MIA, miele, s. f. (Pop.) 1. Puiul de sex feminin al oii; oaie tânără. 2. (În forma mială) Arșic de miel. [Var.: (2) mială s. f.] – Lat. agnella.^[1]

mia sf [At: (a. 1661) URICARIUL, XVI, 209 / P: mi-a / V: ~uă, ~lă / Pl: miele / E: ml agnella] 1 Pui de sex feminin al oii. 2 Oaie tânără. 3 (Îvp; îe) Stă ca ~ua lui Roman Se spune despre cineva care stă nedumerit, îngândurat sau trist. 4 (Îvp; îe) Parcă-i ~ua lui Roman Se spune despre cineva care stă trist. 5 (Îf mială) Arșic de miel.

MIA, miele, s. f. 1. Puiul de sex feminin al oii; oaie tânără. 2. (În forma mială) Arșic de miel. [Var.: (2) mială s. f.] – Lat. agnella.

MIA, miele, s. f. 1. Puiul de sex feminin al oii, oaie tînără. V. miel. Miaua zice: mia, mia, mia! TEODORESCU, P. V. 350. Cîndu-s oile cu miele și vacile cu vițele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 243. 2. (În forma mială) Arșic de miel. Ei, ce drăcos mai are arșice? întrebă domnul Vucea. Și copiii, unii răi, alții din prostie, începeau: cutare a spălat pe cutare de zece capre și o mială. DELAVRANCEA, H. T. 111. – Variantă: mială s. f.

MIA miele f. Puiul de gen feminin al oii. [Art. miaua; G.-D. mielei] /<lat. agnella

1) mía, V. mielea.

mĭa f., pl. mĭele (f. mĭel, ca purcea, vițea d. purcel, vițel; lat. agnĕlla. V. mioară). Munt. Oaĭe în primele lunĭ de la naștere.

mială sf vz mia

miauă sf vz mia

mie [At: COD. VOR. 36/17 / Pl: mii, (înv) ~ / E: ml milia (pll mille)] 1 nc (Și în componența unor numerale cardinale compuse) Număr dintre 999 și o mie unu într-un șir. 2 a (Îe) A-l trece o ~ de nădușeli (sau de sudori) Exprimă starea cuiva care izbutește cu greu să facă ceva sau care se află într-o situație dificilă. 3 sf (Pfm; îe) Dintr-o ~ să pui mâna pe el (sau pe ea) Exprimă admirația pentru un om mândru, falnic. 4 sf (Fam; îe) A da (cuiva) o ~ înainte Se referă la un om foarte priceput, inteligent. 5 sf (Lpl, adesea prin exagerare) Număr foarte mare, nedeterminat. 6 sf (Îlav) Cu miile (sau, rar, cu mia) ori cu miile și sutele În cantitate sau în număr foarte mare. 7 sf (Fam; îe) A avea o ~ și o sută pe cap A avea multă treabă sau griji, necazuri etc. 8 sf Număr abstract corespunzător numeralului o mie (1). 9 no (Pop) Al o mielea. 10 sf Monedă sau bancnotă de 1000 lei. 11 sf Sumă de 1000 de lei Si: (fam) miar (3).

mielea, mia no vz miilea

miilea no [At: POLIZU / V: mielea / E: mie + le + a] (Precedat de art. „al” „a”; reg, forma masculină precedată de art. „a” este folosită ca no f iar forma feminină precedată de art. „al” sau „a” este folosită ca no m) 1-2 s, a (Cel) care se află într-un șir, între al nouă sute nouăzeci și noulea și al o mie unulea.

AL MIILEA a mia num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul o mie în ordinea numărării; care vine după al nouă sute nouăzeci și nouălea. /mie + lea

MIE² mii f. 1) Număr constând din o mie de unități. 2) Cifra 1000. 3) Obiect marcat cu cifra dată. [G.-D. miei] /<lat. milia

mieà f. dela miel. [Lat. AGNELLA].

mieală f. 1. oaie care suge; 2. arșic de miel.

mĭálă f., pl. mĭele (îld. mĭa, după pl.). Vest. Arșic de mĭel. – În est meală, pl. mele. V. capră.

