MORATORIU, -IE, moratorii, s. n., adj. 1. S. n. Amânare pe o anumită perioadă a plății datoriilor unui debitor, acordată de o instanță judecătorească după declararea lui în stare de faliment; amânare a plății datoriilor publice și particulare scadente, stabilită prin lege, pe un anumit timp sau pe întreaga perioadă în care există împrejurări speciale. 2. Adj. Care ține de moratoriu (1), privitor la un moratoriu; care acordă un termen de plată (amânat). ◊ Dobânzi moratorii = dobânzile pe care urmează să le plătească cineva de la data acordării moratoriului până la achitarea datoriilor. Daune moratorii = despăgubiri care se acordă creditorului în caz de întârziere de plată a unei obligații de către debitor și care se calculează din momentul trimiterii somației. – Din it. moratorio, lat. moratorium, germ. Moratorium.

moratoriu [At: LM / P: ~ri-u / Pl: ~ii / E: it moratorium, lat moratorium, ger moratorium] 1 sn (Ecn) Amânare a plății datoriilor publice și particulare scadente, stabilită prin lege pe un anumit timp sau pentru perioada existenței unor împrejurări speciale. 2 a Care ține de moratoriu (1). 3 a Referitor la moratoriu (1). 4 a (Îs) Dobânzi ~ii Dobânzi socotite de la data acordării unui moratoriu (1) până la achitarea datoriilor. 5 a (Îs) Daune ~ii Despăgubiri care se acordă în caz de întârziere a plății unei obligații și care se calculează din momentul trimiterii somației. 6 sn (Pgn) Întrerupere a unei acțiuni sau activități.

MORATORIU, -IE, moratorii, s. n., adj. 1. S. n. Amânare pe o anumită perioadă a plății datoriilor unui debitor, acordată de o instanță judecătorească înainte sau după ajungerea lui în stare de faliment; amânare a plății datoriilor publice și particulare scadente, stabilită prin lege, pe un anumit timp. 2. Adj. Care ține de moratoriu (1), privitor la un moratoriu; care acordă un termen de plată (amânat). ◊ Dobânzi moratorii = dobânzile pe care urmează să le plătească cineva de la data acordării moratoriului până la achitarea datoriilor. Daune moratorii = despăgubiri care se acordă creditorului în caz de întârziere de plată a unei obligații și care se calculează din momentul trimiterii somației. – Din it. moratorio, lat. moratorium, germ. Moratorium.

MORATORIU, moratorii, s. n. (în economia capitalistă) Amînare de plată a datoriilor unui comerciant, acordată înainte sau după declararea lui în stare de faliment; suspendare sau amînare cu caracter general a plății datoriilor publice sau particulare, acordată prin lege. ◊ (Adjectival, în expr.) Dobînzi moratorii = dobînzi socotite de la data acordării moratoriului pînă la plata datoriilor. Daune moratorii = despăgubiri care se acordă în caz de întîrziere de plată a unei obligații și care încep să se calculeze din momentul trimiterii somației.

MORATORIU s.n. (În economia capitalistă) Amînare de plată a datoriilor unui debitor, acordată de instanțele judecătorești înainte sau după declararea lui în stare de faliment; amînare cu caracter general a plății datoriilor publice sau particulare, acordată prin lege. ♦ Amînare legală a executării obligațiilor financiare internaționale determinată de o situație excepțională (război, calamitate, criză economică etc.). [Pron. -riu. / < germ. Moratorium, cf. fr., lat. moratorium].

MORATORIU, -IE adj. Care acordă un termen de plată; în legătură cu un moratoriu. ◊ Dobînzi moratorii = dobînzi socotite de la data acordării moratoriului pînă la achitarea datoriilor; daune moratorii = despăgubiri care se acordă în caz de întîrziere de plată a unei obligații și care se calculează din momentul trimiterii somației. [Pron. -riu. / cf. fr. moratoire, lat. moratorius].

MORATORIU, -IE I. adj. referitor la un moratoriu (II); care acordă un termen de plată. ♦ dobânzi ~ i = dobânzi socotite de la data acordării moratoriului până la achitarea datoriilor; daune ~ i = despăgubiri care se acordă în caz de întârziere de plată a unei obligații. II. s. n. (jur.) dispoziție legală care suspendă provizoriu executarea unor obligații contractuale sau legale, stabilind diverse amânări; amânare de către stat în situații excepționale a stingerii datoriilor externe sau interne. (< it. moratoriu, germ. Moratorium, lat. moratorium)

MORATORIU² ~ii n. Suspendare a plății datoriilor publice sau particulare, scadente printr-o dispoziție guvernamentală, pentru o perioadă anumită (război, crize economice, calamități naturale etc.). /<it. moratorio, lat. moratorium, germ. Moratorium

MORATORIU¹ ~ie (~ii) Care acordă un termen de plată (amânat). /<it. moratorio, lat. moratorium, germ. Moratorium

moratoriu n. Jur. amânare acordată unui comerciant.

moratoriu [riu pron. rĭu] s. n., art. moratoriul; pl. moratorii, art. moratoriile (desp. -ri-i-)

moratoriu [riu pron. rĭu] s. n., art. moratoriul; pl. moratorii, art. moratoriile (-ri-i-)

moratoriu adj. m., f. moratorie; pl. m. și f. moratorii

moratoriu s. n. [-riu pron. -rĭu], pl. moratorii

moratoriu

moratoriu, -rii.