milostivire sf [At: PRAV. 296 / Pl: ~ri / E: milostivi] (Asr) 1-2 Milă¹ (1, 28). 3 Bunătate. 4 Ajutor care se dă cuiva Si: binefacere, pomană, milă¹ (37), (îvp) milostenie (3), (îvr) milcuiciune (3). 5 Însușire de a fi milos (8) Si: dărnicie, generozitate.

MILOSTIVIRE s. f. Faptul de a se milostivi și rezultatul lui. 1. Milă (1), compătimire, îndurare; înduioșare, bunăvoință. Eu cunosc prea bine pe domnul meu și știu care va fi milostivirea lui... M-am spăriat de o pedeapsă mai cumplită. SADOVEANU, Z. C. 165. ◊ Loc. adv. (Rar) Fără milostivire = fără milă, (în mod) nemilos. Oh! Cum ne mărită fără milostivire! NEGRUZZI, S. III 438. 2. Milă (2), binefacere, pomană, dar. Te rog să faci o milostivire și să-mi ierți feciorul să nu meargă la oaste. RETEGANUL, P. III 7. ♦ Calitatea de a fi milostiv; dărnicie, generozitate. Vestit prin meleagurile aceste pentru bunătatea lui cea nepomenită și milostivirea lui cea neauzită. Îl știu eu cît e de priitor și de darnic. CREANGĂ, P. 250.

milostivi [At: CORESI, EV. 76 / Pzi: ~vesc / E: milostiv] 1 vr A se arăta milostiv (1) față de cineva Si: a se îndura, (înv) a se milosârdi (1), a se milui (1), a se milcui (1), (îvr) a se milostivnici. 2 vr (Udp „la” sau, înv, ccd) A se îndupleca. 3 vr (Rel; d. forțele divine; udp „de”, sau, îvp „cu”, înv, „asupra”, „spre”, „pre”) A se arăta milostiv (5) Si: (înv) a se milosârdi (2), (îvr), a se milosârdui. 4 vt (Înv, nob) A implora. 5 vr (Îvr) A se umili.

MILOSTIVI, milostivesc, vb. IV. Refl. (Popular; adesea urmat de determinări introduse prin prep. «de», «spre», «asupra» sau «cu») A se arăta milostiv (1), a i se face milă (de cineva); a se îndura. Oșteanul se milostivi de dînsa ș-o învoi să iasă la lumina lunii. SADOVEANU, O. VIII 230. Dumnezeu să se milostivească cu ea și să-i dăruiască, un copil. ȘEZ. II 200. De-mpărat a se ruga, Ca să se milostivească Și roaba să-i dăruiască. TEODORESCU, P. P. 117. ◊ Tranz. fact. (Rar) Chinurile ce am tras mă milostivesc spre ale tale. NEGRUZZI, S. III 387. ♦ A da de pomană, a milui.

A SE MILOSTIVI mă ~esc intranz. A fi milostiv; a manifesta milă. /Din milostiv

milostivì v. 1. a compătimi foarte, a se îndura; 2. fam. a condescinde.

milostivésc (mă) v. refl. (d. milostiv). Mă îndur, binevoĭesc a ajuta, simt milă: a te milostivi de cineva, să ajuțĭ pe cineva. – În Olt. mă milesc (NPl. Ceaur, 71). V. înmiloșez.

milostivire s. f., g.-d. art. milostivirii; pl. milostiviri

milostivire s. f., g.-d. art. milostivirii; pl. milostiviri

milostivire s. f., g.-d. art. milostivirii; pl. milostiviri

milostivi (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă milostivesc, 3 sg. se milostivește, imperf. 1 sg. mă milostiveam; conj. prez. 1 sg. să mă milostivesc, 3 să se milostivească; imper. 2 sg. afirm. milostivește-te; ger. milostivindu-mă

!milostivi (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se milostivește, imperf. 3 sg. se milostivea; conj. prez. 3 să se milostivească

milostivi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. milostivesc, imperf. 3 sg. milostivea; conj. prez. 3 sg. și pl. milostivească

MILOSTIVIRE s. 1. v. îndurare. 2. v. milă. 3. milă, pomană, (înv. și pop.) milostenie. (Trăiește din ~ altora.) 4. v. iertare.

MILOSTIVIRE s. 1. îndurare, milă, (livr.) mizericordie, (înv.) mesereare, milcuire, pietate. (A arăta ~ față de cel căzut în nenorocire.) 2. (BIS.) ajutor, grație, har, îndurare, milă, (înv. și pop.) milostenie, (înv.) milcuire, milosîrdie, miloste, milostivenie, inilostivnicie. (~ divină.) 3. milă, pomană, (înv. și pop.) milostenie. (Trăiește din ~ altora.) 4. iertare, indulgență, îndurare, îngăduință, (livr.) clemență. (Cere cu umilință ~.) erată

MILOSTIVI vb. v. îndura.

MILOSTIVI vb. a se îndura, (Olt.) a se mili, (înv.) a se bineviea, a se milcui, a se milosîrdi, a se milostivnici, a se milui, a proerisi. (S-a ~ de el și l-a iertat.)

