MINIMUM s n 1. Punct, limită, fază reprezentînd extrema inferioară. Cf. NEGULICI, POLIZU, PONTBRIANT, D. Maximum și minimum temperaturei fiecărui an nu se întimplă decît o lună aproape după fiecare solstițiu. DRĂGHICEANU, C. 101, cf. COSTINESCU. O cantitate variabilă trece printr-un minimum, cínd după un șir continuu de valori descrescătoare, începe a crește. CULIANU, A. 245. 2. Cea mia mică cantitate, valoare, intensitate; minim¹. Obținerea unui maximum de efect printr-un minimum de efort e principiul oricărei compoziții. LOViNESCU, C. II, 73. Venit în capitală cu buget limitat, din care trebuie să stoarcă maximum de desfătări eu minimum de spese. C. PETRESCU, Î. II, 213.Este de neînțeles cum o operație relativ simplă nu se-face cu un minimum de seriozitate. S. C. ȘT. (IAȘI), 1 958, 3. ♦ (Adverbial, pe lîngă numerale) Cel puțin. . ., pe puțin. . . ; măcar. Vă comunici că-i invită la el acasă, vineri, la orele 5 după amiază, pentru minim o oră. SCÎNTEiA, 1 96I, nr. 5 042. – Din lat. minimum, fr. minimum.