1) míe f. (lat. milia, pl. d. mille, o mie; it. mille, fr. sp. pg. mil. V. milă 2). Cantitate de zece orĭ maĭ mare de cît suta. Mie de francĭ (saŭ de alte monete): se vedeaŭ miile în ladă. O mie (num.), de 10 orĭ 100: o mie de anĭ. Număr mare: țĭ-am spus de o mie de orĭ, de miĭ de orĭ (de foarte multe orĭ). Miĭ și sute, foarte mulțĭ, foarte multe. O mie de miĭ, un milion. V. sută.

míelea, mĭa num. ord. de la o mie: al mielea franc, a mĭa oară.

mia² (a + num. + ~) v. miilea

mia¹ (a ~/a o ~) v. mielea

mia³ (pop.) [pron. mĭa] s. f., art. miaua, g.-d. art. mielei; pl. miele

mia³ (a + num. + ~) v. miilea (al + num. + ~)

mia¹ (pop.) [pron. mĭa] s. f., art. miaua, g.-d. art. mielei; pl. miele, art. mielele

mia² (a ~/a o ~) v. mielea (al ~/al o ~)

mia s. f., art. miaua (sil. mia-ua), g.-d. art. mielei; pl. miele

mia, -iele.

mie² s. f. (prima ~ de dolari), art. mia, g.-d. art. miei; pl. mii, art. miile (desp. mi-i-)

mielea (al ~/al o ~) (referitor la o mie) num. m., f. a mia/a o mia; al (o) M-lea/al 1.000-lea

miilea (al + num. + ~) (referitor la mii) (desp. mi-i-) num. m. (al două/trei etc. miilea), f. a ... mia (a două/trei etc. mia) corectat(ă)

mie² s. f. (prima ~ de dolari), art. mia, g.-d. art. miei; pl. mii, art. miile

!mielea (al ~ /al o ~) (referitor la o mie) num. m., f. a mia/a o mia

miilea (al + num. + ~) (referitor la mii) (mi-i-) num. m. (al două miilea etc.), f. a ... mia (a două mia etc.)

două miilea (precedat de al) num. m., f. a două mia

mie s. f., art. mia, g.-d. art. miei; pl. mii, art. miile

mielea (precedat de al + num. o, referitor la 1000) num. m., f. a mia/a o mia

miilea (precedat de al + num., referitor la mii) num. m. (sil. mi-i-) (al două miilea), f. a... mia (a două mia)

mie, mii sb.

MIA s. v. mioară.

MIA s. (ZOOL.) mielușea, mioară, (pop.) mieluță.

MIE s. (fam.) miar. (Avea la el doar o ~ pentru cumpărături.)

MIE s. (fam.) miar. (Avea la el o ~ pentru cumpărături.)

mia (-ale), s. f. – Mioară. – Mr. ńaua, istr. miǫ. Lat. agnella (Pușcariu 1056; Capidan, REB, I, 217), cf. it. agnella. Mială, s. f. (mioară; brîu de miel) este o simplă variantă, formată după pl. miale.

mie (mii), s. f. – Numeral cardinal după 999; miar. – Mr. ńil’e, megl. mil’ă, istr. mil’e. Lat. mῑlia, pl. lui mῑlle (Pușcariu 1069; Candrea-Dens., 1100; REW 5573), cf. alb. miië (Philippide, II, 648), it. mille, fr., sp., port. mil. – Der. miar, s. n. (Arg.), format după decar, sutar; miaș, s. m. (căpitan peste o mie de soldați); înmii, vb. (a înmulți cu o mie); miime, s. f. (a mia parte).

mială, miele, s.f. (pop.) 1. arșic de miel. 2. noaten care suge la oaie.

Mia v. Maria I B 12.

BRAIA, Mia (Maria) (n. 1912, București), cîntăreață română de muzică ușoară și romanțe. A compus romanțe de mare popularitate („Vioara”, „De ți-ar spune poarta ta”).

