mofluzit sm [At: PONTBRIANT, D. / V: muf~ / Pl: ~iți / E: mofluzi] 1 (Înv) Falit. 2 (Pex) Persoană care a suferit o pierdere bănească.

MOFLUZIT, -Ă, mofluziți, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care a dat faliment; p. ext. om ruinat, sărăcit (v. lefter). Din cînd în cînd se ridica [de la masa de joc] palid, cîte un mofluzit și începea să se caute... prin toate buzunările. VLAHUȚĂ, O. AL. II 170.

mofluzi vir [At: (a. 1693) FN 10 / V: muf~ / Pzi: ~zesc / E: mofluz] (Înv) 1-2 A da faliment. 3-4 (Pex) A sărăci.

mufluzi v vz mofluzi corectat(ă)

mufluzit sn vz mofluzit

MOFLUZI, mofluzesc, vb. IV. Intranz. (învechit) A da faliment; p. ext. a-și pierde averea, a sărăci. Cine-i prost și derbedeu Lesne-n lume mofluzește. ALECSANDRI, T. I 317. Logofătul Dinu s-a sculat pe la cîntatul cocoșilor și ne-a spus că dumneata ai mofluzit. FILIMON, C. 243.

A MOFLUZI ~esc intranz. înv. 1) A deveni mofluz; a da faliment. 2) fig. A deveni sărac; a pierde averea; a se ruina; a sărăci; a scăpăta. /Din mofluz

mofluzì v. 1. a da faliment; 2. fig. a se pierde: cine-i prost, lesne în lume mofluzește AL.

mo- și mufluzésc v. intr. (d. mufluz). Vechĭ. Daŭ faliment. Azĭ. Iron. Decad, perd averea.

mofluzit (înv.) (desp. mo-flu-) s. m., pl. mofluziți

mofluzit (înv.) (mo-flu-) s. m., pl. mofluziți

mofluzit s. m. (sil. -flu-), pl. mofluziți

mofluzi (a ~) (înv.) (desp. mo-flu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mofluzesc, 3 sg. mofluzește, imperf. 1 mofluze am; conj. prez. 1 sg. să mofluzesc, 3 să mofluzească

mofluzi (a ~) (înv.) (mo-flu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mofluzesc, imperf. 3 sg. mofluzea; conj. prez. 3 să mofluzească

mofluzi vb. (sil. -flu-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mofluzesc, imperf. 3 sg. mofluzea; conj. prez. 3 sg. și pl. mofluzească

MOFLUZIT s. v. bancrutar, falit.

mofluzit s.m. (fin.; înv.) v. Bancrutar. Falit,

mofluzit s. v. BANCRUTAR. FALIT.

MOFLUZI vb. v. bancruta, calici, falimenta, ruina, sărăci, scăpăta.

mofluzi vb. IV. (înv.) 1 intr. (fin.; despre oameni de afaceri, întreprinderi, societăți etc.) v. Bancruta. Falimenta. 2 refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni) v. Sărăci. Scăpăta. Strâmtora.

mofluzi vb. v. BANCRUTA. CALICI. RUINA. SĂRĂCI. SCĂPĂTA.

MOFLUZÍT s. m. (Învechit) Falit; p. e x t. cel care a suferit o pierdere bănească (și s-a ruinat). Cf. PONTBRIANT, D. În odaia de alături se juca stos . . . Din cînd în cînd se ridica, palid, cîte un mofluzit și începea să se caute cu gesturi tremurătoare, pripite, prin toate buzunârile. VLAHUȚĂ, D. 284.- Pl.: mofluziți. – Și: mufluzit s. m. PONTBRIANT, D., LM. – V. mofluzi.

MOFLUZÍ vb. IV. I n t r a n z. și r e f l. (Învechit) A da faliment; p. e x t. a-și pierde averea, a se ruina, a sărăci. În Amsterdam, un neguțătoriu bogat să mufluzeaște (a. 1693). FN 10, cf. 7. Cînd un datornic va mufluzi, să să tragă la judecată. CARAGEA, L. 30/1. Zece s-au lăsat de această meserie. . . și unu au mofluzit (a. 1823). DOC. EC. 272. Curînd s-au îmbogățit și mai curînd s-au mufluzit. GOLESCU, Î. 108. La plăpămărie E ticăloșie, Este sărăcie. . . Stancu mofluzește. PR. DRAM. 255. Logofătul Dinu. . . ne-a spus că dumneata ai mofluzit. FILIMON, O. I, 249, cf. ALECSANDRI, T. 826. Au mofluzit părinții tăi după atîta muncă de-o viață ? C. PETRESCU, A. R. 26. ◊ T r a n z. F i g. A mufluzit limba, a scos-o la mizat și va să puie alta, adusă de peste nouă mări. JIPESCU, O. 16. - Prez. ind.: mofluzesc. - Și: mufluzi vb. IV. – V. mofluz.