mofluzit sm [At: PONTBRIANT, D. / V: muf~ / Pl: ~iți / E: mofluzi] 1 (Înv) Falit. 2 (Pex) Persoană care a suferit o pierdere bănească.

MOFLUZIT, -Ă, mofluziți, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care a dat faliment; p. ext. om ruinat, sărăcit (v. lefter). Din cînd în cînd se ridica [de la masa de joc] palid, cîte un mofluzit și începea să se caute... prin toate buzunările. VLAHUȚĂ, O. AL. II 170.

mofluzi vir [At: (a. 1693) FN 10 / V: muf~ / Pzi: ~zesc / E: mofluz] (Înv) 1-2 A da faliment. 3-4 (Pex) A sărăci.

mufluzi v vz mofluzi corectat(ă)

mufluzit sn vz mofluzit

MOFLUZI, mofluzesc, vb. IV. Intranz. (învechit) A da faliment; p. ext. a-și pierde averea, a sărăci. Cine-i prost și derbedeu Lesne-n lume mofluzește. ALECSANDRI, T. I 317. Logofătul Dinu s-a sculat pe la cîntatul cocoșilor și ne-a spus că dumneata ai mofluzit. FILIMON, C. 243.

A MOFLUZI ~esc intranz. înv. 1) A deveni mofluz; a da faliment. 2) fig. A deveni sărac; a pierde averea; a se ruina; a sărăci; a scăpăta. /Din mofluz

mofluzì v. 1. a da faliment; 2. fig. a se pierde: cine-i prost, lesne în lume mofluzește AL.

mo- și mufluzésc v. intr. (d. mufluz). Vechĭ. Daŭ faliment. Azĭ. Iron. Decad, perd averea.

mofluzit (înv.) (desp. mo-flu-) s. m., pl. mofluziți

mofluzit (înv.) (mo-flu-) s. m., pl. mofluziți

mofluzit s. m. (sil. -flu-), pl. mofluziți

mofluzi (a ~) (înv.) (desp. mo-flu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mofluzesc, 3 sg. mofluzește, imperf. 1 mofluze am; conj. prez. 1 sg. să mofluzesc, 3 să mofluzească

mofluzi (a ~) (înv.) (mo-flu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mofluzesc, imperf. 3 sg. mofluzea; conj. prez. 3 să mofluzească

mofluzi vb. (sil. -flu-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mofluzesc, imperf. 3 sg. mofluzea; conj. prez. 3 sg. și pl. mofluzească

MOFLUZIT s. v. bancrutar, falit.

mofluzit s. v. BANCRUTAR. FALIT.

MOFLUZI vb. v. bancruta, calici, falimenta, ruina, sărăci, scăpăta.

mofluzi vb. v. BANCRUTA. CALICI. RUINA. SĂRĂCI. SCĂPĂTA.

MOFLUZÍT s. m. (Învechit) Falit; p. e x t. cel care a suferit o pierdere bănească (și s-a ruinat). Cf. PONTBRIANT, D. În odaia de alături se juca stos . . . Din cînd în cînd se ridica, palid, cîte un mofluzit și începea să se caute cu gesturi tremurătoare, pripite, prin toate buzunârile. VLAHUȚĂ, D. 284.- Pl.: mofluziți. – Și: mufluzit s. m. PONTBRIANT, D., LM. – V. mofluzi.

MOFLUZÍ vb. IV. I n t r a n z. și r e f l. (Învechit) A da faliment; p. e x t. a-și pierde averea, a se ruina, a sărăci. În Amsterdam, un neguțătoriu bogat să mufluzeaște (a. 1693). FN 10, cf. 7. Cînd un datornic va mufluzi, să să tragă la judecată. CARAGEA, L. 30/1. Zece s-au lăsat de această meserie. . . și unu au mofluzit (a. 1823). DOC. EC. 272. Curînd s-au îmbogățit și mai curînd s-au mufluzit. GOLESCU, Î. 108. La plăpămărie E ticăloșie, Este sărăcie. . . Stancu mofluzește. PR. DRAM. 255. Logofătul Dinu. . . ne-a spus că dumneata ai mofluzit. FILIMON, O. I, 249, cf. ALECSANDRI, T. 826. Au mofluzit părinții tăi după atîta muncă de-o viață ? C. PETRESCU, A. R. 26. ◊ T r a n z. F i g. A mufluzit limba, a scos-o la mizat și va să puie alta, adusă de peste nouă mări. JIPESCU, O. 16. - Prez. ind.: mofluzesc. - Și: mufluzi vb. IV. – V. mofluz.