Mi/a, -ești, -ulescu v. Eufimia II 5.

mială, miale s. f. picior.

O MIE DE LEI băț, chiftea, o muie de lei, palmă, tonă.

MIA s. f. 1. Puiul de sex feminin al oii; oaie tînără. Cf. m i e l. 300 de oi cu miei, 300 de miei cu miele (a. 1 661). URICARIUL, XVI, 209, Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., LB, POLIZU. Ciobănașul dormea la rădăcina unui copaci și mielele se rătăciseră pe cîmpie. ISPIRESCU, L. 245, cf. DAMÉ, T. 68. Pînă la înțărcat mieii se numesc: „ńel” cel de parte bărbătească și „ńia” cea de parte femeiască. STOIAN, PĂST. 53. Că mie nu mi-i de fete. . . Și mie nu mi-i de ele Ca și lupului de mńele, Care-s albe ocheșele! F (1874), 67, cf. H II 79, 87, IV 9, IX 482. Mă dusei în tîrg, Cumpărai o mia. TEODORESCU, P. P. 350. De unde vii, bădiț dragă?. . . Din codrul cu frunzele Unde păscui mielele. JARNIK-BÎRSEANU, D. 105. Mielele pasc pe costiță Lupu șede-n dîmboviță. Miala paște și se culcă, Lupu sare și-o apucă. VICIU, S. GL., cf. DENSUSIANU, Ț. H. 44,. ALR I 1 774, 1 776, 1 777, ALRM SN I h 255, A I 22, 23, 35, III 2, 4, 5, 16, 17, 19. Iau și zeciuială, De cinci oi, o mială. ANT. LIT. POP. I, 403. Stă ca miaua lui Roman, se spune despre cineva care stă nedumerit, dus pe gînduri (CIAUȘANU, V. 179, id. GL.) sau trist, supărat (ZANNE, P. VI, 277). Parcă-i miaua lui Roman, se spune despre cineva care stă trist, supărat. Cf. ZANNE, P. VI, 277. Își caută în pungă ca miaua lui Roman, se spune despre „cineva predispus unei boli”. COMAN, GL. 2. (În forma mială) Arșic de miel. Cf. POLIZU, BARCIANU, V. Ei, ce drăcos mai are arșice?. . . și copiii, unii răi, alții din prostie, începeau: – Cutare a spălat pe cutare de zece capre ș-o mială. DELAVRANCEA. H. T. 111 cf. 112 Arșicele . . . nu mi-au purtat noroc. Soalbele mi-au fost neputincioase și mielele au curs toate în buzunarele lui Trică. KLOPȘTOCK, F. 333. - Pl.: $miele.- Și: (regional) miáuă (ȘEZ. III, 71), miálă s. f. – Lat. agnella. – Miauă: refăcut după sg. art. – Mială, sg. refăcut după pl.

MIÁLĂ s. f. v. mia.

MIAUĂ s. f. v. mia.

MÍELEA, MÍA num. ord. (Cu valoare adjectivală sau substantivală, precedat de art. „al”, „a”) Care se află între al nouă sute nouăzeci și nouălea și al o mie unulea. Cf. POLIZU, COSTINESCU. ◊ (Regional, cu amestec de forme): a) (forma masculină, precedată de art. „a” este folosită ca num. ord. f.) A mielea. ALR II 2 339/762, cf. 2 339/349, 762, 848; b) (forma feminină precedată de art. „a” sau „al” este folosită ca num. ord. m.) Hăl de-a mia. ib. 2 339/157. Cel de-al mia. ib. 2 339/605. Acela de al mia. ib. 2 339/362. ◊ (Regional, între articol și numeral intervine art. nehot. „o”) Cf. IORDAN, L. R. A. 306. Al o mielea. ALR II 2 339/2. Ăl a o mia. ib. 2 339/192. – Și: miilea num. ord. DL, DM. – Mie + le + a.

MÍILEA num. ord. v. mielea.