2 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

monarhi [At: LET2.1, 87 / Pzi: ~hesc / E: monarh] 1 vi (Înv) A stăpâni în calitate de monarh (1). 2 vt (Fig) A stăpâni.

MONÁRC s. m. v. monarh.

MONÁRH, monarhi, s. m. Conducător suprem al unei monarhii; suveran. [Var.: (înv.) monárc s. m.] – Din ngr. monárhis, germ. Monarch.

MONÁRH, monarhi, s. m. Conducător suprem al unei monarhii; suveran. [Var.: (înv.) monárc s. m.] – Din ngr. monárhis, germ. Monarch.

monarh sm [At: (a. 1703) FN 126 / V: ~rc / Pl: ~i, (înv) ~rși / E: ngr μονάρχης, ger Monarch] 1 Conducător al unei monarhii Si: suveran. 2 (Pgn; fig) Stăpân.

MONÁRH, monarhi, s. m. Conducător suprem (rege, împărat etc.) al unei monarhii; suveran. Un Ludovic e mai întîi monarh, și numai în urmă francez. CAMIL PETRESCU, T. II 385. ◊ (Poetic; în forma monarc) O dormi, o dormi în pace printre făclii o mie... În mausoleu-ți mîndru, al cerurilor arc, Tu adorat și dulce al nopților monarc! EMINESCU, O. I 69. – Variantă: (învechit) monárc s. m.

MONÁRH s.m. Conducător (rege, împărat etc.) al unei monarhii; suveran. [Var. monarc s.m. / < fr. monarque, gr. monarchos].

MONÁRH s. m. conducător (rege, împărat etc.) al unei monarhii; suveran. (< ngr. monarhis, germ. Monarch)

MONÁRH ~i m. Conducător absolut al unei țări; rigă; rege; suveran; împărat. /<ngr. monárhis, germ. Monarch[1]

  1. Var. monarc LauraGellner

monarh m. 1. capul unei monarhii; 2. fig. Domn: al nopților monarh (luna) EM.

*monárh m. (vgr. mónarhos și monárhes, d. mónos, singur și árho, domnesc). Suveran (împărat, rege saŭ principe).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

monárh s. m., pl. monárhi[1]

  1. Var. monarc LauraGellner

Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MONÁRH s. (POL.) 1. v. rege. 2. v. domnitor.[1]

  1. Var. monarc LauraGellner

MONARH s. (POLITICĂ) 1. rege, suveran, (pop.) crai, (înv.) rigă. (~ul Suediei.) 2. cîrmuitor, conducător, domn, domnitor, stăpînitor, suveran, vodă, voievod, (astăzi rar) stăpîn, (înv. și pop.) oblăduitor, (înv.) biruitor, crai, gospodar, gospodin, ocîrmuitor, purtător, vlădică, (fig.) cîrmaci. (Ștefan cel Mare, marele ~ al Moldovei.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

monárh (monárhi), s. m. – Suveran. Mgr. μόναρχος, parțial prin intermediul lat. monarchus (sec. XVII, cf. Tiktin; Gáldi 211), și apoi din fr. monarque.Der. monarhic, adj., din fr. monarchique; monarhi, vb. (înv., a domni); monarhie, s. f., din mgr. μοναρχία; monarhină, s. f. (înv., regină, suverană), din germ. Monarchin, sec. XVIII; monarhism, s. n., din fr. monarchisme; monarhist, s. m., din fr. monarchiste.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

monarhí, monarhésc, vb. IV (înv.) a stăpâni ca un monarh, a conduce.

Intrare: monarhi
monarhi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: monarh
substantiv masculin (M16)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • monarh
  • monarhul
  • monarhu‑
plural
  • monarhi
  • monarhii
genitiv-dativ singular
  • monarh
  • monarhului
plural
  • monarhi
  • monarhilor
vocativ singular
  • monarhule
  • monarhe
plural
  • monarhilor
substantiv masculin (M13)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • monarc
  • monarcul
  • monarcu‑
plural
  • monarci
  • monarcii
genitiv-dativ singular
  • monarc
  • monarcului
plural
  • monarci
  • monarcilor
vocativ singular
  • monarcule
plural
  • monarcilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

monarh monarc

etimologie: