucegaiuri și (rar, din necesități de rimă) mucegăi (CONTEMP. 1949, nr. 161, 5/2). – Și: (regional) mucigái, muștegái s. n. – De la muced.

MUCEGĂI vb. IV. I n t r a n z. și r e f l. A se acoperi de mucegai (1), a prinde mucegai (degradîndu-se, stricîndu-se); a (se) mucezi, (regional) a (se) mucuri¹. Toată pîne să aprinde și mucegăiazâ. I. IONESCU, C. 137/1. Trebuie să cosesc și să adun finul. . . Dacă nu sînt acolo, se mucegăiește. CAMIL PETRESCU, O. III, 22. [Pîinea] o mucigăit. ALR II/I MN 7, 6 847/386. ♦ T r a n z. f a c t. A face să mucegăiască. [Un porumb] stricat va mucigăia pe mulți din cei buni. DRĂGHICI, ap. TRDG. Cea mai mică neîngrijere și perdere de vreme lasă holdele. . . în voia ploilor. . . le încolțăște și le mucegăiazâ. I. IONESCU, C. 124/3, cf. 163/15. ◊ F i g. Venind se vede ploaia cu lacrimi pe obraz, Să ne mucigăiască privirea și cuvintele. LESNEA, A. 119. – Prez. ind. pers. 3: mucegăiește. - Și: (regional) mucegăiá vb. I, mucigăi vb. IV, mucigăiá vb. I. – V. mucegai.