MÍNIMUM s. n., adv. 1. S. n. Punct, limită, fază reprezentând extrema inferioară. 2. S. n. Cea mai redusă cantitate, valoare, intensitate; minim¹. 3. Adv. În cantitatea, timpul, spațiul minim²; cel puțin..., pe puțin...; măcar. – Din lat., fr. minimum.

MÍNIMUM s. n., adv. 1. S. n. Punct, limită, fază reprezentând extrema inferioară. 2. S. n. Cea mai mică cantitate, valoare, intensitate; minim¹. 3. Adv. În cantitatea, timpul, spațiul minim²; cel puțin..., pe puțin...; măcar. – Din lat., fr. minimum.

MÍNIMUM s. n. v. minim¹.

mínimum¹ adv. (~ doi)

!mínimum² (la ~) loc. adv.

mínimum³ s. n., art. mínimumul

mínimum s. n., art. mínimumul

mínimum adv.

MÍNIMUM s. minim.

Minimum ≠ maxim

MÍNIMUM s.n. Cea mai mică valoare pe care o poate lua o mărime variabilă. ♦ Punct, limită inferioară. // adv. Cel puțin; măcar. // s.n. V. minim. [< fr., lat. minimum].

MÍNIMUM I. s. n. 1. punct, limită inferioară. 2. cea mai mică cantitate, valoare, intensitate etc.; minim (III). II. adv. cel puțin; măcar. (< lat., fr. minimum)

MÍNIMUM ~uri n. Valoare inferioară a unei mărimi variabile; limită inferioară; minim. /<lat., fr. minimum

minimum adv. cel mai puțin.

la mínimum loc. adv.

*mínim, -ă adj. (lat. minimus, superlativu d. parvus, mic. V. minor). Foarte mic, cel maĭ mic: o sumă minimă, cantitatea minimă e de un litru pe oră. S. n., pl. e. Cel maĭ jos grad, cea maĭ mică intensitate, extensiune saŭ cantitate considerată ca limită: minimu ĭuțeliĭ, pedepseĭ, prețuluĭ. Ca adv. se întrebuințează latinu minimum [n. d. minimus], cel puțin: o temperatură de minimum 8 grade deasupra luĭ zero, o pedeapsă de minimum zece anĭ. Se zice și ca s. n. fără pl. un maximum de pedeapsă. – Și minimal (germ. minimal). V. maxim.

MINIMUM s. minim.