MORATORIU s. n. (În economia capitalistă) Amînare a plății datoriilor publice și particulare scadente, stabilită prin lege pe un anumit timp sau pentru perioada existenței unor împrejurări speciale. Cf. LM, BARCIANU, ȘĂINEANU, D. U., DM DER. ◊ (Adjectival, în sintagmele) Dobînzi moratorii = dobînzi socotite de la data acordării unui moratoriu pînă la achitarea datoriilor. Cînd într-un. împrumut părțile stipulează termenul de plată, atunci nemaifiind vorba de dobînzi moratorii, art. 1 088 nu se mai aplică. HAMANGIU, C. C. 259. Daune moratorii = despăgubiri care șe acordă în caz de întîrziere a plății unei obligații. Cf. DM – Pronunțat: -ri-u. – Pl.: moratorii. – Din it. moratorio, lat. moratorium, germ Moratorium.