MOFLUZÍ vb. IV. I n t r a n z. și r e f l. (Învechit) A da faliment; p. e x t. a-și pierde averea, a se ruina, a sărăci. În Amsterdam, un neguțătoriu bogat să mufluzeaște (a. 1693). FN 10, cf. 7. Cînd un datornic va mufluzi, să să tragă la judecată. CARAGEA, L. 30/1. Zece s-au lăsat de această meserie. . . și unu au mofluzit (a. 1823). DOC. EC. 272. Curînd s-au îmbogățit și mai curînd s-au mufluzit. GOLESCU, Î. 108. La plăpămărie E ticăloșie, Este sărăcie. . . Stancu mofluzește. PR. DRAM. 255. Logofătul Dinu. . . ne-a spus că dumneata ai mofluzit. FILIMON, O. I, 249, cf. ALECSANDRI, T. 826. Au mofluzit părinții tăi după atîta muncă de-o viață ? C. PETRESCU, A. R. 26. ◊ T r a n z. F i g. A mufluzit limba, a scos-o la mizat și va să puie alta, adusă de peste nouă mări. JIPESCU, O. 16. - Prez. ind.: mofluzesc. - Și: mufluzi vb. IV. – V. mofluz.