16 definiții pentru maxim (s.n.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MÁXIM1, maximuri, s. n. Maximum. – Din maximum (după maxim2).

maxim1 [At: D. ZAMFIRESCU, V. Ț. 19/ Pl: ~uri / E: maximum prin apropiere de maxim2] 1-5 sn Maximum (1-5). 6 av Maximum (6).

MÁXIM1, maximuri, s. n. (Rar) Maximum. – Din maximum (după maxim2).

MÁXIM1, maxime, s. n. Valoarea cea mai mare pe care o poate lua o mărime variabilă; maximum.

MÁXIM s.n. Maximum. // s.f. (Mat.) Valoarea cea mai mare într-un interval a unei variabile sau a unei funcții. ♦ (Met.) Centru de înaltă presiune atmosferică. [< lat., fr. maximum].

MÁXIM1 s. n. 1. maximum. 2. (mat.) valoare a unei funcții într-un punct, mai mare decât valoarea acesteia în punctele vecine. (< fr., lat. maximum)

maxim n. 1. cel mai înalt grad ce-l poate atinge un lucru: maximul de intensitate; 2. cantitatea, suma cea mai mare posibilă: a aplica maximul pedepsei; 3. taxă peste care e oprit a vinde o marfă: maximul zecimilor județene, legea maximului.

*máxim, -ă adj. (lat. máximus, din *mágtimus, superlativu d. magnus, mare, major, maĭ mare. V. major). Cel maĭ mare, maĭ înalt (în opoz. cu minim): forța, ĭuțeala maximă. S. f., pl. e (d. lat. máxima, fem. d. máximus, întrebuințat ca subst. în evu mediŭ subînțelegînd sententia). Precept, sentență, aforizm, cugetare, zicătoare, adevăr exprimat pe scurt saŭ regulă de purtare a cuĭva (deviză): maximele luĭ La Rochefoucauld îs codu egoizmuluĭ. S. n., pl. e. Cel maĭ înalt grad, cea maĭ mare intensitate, extensiune saŭ cantitate considerată ca limită: maximu ĭuțeliĭ, furiiĭ, pedepseĭ, prețuluĭ. Legea maximuluĭ, legea care fixează taxa maximă care se poate încasa. – Ca adv. se întrebuințează latinu maximum, [n. d. máximus], cel mult: o temperatură de máximum 8 grade deasupra luĭ zero, o pedeapsă de maximum zece anĭ. Se zice și ca s. n. fără pl. un máximum de pedeapsă. – Și maximal (germ. maximal-).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

máxim2 s. n., pl. máximuri

máxim s. n., pl. máximuri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MAXIM s. maximum. (~ unei valori.)


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a-și lua maxim expr. (adol.) a se supăra, a se enerva.

Intrare: maxim (s.n.)
maxim2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • maxim
  • maximul
  • maximu‑
plural
  • maximuri
  • maximurile
genitiv-dativ singular
  • maxim
  • maximului
plural
  • maximuri
  • maximurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

maxim (s.n.)

etimologie:

  • maximum (după maxim).
    surse: DEX '09 DEX '98