Milostivire ≠ neîndurare, nemilostivire

MILOSTIVIRE s. f. (Astăzi rar) Acțiunea de a se m i l o s t i v i și rezultatul ei. 1. Milă¹ (I 1, 3), compătimire, îngăduință, indulgență. Nu să ținu în samă pravila cea de milostivire, pentru să cearte mai puțin pre fecior. PRAV. 296. Tăia turcii fără milostivire, după datoria războiului. VĂCĂRESCUL IST. 258. Cu a lui milostivire. . . să arătă om ca noi. VARLAAM-IOASAF, 6^r/27. Nu sînt vrednic a milostivirei și a dragostei tale. MARCOVICI, D. 4/12. Jalnicile tînguiri. . . ar fi adus pre milostivire și pe cele mai nesimțitoare pietre. DRĂGHICI, R. 33/17. Oh! cum ne mărită fără milostivire! NEGRUZZI, S. III, 438. Eu cunosc bine pe domnul meu și știu care va fi milostivirea lui. SADOVEANU, Z. C. 165. Băspunsul. . .nu lăsa domnului și divanului decît speranța în milostivirea Porții și asigurarea unui azil. OȚEȚEA, T. V. 187. ◊ (Învechit, urmat de un adj. pos., în formule de adresare folosite față de o persoană de rang înalt) Mă voi supune în tăcere la orice va găsi cu cale milostivirea ta. FILIMON, O. I, 133. 2. Milă¹ (I 4), grație divină, har dumnezeiesc. Mulțămim milostivirei tale. VARLAAAM, C. 146. Să cer de la milostivirea d[u]mnezăiascâ iertare (a. 1750). GCR II, 47/37. Rugîndu-ne pentru dînsul cătră ceriu ca să-i arăte milostivire. DRĂGHICI, R. 18/3. Milostivirea cerească care vine în ajutorul celor nenorociți. NEGRUZZI, S. III, 207. 3. Binefacere care se face cuiva, ajutor, pomană care se dă cuiva; (concretizat) ceea ce se dă de pomană; milă¹ (II 1), (învechit și popular) milostenie (II 1). Te rog să faci o milostivire și să-mi ierți feciorul să nu meargă la oaste. RETEGANUL, P. III, 7. Milostivirea către săraci, doctor de săraci. ZANNE, P. VIII, 325. 4. Însușirea de a fi milostiv (II); dărnicie, generozitate. Iliiaș Alexandru Vodă era. . . om bun și prea milostiv, cît nu iaste lesne a scrie milostivirea lui. N. COSTIN, LET. II, 7/11. Vestit prin meleagurile aceste pentru bunătatea lui cea nepomenită și milostivirea lui cea neauzită. CREANGĂ, P. 250. – Pl.: milostiviri. – V. milostivi.

MILOSTIVI vb. IV. (Astăzi rar) 1. R e f l. A fi cuprins de milă¹ (I 1, 3), a se arăta milostiv (I 1), bun, îngăduitor (față de cineva); a se îndura, (învechit) a se milosîrdi (1), a se milui, a se milcui (1), (învechit, rar) a se milostivnici. S-au milostivit și i-au iertat. URECHE, LET. I, 164/10. Să va milostivi și giudețul vădzînd sărăciia și nevoia ei. PRAV. 177. Vreun om strein milostivindu-să îl va lua în purtarea sa de grijă. PRAVILA (1814), 152/22. Milostiviți-vă, oameni buni, și ne mîntuiți. DR[GHICI, R. 25/10, cf. NEGRUZZI, S. I, 93. Oșteanul se milostivi de dînsa ș-o învoi să iasă în lumina lunii. SADOVEANU, O. VII, 331, cf. X, 363. Ca să se milostivească și roaba să-i dăruiască, TEODORESCU, P. P. 117. ◊ (Învechit, în formule de adresare reverențioase) Măriia ta încă te-ai m[i]lostivit de ne-ai adus meșteri streini. N. TEST. (1 648), ap. GCR I, 125/5. Mă îndeletnicesc cu umilita mea slujbulițâ. . . ce te-ai milostivit a-mi da. FILIMON, O. I, 101. T r a n z. f a c t. (Învechit și popular) Chinurile ce am tras mă milostivesc spre ale tale. NEGRUZZI, S. III, 387. Pe urmă milostivit, De Dumnezeu potolit. . . Slobozenie că-i da. TEODORESCU, P. P. 547. ♦ (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, învechit, de determinări în dativ) A se înduioșa; a se îndupleca, a ceda (la rugămintea cuiva). Se milostivi rugăciuneei datornicului, CORESI, EV. 283. Darie. . . milostivindu-să la cearerea împăraților? Babele s-au milostivit și i-au dat pace de la o vreme. SBIERA, P. 290. 2. Refl. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau, învechit și popular, „cu”, învechit, „asupra”, „spre”, „pre”; în concepții religioase, despre forțele divine) A fi cuprins de milă¹ (I 4), a se arăta milostiv (I 2), binevoitor, îndurător, (învechit) a se milosîrdi (2), (învechit, rar) a se milosîrdui. Milostivește-te de noi. CORESI, EV. 76. Te milostiveaște de mă izbăveaște. DOSOFTEI, PS. 23/5. Să te milostivești asupra lor. ANTIM, P. 36. Spre robii tăi te milostiveaște. MINEIUL (1 776), 195^r2/3, cf. MARCOVICI, C. 9/15. Dumnezeu se va milostivi cu țeara Franciei și o va ajuta. ODOBESCU, S. I, 10. Se ruga lui D-zeu să se milostivească cu ea și să-i dăruiască un copil. ȘEZ. II, 200. ◊ F i g. Să nu se m[í]l[o]stivească ochiul tău pre el. BIBLIA (1 688), 136¹/49. 3. T r a n z. (Învechit, neobișnuit) A ruga cu căldură, cu stăruință; a implora. Tatăl featii. . . pre sv[i]ntul Ioan milostiviia pentru cucoana sa să o scoată de la moarte. DOSOFTEI, V. S. ianuarie 6^r/35. 4. R e f l. (Învechit, rar) A se umili. Ce grăiți în înremile voastre la straturele voastre milostiviți-vă (să vă u m i l i ț i D). PSALT. 5. – Prez. ind.: milostivesc. – V. milostiv.